Duminică, 15 august 2021, la Ieud, Diaspora românească a fost, puțin, pe la ea pe-acasă

Duminică, 15 august 2021, „Zi la anu’!”, de la ora 15.00, în livada casei-muzeu „Vălenaru’ Chindriș” din Ieud a avut loc un eveniment de excepție, din categoria celor asumate de către așa-numita istorie a românilor, alta decât cea a României.

Dr. Ilie Gherheș
În ambianța unei gospodării găzdești, cu trei case organizate ca muzeu local, având un inventar etno-muzeistic de invidiat și expus într-o stare de conservare ideală, dar și o încă­pere ecleziastică greco-catolică de ținută, s-a petrecut un eveniment de elită, unic, cel puțin pentru lumea rurală maramureșeană.
În fapt, au fost lansate două cărți monumentale, într-un decor patriotic deosebit, semnate de către același autor, Ștefan Străjeri:
- Românii americani de la Marile Lacuri, 2014;
- Istoria românilor canadieni (1890 - 2020), 2020.
Cele două reușite istoriografice de excepție s-au petrecut cu con­tri­buția Editurii Amarol, din București.

Evenimentul de înaltă trăire pa­triotică l-a avut ca amfitrion pe dl inginer Gheorghe Chindriș, ieu­dean care, prin cuvântul său absolut emoționant, ne-a împăr­tășit din experiența Domniei Sale ca diasporean, ca român care s-a înfruptat din pita exilului românesc, mulțumind, totodată, Proniei Cerești pentru destinul său. Dl Gheorghe Chindriș este un român faimos, unul din galeria celor selectați în cele două cărți, alături de alți maramureșeni, între care și arhicunoscutul nostru folkist, Ștefan Hrușcă, la rândul său, tot din Ieud.

Despre cărți a făcut o vorbire doctă, academică, d-na prof. univ. dr. Anca Sârghi, un intelectual sibian, dar și un cunoscător în profunzime a fenomenului. Domnia Sa ne-a făcut, parcă, să ne simțim în culpă, pentru că anumiți conaționali ai noștri, în istorie și în contemporaneitate, au trebuit „să apuce” soarta emigrantului, jucând totul pe cartea destinului.
Invitat fiind să iau cuvântul, subsemnatul am ridicat câteva gânduri de admirație, de reverență istorică față de unii ieudeni binemeritați, care au primenit devenirea noastră, pe aceste plaiuri:
- Gheorghe Fițigău - preotul erudit care, la 1579, a fost înnobilat „pentru studiile sale asidue și pentru diligența sa”;
- Petru Bilțiu-Dăncuș, dascălul arhetipal al Maramureșului, care a fost îngropat înfășurat în tricolor (1907) în plină epocă de maghia­rizare, convins și fericit fiind că măcar mormântul său va dăinui la sânul patriei-mamă;
- Dr. Vasile Chindriș, din neamul Bocritenilor, președintele Sfatului Național Român Comitatens Mara­mureș, conducătorul delega­ției maramureșenilor, care la 1 Decembrie 1918 a participat, la Alba Iulia, la Mărita Adunare Națională;
- Profesor, preot greco-catolic Grigore Balea - dascălul de ex­cep­ție care a schimbat destinul multor sute de tineri maramu­reșeni ș.a.

Convinși cu toții, cei de față, că „în Maramureș soarele românismului de la Ieud a răsărit”, ani buni în istorie și că Ieudul a dat județului și țării cei mai mulți intelectuali între localitățile Mara­mureșului, a urmat la cuvânt, între alții, dl prof. dr. Ion Petro­vai din Petrova, care a spus: „La noi, la români, căutarea de pământuri care să-i facă omului viața mai bună este veche. Este suficient să ne gândim la mara­mureșenii noștri care l-au urmat pe Bogdan Vodă, trecând în Mol­dova pentru a putea fi liber, întemeind un stat sau la transilvănenii care l-au urmat pe Negru-Vodă, în cealaltă țară românească, Muntenia.

Din motive aproape identice, au plecat peste mări și țări mulți ro­mâni, la finalul veacului al XIX- lea și la începutul secolului XX.
Bucovinenilor din vremea noas­tră, Luminița și Stefan Strejeri, care au repetat demersul multor conaționali, li se potrivesc urmă­toarele versuri:
De ești neam de Manole, singur îți vei făuri
Aripi ca să zbori spre a nu săpa fântâna,
Curat de-i fi în toate, de te vei prăbuși
Din al jertfei zid, Ana îți va întinde mâna”.

A urmat la cuvânt logicianul, dl general dr. Alexandru Leordean, care în cuvântul său a adus o lumină lămuritoare asupra fenomenului emigrării, în gene­ral: „Prin această carte, pătrun­dem în istoria dureroasă a unor români supuși austro-ungari, care au decis să migreze în Canada în anii care au premers nașterea Ro­mâniei Mari. Cu dorința de a avea  propriul pământ și de a trăi mai bine decât în ținutul  strămoșesc au pornit pe un drum fără de întoarcere. Au dus cu ei limba românească, obiceiurile, credința  și idealurile, dar nu mai fac parte din națiunea română, ci din acea comunitate largă a românilor de pretutindeni. Desprinzându-se de trunchiul românilor de acasă, cu fiecare generație, sunt spulberați ca frunzele de vântul rece al toamnei în lumea tuturor posi­bilităților”.

După toate discursurile foarte aplicate, răcoriți pe suflet, am înțeles că demersul autorului Ștefan Strejeri, prin cele două monografii monumentale este, parcă, unul de întoarcere peste secole a descălecatului lui Bogdan Vodă, întemeietor de stat; numai că, de data aceasta, autorul a adus între coperte și în ocolul „voievodului Ieudului” o oaste de strânsură, o oaste de suflete.
Prin cele două cărți și prin manifestarea de duminică, de aleasă anvergură, s-a demonstrat, încă o dată, că destinele celor care compun conținutul diasporei române sunt, într-adevăr, de excepție, că au vocația identității naționale și alcătuiesc o frumoasă aură, o galerie de icoane de suflete, în jurul ideii de România.

Duminică, la Ieud, s-a dovedit, încă o dată, că diaspora româ­nească este o necunoscută frec­ven­tabilă, care pulsează patriotic, în mod conivent, cu ființa națio­nală.