Epidemia delaţiunii loveşte administraţia maramureşeană

Plângerile penale au ajuns un soi de psihoză în administraţia maramureşeană I Majoritatea primarilor au fost chemaţi, măcar o dată, să dea cu subsemnatul la poliţie sau parchet, în timp ce, unii au chiar şi 4-5 plângeri în fiecare an, făcute cam de aceleaşi persoane şi, ulterior, clasate, pentru că faptele sesizate nu se confirmă I Totuşi, instituţiile statutului sunt puse mereu pe drumuri, funcţionarii sunt chemaţi la audieri, iar delatorii depun o nouă plângere, pe principiul „până la urmă tot găsim ceva” I Moda delaţiunilor blochează administraţia locală şi a băgat spaima în funcţionarii publici, care se feresc de răspundere şi se tem să-şi pună semnătura pe documente. 

Înainte de ’89 era Securitatea, în anii ’90 era presa, iar astăzi sunt organele de urmărire penală. Toate au fost la timpul lor instrumente de presiune folosite în răfuieli personale sau politice. Astăzi, moda delaţiunii şi denunţurilor penale a atins apogeul. După ce o lungă perioadă de timp s-a încetăţenit ideea că „poţi face orice şi să nu păţeşti nimic”, astăzi se demons­trea­ză că „poţi să nu faci nimic şi totuşi să o păţeşti rău”.
Dacă în urmă cu câţiva ani fapte grave care însemnau jaf din banul public nu erau de competenţa nimănui, astăzi ori­ce este de competenţa instituţiilor sta­­tului. Sau, cel puţin, aşa consideră unii cetăţeni.
De la programul de lucru al funcţio­narilor, la delegarea atribu­ţiilor lor, toate sunt subiectul unor plângeri pe­nale. Niciun primar din judeţ nu a ră­mas neatins de acest virus. Feno­menul e atât de răspândit încât a devenit o obiş­nuinţă ca un contracandidat sau o per­soană care îi face opoziţie primarului, să-i facă automat plângeri penale pe bandă rulantă, cu orice motiv sau cu toate motivele care se ivesc, gândindu-se că, până la urmă, una dintre fapte tot se va adeveri, iar respectivul primar va fi schimbat din funcţie.

Metoda funcţionează şi eficienţa ei a fost demonstrată de exemplu la Baia Sprie, unde primarul Dorin Vasile Paş­ca şi-a dat demisia în urma unei decizii ANI rămase definitivă în instanţă.
La baza cercetării Agenţiei Naţionale de Integritate a stat, bineînţeles, o plângere. Una dintre multele plângeri făcute pe numele lui în cei 9 ani în care a condus oraşul Baia Sprie: „Am avut cel puţin 4-5 plângeri pe an, în total vreo 40 de plângeri, dar niciuna nu s-a confirmat. Odată la 2 ani aveam Curtea de Conturi în control şi veneau cu 15 pa­gini scrise de sesizări. Dar până la urmă m-am obişnuit cu acest fenomen.
Organele statutului sunt obligate să ia plângerile, iar tu te duci să dai cu subsemnatul. Categoric sunt şi cheltuieli din partea statutului, şi drumuri şi consum nervos din partea ta, ce ai putea să faci ar fi să te îndrepţi împotriva celui care a depus plângerea, dar cine mai are nervi să se judece? Până la urmă da, şi demisia mea a pornit de la o plângere. Consilierii locali s-au sesizat şi au tri­mis-o la ANI şi instanţa a considerat că am greşit.
Problema e că legislaţia nu e foarte cla­ră, îi bagă în sperieţi şi pe func­ţionarii din subordine şi începem să devenim mai birocratici decât ar trebui şi atunci nu merge treaba. Sigur că se tem şi angajaţii primăriei, şi se tem să semneze. Se diluează răspunderea în mod nejustificat, nu mai au curajul să-şi asume nimic şi încearcă să le arun­ce ori înspre vârf ori înspre baza apara­tului administrativ”.

În mod ciudat, legislaţia românească per­mite unei persoane să depună ori­câte plângeri penale împotriva cuiva, şi instituţiile statului sunt obligate să le verifice chiar dacă niciuna dintre zecile de plângeri depuse iniţial nu s-au confirmat. În mod ciudat, din fişa postului unui primar a ajuns să facă parte, ca o cutumă, darea cu subsemnatul la poliţie şi parchet, constant, abuziv, fără alt mo­tiv decât acela că, cineva, vrea să-i şica­neze şi să pună presiune asupra lor, făcându-i să renunţe la mandat.

Vla­dimir Petruţ, primarul oraşului Cavnic, e şi el „campion” la plângeri pe­­­nale, toate în final clasate: „De când am ajuns viceprimar, în 2012, ulterior, în 2015, primar interimar, şi primar ales în 2016, întruna îmi face plângeri un grup de vreo 6 persoane, pe orice fel de chestie. Ei ştiu că nu mă pot da jos, pentru că votul de 70% al cetăţenilor a fost clar şi atunci se gândesc că singurul mod în care mă pot da jos din funcţie este să mă prindă că greşesc undeva administrativ. Să poată identifica o greşeală îmi fac plângeri săptămână de săptămână. Şicanarea asta duce la mai multe neplăceri, în primul rând pentru mine, ca persoană, dar şi din punct de vedere administrativ, pentru că func­ţionarii şi cei cu care avem relaţii con­tractuale au reţineri să facă contracte cu noi sau să vină să lucreze cu noi pentru că îşi spun că dacă sunt pro­bleme aici de ce să-şi facă probleme. Rişti să nu lucrezi cu profesionişti în acest fel pentru că ei se feresc de conflicte şi probleme.  Dacă ne văd că fa­cem o lucrare undeva, merg şi o sesi­zează. De exemplu, acum când am reparat baza sportivă, au spus că am furat 1,4 miliarde de lei vechi din baza sportivă, apoi că am furat 40.000 de lei. Când a venit Curtea de Conturi a constatat că toată documentaţia era în re­gulă, n-a fost nicio problemă, dar aruncă pe piaţă zvonuri. Pot sesiza la infinit, pentru că codul penal le permite să sesizeze un aspect dacă există o suspiciune de ilegalitate, iar autorităţile competente, poliţie şi parchet, sunt obli­gate să efectueze cercetări.
Ce solu­ţii există? De exemplu, în speţa mea există denunţul calomnios, autori­tăţile competente ar trebui să se autosesizeze din oficiu pentru un dosar la care au lucrat 3-4 ani şi în care nu s-a confirmat nicio infracţiune, să primească respectivul măcar o amendă, să în­ţe­leagă că nu poate folosi instituţiile sta­tului în răfuieli personale, pentru că procurorii, poliţiştii au salarii mari şi pentru un dosar de 600 de pagini, cât a avut al meu, lucrează mult, dar cine plăteşte acele cheltuieli? Şi indicii sunt de minciună.
De exemplu, într-un dosar penal o per­soană afirmă că eu i-am furat tichetele de masă sau tichetele sociale şi ulterior, la audiere, respectivul se contrazice şi spune că nu e adevărat. E clar că a minţit la prima declaraţie şi se pot lua măsuri împotriva lui. Eu am avut peste 40 de plângeri penale în tot acest timp. Toate plânge­rile se transformă în do­sare penale, toate dosarele deschise sunt închise cu neînceperea urmăririi penale. De cele de care am ştiinţă, pentru că eu nu am ştiinţă de toate.
Acum mi-am făcut un obicei ca, la în­ce­put de an, să trimit adresă la toate parchetele să-mi comunice dacă există plângeri depuse îm­potriva mea şi cine le-a depus. Anul trecut au fost 5 plângeri, acum am primit răspuns că nu mai este niciuna, deci e clar că au fost clasate faptele sau au fost închise do­sarele. Deocamdată am două plângeri în lucru, la Târgu Lăpuş, un do­sar penal şi o plângere penală, una le­gată de programul primăriei, în care semnatarii se plâng că nu stau funcţio­narii la primărie. Au fost cercetări şi s-a constatat că nu e adevărat, şi al doilea dosar nu ştiu la ce se referă. Toţi primarii au o astfel de problemă dar mulţi nu spun pentru că le e ruşine de oa­meni, dar eu n-am nimic de ascuns, am conştiinţa împăcată că am fost corect şi cinstit şi nu mi-e frică.
Nu-mi explic de ce nu există o lege în care să spui clar dacă se demonstrează că a furat aplică legea, dacă se demons­trea­ză că nu a furat şi s-au făcut peste 3 plângeri de către aceeaşi persoană se poate întoarce împotriva respectivei persoane. Dacă eu fac 70 de plângeri şi din primele 10 nu se confirmă nimic, nu e clar că am ceva cu tine?”.

Dumitru Dumuţa, county manager şi fost secretar al Consiliului Judeţean Maramureş, confirmă că niciun primar nu „ratează experienţa penală”: „Nu cred că există mai mult de 4-5 primari condamnaţi pe fapte penale, nu cred că sunt mai mult de 15-20 de funcţionari cu probleme penale, dar există această presiune. Nu cred că sunt primari fără plângeri penale, eu am avut una din partea prefectului, prin 2002 cred, cu titlurile de proprietate. Problema e complexă, comportamentul uman este imprevizibil şi nu poate fi reglementat în totalitatea lui.
Dacă există suspiciuni că pot avea co­no­taţii penale, abia atunci se deschide un dosar şi apoi se dă NUP, în cazul în care nu deschide un dosar penal, se răspunde ca unui simplu petiţionar. Sigur că această presiune a generat un comportament nenormal, există proceduri pentru absolut tot, chiar prea complicat.
Eu îmi amintesc o poveste mai veche, în care preşedintele biroului electoral judeţean, care avea biroul uşă în uşă cu biroul în care erau membrii Biroului, co­respondau prin curier jandarm. Che­mau jandarmul să ia plicul din biroul ăsta să-l ducă dincolo, este o anomalie. Dacă nu există bunăcredinţă în interpretarea legii, nu se poate face nimic. Nu cred că activitatea Curţii de conturi sau a justiţiei este în măsură a bloca actul administrativ. Fiecare trebuie să îşi asume răspunderea pe ceva, în limita funcţiei.
Poate că cei care au frică acum ar fi fost bine să aibă frică mai demult, atunci când faptele pentru care îi cercetează parchetul nu existau. Poate dacă era mai multă exigenţă atunci, nu erau probleme. Ca fost primar n-am fost de acord cu practica multora dintre colegi, de exemplu, este imoral să-i ceri unei firme să lucreze şi tu să nu ai resursa financiară să-i plăteşti, dar mulţi primari din dorinţa de a face, pe promisiunile cuiva, angajează cheltuieli”.

Moda plângerilor a cauzat şi blocaje administrative, dar şi blocajul unor pro­iecte europene importante, un exemplu elocvent ar fi Sistem de management intergrat al deşeurilor în judeţul Mara­mureş. E dezinformare sau reacredinţă? Dumuţa spune că ambele.
„Lipsa de informare într-adevăr gene­rează situaţii ciudate. Neinfor­marea este o greşeală, practica neunitară în ins­tanţă este un factor de perturbare, ne­salarizarea corespunzătoare faţă de posturi similare iarăşi e o problemă. De ce un jurist trebuie să fie plătit cu 3.000 de lei, iar funcţia similară din instanţă cu 15.000 de lei? Atunci nu poţi cere ca cei mai buni absolvenţi de drept să lucreze la consiliu, sau cei mai buni informaticieni etc”.
Unui astfel de primar, hărţuit pe ne­drept, i s-a răspuns de către un specia­list că „şi-a asumat asta, candidând”. Drept urmare, probabil reapectivul primar nu va mai candida. La fel, cei mai buni funcţionari, sătui să dea cu subsemnatul, vor pleca şi ei din sistem, dacă nu au făcut-o deja, iar rezultatul se va resimţi în viaţa fiecăruia.

Moda delaţiunilor nu se va termina probabil până când nu va exista responsabilitate de ambele părţi: şi din partea autorităţilor şi a cetăţenilor. Iar  acest lucru trebuie stabilit prin lege: accesul la justiţie trebuie să se facă cu bună­credinţă. Aşa cum, cineva care dă o alarmă falsă cu bombă e pedepsit, la fel, şi cel care alarmează inutil şi repetat organele penale trebuie pedepsit.
Alt­fel, justiţia devine un simplu instrument de presiune, şi nu un act de dreptate, cum ar trebui să fie.

600 de pagini şi 40 de persoane audiate

În unele cazuri, denunţătorii nu se mulţumesc cu soluţia dată de procuror şi continuă cu dosarul în instanţă. Un astfel de caz a avut loc la Cavnic. 600 de pagini, zeci de oameni audiaţi, o acţiune în instanţă, degeaba. „În urmă cu trei ani de zile, o gașcă de «prieteni» bine intenționați au început, la comanda «văranului», să îmi facă mai multe plângeri penale, care ulterior
s-au transformat în dosare penale.  În tot acest timp, au umplut orașul cu minciuni şi dezinformări la adresa mea şi a familiei mele.
Aşa multe reclamații au făcut, că s-a ajuns să am un dosar penal care însuma circa 600 de file, au fost audiate circa 40 de persoane din ceea ce eu cunosc, iar în final parchetul a emis ordonanțe de clasare, deoarece, cele sesizate nu au putut fi demonstrate.
Văzând că nu pot să mă «termine», aşa cum spuneau ei permanent, au contestat ordonanțele de clasare chiar şi în instanță.
După ce instanța competentă a făcut din nou verificările legale, a constatat că nu sunt elemente care să indice fapte de corupție sau ilegalități făcute de mine, fapt pentru care a respins acțiunea”, arată primarul Vladimir Petruţ.