Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ecouri artistice din Baia Sprie
Vineri, 29 noiembrie a.c., la ora 16.00, artistul plastic Mircea Bochiș a găzduit în propriul atelier lansarea cărții obiect cu titlul „ai, ai, ai... Rosza - néni”, în urma colaborării pe care artistul o are de mai multă vreme cu scriitorul Marian Ilea, ambii locuitori ai orașului Baia Sprie! Am răspuns cu bucurie invitației lansate de Mircea Bochiș, pentru că m-am bucurat de primirea prietenoasă și sinceră, că i-am trecut pragul.
Am constatat iarăși cu bucurie, că mulți artiști plastici și din cei care au avut ateliere de creație în fosta locație Colonia Pictorilor din Baia Mare, au participat la această sărbătoare creând o atmosferă colocvială și colegială ca între membri ai aceleași bresle. Iată deci că după ce artiștii au fost „izgoniți” din spațiile de creație, fiecare și-au rânduit generoase ateliere de creație, pentru că actul de creație artistică nu se poate desfășura în spații necorespunzătoare, fără confortul unei libertăți depline, că aparții urbei, spiritului și climatului artistic. Pentru că, nu este așa că artiștii consolidează climatul de artă, contribuind din plin la zestrea culturală a orașului, a națiunii și a spațiului, nu numai european!?
A fost multă lume „aleasă” (după mărturisirea pictorului la invitația lansată - pictori, graficieni, scriitori, oameni de cultură și mulți iubitori de artă)! Într-un climat colocvial, ca de atelier de creație, au fost rostite alocuțiuni, aprecieri și s-a subliniat impactul pe care astfel de gesturi artistice lasă ecouri în societate, fie că vorbim de Baia Mare, București sau Paris. Prezent la Vernisaj,
mi-am notat câteva considerații, bineînțeles exclusiv personale, despre spațiile generoase ale atelierului, format din mai multe încăperi pe care sunt etalate lucrări de pictură ale artistului, desene, gravuri, colaje, dar și multe lucrări monumentale „depozitate cu fața la perete”, ce fac dovada unui efort major de creație. Într-un discurs elevat, scriitorul prof. univ. dr. Ovidiu Pecican de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a deslușit sensul hermeneutic încifrat în cuvântul scris, devenit semn plastic, cât și imaginea desenată care compune pagina. Intervențiile scriitorului Marian Ilea și ale pictorului Mircea Bochiș (autorii cărții - obiect), au avut darul de a dezvălui din „laboratorul” de creație, particularitățile identitare ale apariției acestei cărți. Tot din rândul celor prezenți, dar nu în ultimul rând, a fost primarul orașului Baia Sprie, Sebastian Alin Bîrda care însuflețit de evenimentele derulate în ultima perioadă în micul oraș, prin cuvântul său, a deschis noi posibilități de dezvoltare a climatului cultural artistic din Baia Sprie. De asemenea, au mai vorbit Directorul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” - dr. Ștefan Mariș, reprezentant al editurii Ethnologica (unde a apărut publicația) și prof. dr. Teodor Ardelean – Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.
Tot în aceeași zi, dar la ora 17.00, la Baia Sprie, scriitorul, jurnalistul și omul de televiziune Hitter Ferenc a lansat albumul de artă „Istoria Artelor la Baia Sprie”, pe care l-am prezentat într-o ediție anterioară a Gazetei. Locația aleasă este o cafenea centrală din oraș, care are un spațiu generos, transformat în simeze de expunere ale picturilor realizate în edițiile Taberelor de plein-air organizate de Hitter Ferenc în ultimii ani. Din nou, prezența Domnului Primar Sebastian Alin Bîrda a constituit garanția că această locație poate deveni un spațiu elevat pentru dialoguri artistice în preajma lucrărilor expuse, dar totodată și de dezbateri în ambianța miresmei de cafea, amintindu-ne în acest fel de marile curente, grupări și orientări artistice, cum de altfel, fiecare oraș le-au avut și le-au dezvoltat în continuare. Ca un adevărat „fiu al cetății”, Domnul Hitter Ferenc a fondat acum câțiva ani Asociația de Cultură „Valorile Monte Medio”, organizând astfel, ediții de vară și de toamnă a Taberelor de pictură de plein-air la care sunt invitați artiști plastici profesioniști din România, Ungaria, Ucraina, Slovacia, a căror creație a fost prezentată în numeroase expoziții itinerante în țară și străinătate. Spațiul cafenelei a devenit astfel un loc al dialogului și al expunerii câtorva lucrări de artă considerate de către autorul albumului „ca fiind cele mai reprezentative”. Pe lângă iubitorii de artă și artiști, reprezentanți din Consiliul Local Baia Sprie au conferit certitudinea că astfel de evenimente sunt necesare și că vor constitui înfiriparea unei activități culturale și artistice în Baia Sprie, ce pot angaja evenimente și dialoguri culturale cu alte instituții de cultură și artă, fundații etc. din țară și din străinătate. După cum era normal și firesc, seara s-a încheiat cu un scurt recital de vioară, „dăruit” autorului albumului, „amfitrionului” întâlnirii de către o „micuță violonistă” din familie, elevă a Școlii de Muzică din Satu Mare.
Consider că sunt premisele unei vieți artistice cu rezonanță, dovedind astfel că Baia Sprie se constituie într-o „fereastră deschisă” înspre comunitate, în cultivarea sensibilității și a formării omului.