eHaosul sistemelor electronice

Avem sisteme electronice de achiziţii, de depunere a proiectelor, sistem integrat unic de sănătate, cereri electronice, semnături electronice, registre electronice, manuale digitale etc. Avem un întreg arsenal de softuri pentru care s-au cheltuit milioane de Euro şi care ar trebui să elimine birocraţia şi să ne facă viaţa mai uşoară. Numai că, în practică, lucrurile stau exact pe dos. Cardurile de sănătate se blochează frecvent, sistemele de depunere a proiectelor la fel, iar noile metodologii din domeniul achiziţiilor publice creează situaţii demne de romanele lui Kafka. Înainte de a crea eRomânia, autorităţile au creat doar eHaos, eBirocraţie şi eInepţii. Urmează o analiză rece, despre un domeniu fierbinte: sistemele electronice obligatorii, cu lacunele şi neajunsurile lor.

 

 

Anul Domnului 2016. România, stat membru al UE de aproape un deceniu, încearcă să intre în era digitalizării. E adevărat, normele europene o cer. Un cetăţean european ar trebui să poată face demers în relaţia cu instituţiile statului din faţa calculatorului. În alte ţări se poate, la noi nu. Numai că, târâş-grăpiş, ca vai de lume, guvernanţii se grăbesc să ne aducă la standardele europene. Forţat. Degeaba vorbim despre o ţară care are în proporţie de doar 50% acces la internet, degeaba, conform statisticilor cam tot atâţia români nu au canalizare. Degeaba. Era digitalizării a început. Şi, oficial, a început bine.

 

Din acest an, proiectele europene se depun online. De la fermieri, la primării, ONG-uri sau IMM-uri, toată lumea trebuie să-şi încarce online proiectele. În teorie lucrurile sună bine: adio bibliorafturi de documente şi birocraţie. Practic, realitatea are un singur nume: de-zas-tru. Vreţi argumente? Vă dăm. După îndelungi aşteptări, luna trecută s-a dat undă verde depunerii de proiecte pe noul Program Operaţional Capital Uman. Trecând peste bâjbâielile legislative obişnuite deja şi peste faptul că aplicaţia genera erori grave, chiar înainte de gongul final al sesiunii de depunere aplicaţia realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale s-a blocat de tot.

Solicitanţii s-au plâns ministerului: „De dimineaţă minunatul MySMIS nici măcar nu poate fi accesat, nu mai zic de băgat date, documente etc în el. Şi zilele trecute la fel, erori frecvente de logare, la diverse etape prin aplicaţie te trezeşti cu ‹‹page not found›› şi o iei de la capăt cu logarea, pierzând minute bune”. Oamenii şi-au făcut capturi cu sistemul blocat şi au anunţat că vor da în judecată ministerul dacă nu-şi pot încărca în timp util proiectele. Ca să dezumfle balonul de nemulţumiri, ministerul şi-a cerut ...scuze: „Am spus la preluarea mandatului şi am repetat că nu sunt mulţumit de modul în care a fost gândit acest modul, realizat fără a se lua în considerare nevoile beneficiarilor. Dată fiind întârzierea generală în dezvoltarea MySmis (despre care am informat în raportul de activitate), resursele de reparare a modulului au fost limitate. Îmi cer din nou scuze beneficiarilor pentru probleme şi sper că simplificarea părţii de resurse umane şi de buget să elimine blocajele principale. Vă asigur că nu vor fi cazuri de proiecte configurate şi nedepuse”, a dat asigurări ministrul Cristian Ghine.

 

Situaţia prezentată mai sus e doar una dintre multele exemple de haos în domeniul programelor europene. În altele, cum e cazul PNDR, situaţia e şi mai încâlcită, dacă ne gândim că un fermier trebuie să-şi scaneze şi încarce zeci de documente în sistem.

 

Tot din acest an s-a schimbat legea achiziţiilor publice. Teoretic, orice achiziţie, fie că vorbim de lucrări şi servicii de milioane de Euro sau de coli A4 se cumpără doar pe SEAP. Asta înseamnă că şi autoritatea contractantă şi operatorul economic trebuie să aibă un cont pe SEAP, trebuie să existe o procedură online sau un catalog de produse şi servicii online. Evident, toate acestea înseamnă timp, bani, resurse şi bătăi de cap. Şi, în condiţiile în care multe primării nu au personal instruit şi poate nici acces bun la internet, unele proceduri par aproape imposibile şi generează situaţii tragi-comice.

De exemplu, dacă o primărie din Cucuieţii de Deal a rămas fără hârtie de fax sau hârtie igienică, trebuie să facă referat de necesitate, să caute pe SEAP un operator economic care are în catalogul electronic un astfel de produs, să iniţieze procedura de cumpărare, să aştepte ca operatorul să-i răspundă, să facă contract, să facă comandă, să aştepte să primească produsul şi apoi să-l plătească. „Nebirocratic”, nu?

Există, e drept şi excepţii, legea te lasă să cumperi direct, offline dacă nu găseşti produsul pe SEAP sau dacă obţii un preţ mai bun decât pe SEAP, chestiuni pe care cineva trebuie să şi le asume, ceea ce e imposibil. E greu de crezut că un funcţionar are timp să verifice mii de cataloage şi preţuri şi apoi să bage mâna-n foc că nu este un produs mai ieftin.

 

„E foarte aiurea noua procedură, de multe ori, decât să urmăm toţi paşii pentru un top de hârtie A4, mai bine cumpărăm din banii noştri. Mi se pare ineficient şi inutil să faci absolut toate achiziţiile prin SEAP. Înainte puteai să faci achiziţii offline şi raportam pe SEAP achiziţiile care treceau de pragul de 5000 de Euro. Acum şi acest prag a fost redus la 3000 de Euro, dar e foarte greu să mai poţi face achiziţii offline, pentru că nimeni nu-şi poate asuma răspunderea că produsul nu există pe SEAP sau că nu este un preţ mai mic, sunt chestiuni aproape imposibil de verificat. Sper totuşi să se revină la vechea formă, să-şi dea seama că nu ajută pe nimeni noua procedură”, a spus un funcţionar sub protecţia anonimatului.

 

Pentru operatorii economici ar trebui să fie mai uşor. Dar nu e. Pentru că toate documentele încărcate electronic oricum sunt listate înainte, semnate, ştampilate, scanate şi apoi încărcate online. Şi asta pentru ca autoritatea contractantă să le mai printeze o dată...

 

În plus, o bună parte dintre documentele de calificare în cadrul licitaţiilor, cum ar fi certificatele de atestare fiscală sau certificatul constatator de la Registrul Comerţului au fost înlocuite de DUAE, un document unic în cadrul achiziţiilor publice. Şi aici, procedura ar fi trebuit să fie simplificată. Dar nu e, pentru că respectivul document, odată descărcat de pe SEAP trebuie încărcat pe site-ul Comisiei Europene, completat online, lisstat, semnat, ştampilat, comprimat, semnat electronic şi încărcat din nou în SEAP. Ori, în astfel de situaţii oricine prefera vechea metodă a biblioraftului...

 

Bun, trecem la sistemul cardului de sănătate. Acel sistem care a costat aproape 20 de milioane de euro şi care zilele trecute s-a blocat, din nou, generând haos. Deşi reţetele se pot elibera în mod offline, cadrele medicale nu pot verifica dacă pacientul este sau nu asigurat. În acest fel, medicii riscă să plătească reţetele compensate, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte cu orele primirea unei reţete. Dar situaţia înregistrată zilele trecute nu a fost una nouă. Potrivit unui sondaj realizat în august de Colegiul Medicilor din Bucureşti, sistemul dă erori cel puţin o dată pe săptămână.

 

De fapt, se spune că în fiecare vineri sistemul se blochează.  Consecinţele sunt pe măsură: serviciile oferite de medici se validează parţial.

Medicul Cornelica Ilea spune că: „Dacă sistemul ar funcţiona, e mult mai operativ pe sistem electronic decât să te apuci  să faci totul pe hârtie. Sau, dacă vrei să ai informaţii urgente despre un pacient, pe calculator poţi să vezi totul în câteva secunde. Dacă am avea infrastructura, fără discuţie ar fi mai uşor. Eu, care la început am fost mai sceptică şi acum scriu în trei locuri, pentru siguranţa mea şi a pacientului, spun că ar fi mai uşor dacă sistemul ar merge. Dar nu cum merge acum. Fişa electronică e bună pentru pacient, dar dacă cade sistemul şi pierzi datele tot trebuie să scrii şi în fişa pacientului. Nu e o regulă, dar eu fac totul paralel, trec totul în fişa bolnavului, pe calculator şi într-un registru. Deşi îţi ia mult să faci asta, e mai sigur. Cred că trebuia măcar 2 ani să fie experimental, să mergem în paralel, dacă pică sistemul, să poţi scrie reţete şi trimiteri de mână, cum au fost în cele trei zile în care a picat sistemul. Dacă aveam alternativă şi puteam face documentele de mână, nu mai trebuia să umble aşa mult oamenii şi să aştepte pe la uşi. Noi am mers cu heirup-ul şi se vede că sistemul nu funcţionează cum trebuie”.

 

La fel, multe primării au început să introducă sisteme electronice de plată sau de eliberare a documentelor, dar puţine funcţionează. Tot din acest an, după îndelungi aşteptări au apărut şi manualele digitale. Un manual digital înseamnă, de fapt, un manual tipărit la care s-a ataşat un CD pe care s-a imprimat conţinutul cuprins în tipăritură. Numai că, odată cu respectivul manual / CD, ministeriabilii ar fi trebuit să ofere şi calculatoare copiilor cu licenţele aferente rulării CD-urilor. Asta pentru ca elevii să nu ţină manualele doar ca decor. Ori, cum în România există încă copii care îngheaţă de frig în clase sau care parcurg pe jos, kilometri buni spre şcoală, manualele digitale par desprinse încă din romanele lui Jules Verne.

 

Şi atunci, s-a grăbit România implementând aceste sisteme sau doar le-a făcut prost? Dumitru Dumuţa, administratorul public al judeţului, spune că: „Nu ne-am grăbit să implementăm aceste sisteme, dimpotrivă suntem într-o întârziere mare în implementarea eadministraţiei. Suntem în întârziere mare faţă de cerinţele la care ne-am angajat odată cu aderarea la UE, doar că există trei vulnerabilităţi:  calitatea echipamentelor pe care le avem, inclusiv soft-urile, apoi, al doilea, existenţa numărului de specialişti în domeniu care să asigure funcţionarea serviciului. Ori, în măsura în care, în administraţia publică putem plăti cel mult 3000 de lei pentru un informatician bun, în condiţiile în care în sectorul economic el poate câştiga în jur de 2000 de Euro, e foarte greu să atragi personal calificat în număr suficient. Iar a treia vulnerabilitate e faptul că avem probleme de securitate a sistemelor, nu doar securitatea în funcţionare şi de prevenire a pierderii de informaţii, de infiltrare în sisteme care pot genera probleme grave. Am văzut acum ce probleme mari a creat sistemul de sănătate. Aceleaşi probleme pot să apară şi în alte sisteme. Deci este nevoie de aceşti paşi, dar acestea sunt vulnerabilităţi. Sigur există două metode de a învăţa să înoţi: îţi iei profesor şi iei lecţii sau te aruncă cineva în apă”.

 

 

Medicii de familie sunt îngrijoraţi de erorile sistemelor informatice ale CNAS

 

„Medicii de familie, reprezentaţi la nivel naţional de către Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), sunt profund îngrijoraţi de erorile sistemelor informatice ale CNAS care s-au agravat în ultima perioadă.

Vă atenţionăm că, pe lângă îngreunarea activităţii din cabinetele medicale şi prelungirea timpului de aşteptare pentru pacienţi, există şi riscul de a nu putea raporta în termen legal activitatea lunii august.

Considerăm că este necesară asumarea responsabilităţii funcţionării acestor sisteme informatice, recunoaşterea oficială a acestor disfuncţionalităţi, remedierea erorilor, precum şi prelungirea timpului de raportare în aceste situaţii.

Solicităm ca aceste veşnice probleme să nu mai creeze situaţii care să ducă la penalităţi, imputări sau neplată pentru activitatea efectuată în cabinete”, se arată într-un comunicat al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.

 

 

„Mi se pare ineficient şi inutil să faci absolut toate achiziţiile prin SEAP. Înainte puteai să faci achiziţii offline şi raportam pe SEAP achiziţiile care treceau de pragul de 5000 de Euro. Acum şi acest prag a fost redus la 3000 de Euro, dar e foarte greu să mai poţi face achiziţii offline, pentru că nimeni nu-şi poate asuma răspunderea că produsul nu există pe SEAP sau că nu este un preţ mai mic, sunt chestiuni aproape imposibil de verificat”.