Drumul de 11 ani al unui nevinovat, Dan Pârcălab, către dreptate. Motivarea unei sentinţe istorice

Marii gânditori spun că adevărul așteaptă, doar minciuna e gră­bită. Și că, pentru acei care au dreptate şi răbdare, vine şi timpul adevărului. Numai că marii gânditori nu au fost justițiabili în România, nu au trăit din plin confruntarea cu un sistem obtuz, nici cu graba de a dărâma oameni prin minciună și delațiune și nici n-au exersat răbdarea pe termen lung, tocindu-și nervii și speranțele într-un absurd și continuu „maraton”, lunar sau bilunar, la capătul țării. Dar au avut dreptate: adevărul așteptă chiar dacă, în dosarul „GAZETA”, această așteptare a însemnat 11 ani. Până când, în 20 decembrie 2017, un complet format din două judecătoare curajoase de la Curtea de Apel Galați au demonstrat că justiția este și trebuie să fie sinonim cu dreptatea. Atunci, Dan Pârcălab, directorul fondator al GAZETEI de Maramureș, îm­preună cu ceilalți inculpați din celebrul dosar GAZETA, a fost achitat de toate acuzațiile care i-au fost aduse, printr-o sentință definitivă și irevocabilă. De-a lungul acestui proces demn de Cartea recordurilor, GAZETA de Maramureș nu a scris nimic, nici despre părți, nici despre desfășu­rarea ședințelor de judecată și nici măcar despre întrebarea retorică, mocnită și obsesivă: „Cum de e posibil?”, pentru că onoarea, în­crederea și speranța te obligă uneori să taci. În 20 septembrie, la aproape 10 luni de la acea sentință istorică, a fost făcută publică și motivarea deciziei Curții de Apel Galați. Acum, considerăm că adevărul a așteptat destul și că trebuie spus răspicat și ferm.

Libertatea de exprimare reprezintă poate cel mai important barometru al democrației. Și, printr-o ironie, destinul sau istoria au ales să cântărească această libertate folosind aceeași „măsură”.

În 2004, Dan Pârcălab a fost, alături de Cornel Sabou, primul ziarist care a învins statul român la CEDO. Apoi, în 2007, la trei zile după „minunea” aderării României la Uniunea Euro­peană, Dan Pârcălab a fost primul ziarist arestat în „Româ­nia Euro­peană”, în așa-zisul dosar GAZETA, sub două acuzații grave: asociere la grup infracțional organizat și șantaj în formă continuată.
Au ur­mat 30 de zile de arest, 16 zile de greva foamei, peste 90 de termene de judecată în celălalt colț al țării, la Brăila și Galați, cu zeci de părți vătămate și sute de martori. O statis­tică rece și seacă, din care nu poate răzbate nici disperarea unui nevinovat, nici deznădejdea că adevărul nu mai iese la iveală, nici efortul, nici suferința, nici revolta și cu atât mai puțin răspunsul la întrebarea: „De ce?”. Acest răspuns a venit totuși, în motivarea de aproape 250 de pagini a judecătoarelor de la Curtea de Apel Galați. Și da, e la fel de dur și sec ca și cifrele: dosarul GAZETA a fost întocmit de DIICOT Cluj având la bază doar niște declarații, fără probe și martori și prezentând niște fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. Și atunci, cum a fost posibil?
Pe baza unor simple declarații, care nu au stat în picioare în fața instanței.
Dar să le luăm pe rând, desigur toate pe scurt, așa cum apar în motivarea sentinței.
 

„Nu subzistă infracțiunea de șantaj”
 

Primul pe listă: Alexandru Vasile Bondrea, fost director AJOFM Mara­mureș, parte vătămată în dosar. În rechizitoriu, lucrurile sunt prezentate după o logică demnă de teatrul absurd a lui Eugen Ionescu - o adresă trimisă de o organizație de profil, care nu are nicio legătură cu GAZETA, și care făcea un apel la respectarea legii achizițiilor e interpretată ca o un mijloc de presiune și recomandare de încheiere de contracte de publicitate cu GAZETA, iar așa-zisul șantaj, în loc de acte materiale se bazează pe bârfe de notorietate și percepții personale – „Începând cu luna martie 2005, în GAZETA de Maramureș au început să apară o serie de articole denigratoare la adresa acestuia și a familiei sale, campania fiind condusă de Pârcălab Călin Dan. Întrucât în mediul de afaceri era notoriu că în acest ziar se publică articole denigratoare împotriva unor persoane po­tente din punct de vedere financiar, în scopul obținerii unor beneficii, partea vătămată a perceput articolele publicate ca un mijloc de presiune îm­potriva sa. (...) La data de 23.02.2006 partea vătămată a primit un înscris prin care i se «recomanda» să organizeze licitații în vederea adjudecării unor contracte de publicitate și în favoarea GAZETEI de Maramureș, în valoare de cel puțin 2000 euro/an”.

Culmea, afirmațiile din rechizitoriu nu au fost confirmate nici măcar de Bon­drea. În motivarea sentinței se arată că: „Bondrea nu a afirmat în declarațiile date că i s-ar fi propus încheierea vreunui contract de publi­citate și nici că ar fi fost ameninţat cu producerea unor fapte păgubitoare în cazul refuzului de a încheia astfel de contracte”. În schimb, Bondrea recu­noaște că adresa despre care vorbeau procurorii era din partea Asociației Patronale a Editorilor Locali (APEL) și că prin aceasta era atenționat că instituțiile administrate de stat sunt obligate să angajeze licitații publice în vederea achiziţionării de spațiu publicitar. Iar în instanța de fond a ară­tat expres că doar a bănuit că această adresă ar avea legătură cu GAZETA de Maramureș.
„O simplă bănuială a persoanei vătă­mate a reprezentat și conexiunea făcută între articolele publicate și încheierea contractului de publicitate, nefiind contactat de niciun angajat al GAZETEI de Maramureș în legătură cu acest subiect.
De altfel, în cursul cercetării judecă­torești, Bondrea a revenit asupra bănuielii inițiale, precizând că iniția­torul articolelor publicate era un coleg al său, angajat al AJOFM, în prezent decedat. Şi, în concluzie, a renunțat la pretențiile civile.
Analizând acuzațiile formulate, Curtea de Apel Galați desființează pur și simplu rechizitoriul: „Curtea cons­­tată că susținerile inițiale ale persoanei vătămate (simple bănuieli) au fost preluate efectiv și au fost redate integral în cuprinsul actului de sesi­zare, fără ca procurorul să efectueze propriile verificări privind existența unui demers concret efectuat de ziariști, fără a motiva legătura dintre adresa emisă de Asociația Editorilor din Presa Locală și GAZETA de Maramureș.
Supozițiile procurorului privind in­ten­ția ziariștilor de a încheia un contract de publicitate și rolul de „con­ducător al campaniei denigratoare” al inculpatului Dan Pârcălab, rămân la stadiul declarativ, neavând fundament probator. Nici declarațiile persoanei vătămate, nici cele ale inculpatului, nici cele ale martorilor au­diați, nici înscrisurile depuse în probațiune nu au demonstrat că inculpatul sau un alt angajat al ziarului l-ar fi contactat pe Bondrea Alexandru în vederea încheierii vreunui contract. Niciun martor nu a confirmat simplele bănuieli ale persoanei vătămate, niciun martor nu a perceput direct starea de temere presupus a fi indusă acestuia.
Mai mult, nici persoana vătămată nu a invocat că libertatea psihică i-ar fi fost afectată, arătând clar că „nu i-am contactat niciodată, nu am fost contactat și nu am luat în seamă aceste articole”.
Pe de altă parte, se observă că adresa atașată de procuror la dosarul de urmărire penală și indicată expres în rechizitoriu, emană de la Asociația Patronală a Editorilor Locali, fiind sem­nată de directorul executiv Cris­tian Hățiș, or întrucât asociația APEL nu are nicio legătură cu ziarul la care își desfășoară activitatea Pârcălab, nu poate fi primită supoziția procurorului”.
De altfel, Curtea arată că procurorul și-a susținut acuzațiile în aceeași manieră evazivă, făcând trimitere la „declarațiile martorilor”, fără a-i nominaliza și fără a arăta ce aspecte rezultă din cuprinsul acestor depo­ziții. De altfel, la filele indicate se regăsesc declarațiile a doi martori care nu fac referire la Bondrea!
Judecă­toarele arată și că „este rele­vantă și împrejurarea că Bondrea nu a formulat o plângere ori denunț îm­potriva inculpatului, ci a fost citat de organele de anchetă și audiat la inițiativa acestora din urmă”. În concluzie, Curtea a apreciat că „nu subzistă infracțiunea de șantaj” și că faptele prezentate nu pot fi calificate drept fapte prevăzute de legea penală!
 

„Nicio acoperire probată”

George Pop, o altă parte vătămată, aceeași poveste preluată din decla­rație și copiată în rechizitoriu, fără nicio altă probă: „La sfârșitul anului 2004, partea vătămată Pop George a fost căutată de către inculpatul Dan Pârcălab de la „GAZETA de Mara­mureș”. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să sponsorizeze ziarul, dar acesta l-a refuzat deoarece situația financiară a societății pe care o deține nu-i permitea acest lucru. Partea vătămată i-a oferit inculpatului posibilitatea organizării unei mese festive în restaurantul pe care îl deține, pro­punere care l-a nemulțumit (...). Întrucât partea vătămată a refuzat să plătească, împotriva acesteia a fost declanșată o campanie denigratoare”.
Ulterior, George Pop nu s-a mai prezentat în fața instanței, nici la Brăi­la, nici la Galați, pentru a-și susține acuzațiile date în faza de ur­mărire penală. De altfel, Curtea a apreciat că „supozițiile procurorului privind constrângerea exercitată asu­pra persoanei vătămate Pop George rămân la stadiul declarativ, neavând fundament probator”.
Cât despre susținerile persoanei vătămate, Curtea arată la fel că „nu au nicio acoperire probată, nu se coro­borează cu niciun mijloc de probă administrat, nu sunt confirmate de nicio persoană”.
Și în cazul lui Pop, Curtea arată că e relevant faptul că acesta nu a formulat o plângere, fiind audiat la iniția­tiva organelor de anchetă. Iar concluzia e aceeași: „Nu subzistă infrac­țiunea de șantaj, sub aspectul laturii obiective, nefiind realizat elementul material al infracțiunii”.
 

Supoziții, fără fundament probator

Florian Marinca, o altă parte vătă­mată în legătură cu care s-a reținut în rechizitoriu că: „În cursul anului 2004, persoana vătămată Marinca Florin a fost contactată personal de către inculpatul Dan Pârcălab, repre­zentantul GAZETEI de Maramureș, care l-a amenințat că dacă nu achită suma de 50.000.000 ROL (5.000 RON) va declanșa o campanie denigratoare împotriva acestuia și a fir­melor pe care le reprezintă. Persoana vătămată a refuzat să plătească suma solicitată de către inculpat, care a condus o campanie denigratoare îm­potriva sa și a familiei sale”.
Cum rechizitoriul redă integral cele relatate de persoana vătămată, Curtea consideră inutilă redarea declarației acestuia. De asemenea, constată că singura declarație dată de Marinca datează din 10.11.2016 (în aceeași zi ca și celelalte părți vătămate) și a fost dată în fața organelor de anchetă, el neprezentându-se în fața instanței.
Și cazul lui Marinca, copy&paste-ul procurorului din declarația așa-zisei părți vătămate e catalogată de ins­tan­ţă drept „supoziție” și „se constată că acestea nu au fundament probator”.
„Nici declarațiile inculpaților, nici cele ale martorilor audiați, nu au demonstrat că inculpatul Pârcălab Călin Dan ar fi exercitat amenințări, presiuni, constrângeri asupra persoanei vătămate pentru a o determina să încheie un contract de publicitate ori să achite sume de bani pentru ziar. Mai mult, nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi contactat pe Marinca Florin și ar fi purtat vreo conversație cu acesta în sensul menționat. (...) Apare însă credibilă declarația inculpatului Pârcălab Dan care a explicat că nu putea amenința persoana vătă­mată cu declanşarea unei campanii denigratoare, arătând în acest sens că articolele erau publicate imediat după primirea informațiilor, astfel că nu se putea anticipa că peste un interval de timp vor primi dezvăluiri cu privire la afacerile persoanei vătămate. (...) Simplul fapt al publicării unor articole cu conotație negativă nu apare suficient pentru a concluziona asupra intenției ziariștilor de a crea o presiune asupra persoanei vizate și de a imprima o stare de temere care faci­litează adoptarea unei anumite conduite; simplul fapt al publicării acestor articole, care de fapt sunt esența activității de jurnalist, și, mai mult, vizează subiecte de interes public, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.
Este relevantă și împrejurarea că persoana vătămată nu a formulat o plângere ori un denunț împotriva ziariş­tilor, ci a fost citat de organele de urmărire penală și audiat la inițiativa acestora din urmă, în noiembrie 2016, după aproape doi ani de la momentul presupusei fapte. Or, în situația în care s-ar fi exercitat presiuni de na­tură a-i afecta libertatea psihică, inițiativa formulării plângerii i-ar fi aparținut și ar fi fost luată într-un termen rezonabil”.
 

„Nu constituie fapte prevăzute de legea penală”
 

În cazul părții vătămate Mircea Dolha, lucrurile sunt prezentate în rechizitoriu la fel de ferm, fără a lăsa nicio undă de îndoială asupra așa-zisei fapte, pentru ca, pe parcursul procesului să fie infirmate până și de partea vătămată.
În rechizitoriu se pre­­zenta, din nou cu copy&paste, doar declarația părții vătămate, declarație care în fața ins­tanței a fost schimbată: „Pe Pârcălab Dan l-am cunoscut prin intermediul lui Florin Tătaru la o petrecere a unui prieten comun, am discutat atunci cu Pârcălab despre o colaborare cu GAZETA de Maramureș. Colabo­ra­rea aceasta presupunea încheierea unui contract de publicitate și pentru câteva milioane de lei vechi urma să dăm anunțuri de sărbători. Am dat declarația (în fața organelor de urmărire penală, n.red.) în aceeași zi în care am aflat că am fost trimis în judecată de către DNA ca urmare a unor articole apărute în GAZETA de Maramureș. În acea cauză, după mulți ani am fost achitat de trei ins­tanțe. Pentru a da această declarație am fost citat de cel puțin trei-patru ori, în caz contrar nu aș fi dat această declarație. Precizez că nu a fost o presiune din partea inculpatului Pârcălab Dan, am negociat suma și am acceptat de bună voie încheierea contractului. (...) Inițial știrile despre mine apăreau în anumite rubrici consa­crate, iar ulterior, din 2006, au înce­put să apară articole mari, eu fiind eroul negativ prezentat, uneori chiar pe prima pagină. La un moment dat doar în GAZETA de Maramureș a apărut informația că la redacţia ziarului există un CD sau DVD în care există o înregistrare în care eu aș fi solicitat o sumă de bani unui cetățean german pentru a interveni în Con­siliul Local Baia Mare pentru a facilita vânzarea unui teren. Comunitatea locală era interesată de subiect, eram asaltat de telefoane, mă întrebau ce se întâmplă, motiv pentru care am luat legătura cu Pârcălab Dan și am cerut să ascult și eu înregistrarea. Eu am mers la redacție însă nu am putut audia motivat de faptul că cel care a făcut înregistrarea nu este de acord”.

Curtea, lecturând actul de inculpare, a observat că procurorul nu a prezentat în mod clar presupusul șantaj și că „acu­zațiile procurorului, bazate exclusiv pe declarațiile persoanei vătămate, rămân la stadiul declarativ, neavând fundament probator. Nici de­clarațiile martorilor și nici înscri­surile depuse în probațiune nu au demonstrat că inculpatul ar fi exercitat presiuni asupra persoanei vătă­mate în perioada 2003-2006. Mai mul­t, însăși persoana vătămată a revenit asupra poziţiei adoptate inițial și a dat o explicație plauzibilă a modi­ficării intervenite. Astfel, în fața judecătorului fondului, Dolha Mircea a arătat că declarația inițială a fost dată la insistențele organelor de urmărire penală.
În plus, audierea din 17.11.2006 a coincis cu data în care Dolha a aflat că a fost trimis în judecată de către DNA, ca urmare a unor articole apă­rute în GAZETA de Maramureș. A precizat expres că nu s-au exercitat presiuni din partea inculpatului. (...)
Pe de altă parte, se remarcă un element care exclude posibilitatea ca Mircea Dolha să fi fost șantajat cu o casetă în schimbul nepublicării și anume acela că înregistrarea se ascultase deja în ședința Consiliului Local Baia Mare și fusese dată martorului Teremtuș de un consilier local. Cu alte cuvinte, conținutul înregistrării era deja public, așa încât nu mai putea fi folosit la șantajarea părții vătămate. Nu în ultimul rând, nu există niciun document care să ateste existența vreunei legături între prestarea servi­ciilor publicitare (iulie 2003), presupusul refuz de negociere (nedo­ve­dit în cauză) și publicarea articolelor negative, pe care – de altfel – procurorul nu a înțeles să le atașeze la dosar”.
În concluzie, Curtea arată că: „dis­cu­țiile dintre părţile aflate într-o relație de amiciție, prestarea unor servicii publicitare și publicarea unor articole de interes general la adre­sa persoanei vătămate nu constituie fapte prevăzute de legea pe­nală”.

„Nu este susținută de probe”
 

Și declarația lui Pop Anton a fost preluată întocmai în rechizitoriu, deși acesta vorbeşte de perioada 2000-2002, când GAZETA de Maramureș nu exista și amestecă Gazeta de Cluj cu Gazeta de Mureș. În primul rând, Curtea a remarcat că nici Pop Anton nu a formulat o plângere penală sau un denunț ci a fost citat, la fel ca și celelalte părți vătămate și audiat la inițiativa orga­nelor de anchetă și cu această oca­zia nu a fost întrebat dacă solicită tragerea la răspundere penală a vreunei părți sau dacă dorește să participe la proces ca și parte vătămată așa cum reține procurorul.
Astfel, în faza de urmărire penală, martorul afirmă că în perioada 2000-20032 lucra în calitate de director la Pomfruct și că Pârcălab i-a cerut încheierea unui contract de publicitate. A fost încheiat un contract, ulterior reziliat și „la înce­putul anului 2006 mai mulți prie­teni i-au relatat faptul că în Gazeta de Maramureș au apărut articole denigratoare la adresa sa”.
Evident, Curtea face praf aceste acuzații: „Ipoteza privind exerci­tarea unei constrângeri asupra martorului Pop Anton nu este susținută de probe, fiind înlăturată de însăși declarația martorului. (...) În acest context, simplul fapt al publicării, la interval de câțiva ani, a unor articole cu conotație negativă nu poate avea semnificația unei presiuni asupra persoanei vizate și nu este de natură a induce o stare de temere care facilitează adoptarea unei anumite conduite”.

„Susținerile persoanei vătămate sunt izolate, fără nicio acoperire probată, necoroborându-se cu niciun mijloc de probă administrat.”
 

În privința lui Adrian Filip lucrurile stau cam la fel. În declarația inițială dată în fața organelor de urmărire penală acesta susținea că a fost abordat de Pârcălab Dan, care i-a cerut o sumă de bani pentru a nu publica articole defăimătoare la adresa sa: „Persoana vătămată arată că i-a dat inculpatului suma de 100 sau 200 euro fără a întocmi vreun document. După acest incident, in­culpatul l-a abordat din nou încercând să-i impună plata unei taxe lunare pentru a nu publica articole negative la adresa sa. Persoana vă­tă­mată a refuzat să plătească periodic o sumă de bani însă ori de câte ori se întâlnea cu inculpatul, la ce­rerea acestuia îi dădea diferite sume”.
Audiat în apel, la Galați, martorul a precizat că: „Nu îmi amintesc perioada în care am interacționat cu inculpații. Îi cunosc pe toți incul­pații din prezenta cauză și arăt că de nenumărate ori aceștia mi-au solicitat în mai multe rânduri sume de bani. Banii nu i-am dat benevol, consider că am fost forţat și nu voiam decât să nu mai apară articole negative la adresa mea și a familiei”.
Toți martorii citați în instanță, inclusiv cei indicați de Filip: Liviu Bechiș, Dan Mihalache și Vasile Vlașin au infirmat cele declarate de el.
Curtea arată încă o dată că rechizitoriul preia integral declarația martorului și arată că: „Referirile cuprinse în rechizitoriu sunt extrem de vagi, insuficiente pentru a se putea stabili obiectivul, limitele judecății, cir­cums­tanțele spațio-temporale în care s-au comis presupusele fapte, procu­rorul preferând varianta comodă a reluării susținerilor martorului Filip. (...) Susținerile persoanei vătămate sunt izolate, fără nicio acoperire pro­bată, necoroborându-se cu niciun mijloc de probă administrat. Versiu­nea prezentată de Filip Adrian nu este confirmată de nicio persoană care ar fi perceput direct exercitarea presiunilor de către inculpați sau remiterea către aceștia a anumitor beneficii materiale.
Este relevantă și împrejurarea că martorul nu a formulat plângere pentru șantaj, arătând că a fost audiat la iniția­tiva organelor de urmărire pe­nală după data de 10 noiembrie 2016. Față de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, Curtea apre­ciază că nu subzistă infracțiunea de șantaj sub aspectul laturii obiective, nefiind realizat elementul material al infracțiunii. Simplele discuții dintre părți nu pot fi calificate drept fapte prevăzute de legea penală”.
 

„Nu îmi dau seama de ce am fost citat în acest dosar”
 

Situația martorului Vasile Vlașin este prezentată chiar și de Curte ca fiind una specială. De altfel, în faţa ins­tanței acesta a declarat că: „La Târgu Mureș am avut o discuție aprinsă în cadrul căreia pe inculpatul Dan Pârcălab l-am simțit „între ciocan și nicovală” și chiar aș putea afirma că mi-a ținut mie partea, eu m-am simțit cumva constrâns, dar pierderea mea era de natură materială (Vlașin a fost asociat la Gazeta de Bacău, situație în care a avut o serie de neînțelegeri cu Grama și Man, discuție la care a asistat și Pârcălab n.red.). Mi s-a părut că a fost o problemă strict între asociați, au fost neînțelegeri fără conotații penale. Eu încă de la început în acest dosar nu m-am constituit parte civilă și nici nu m-am considerat parte vătămată și nu îmi dau seama de ce am fost citat în acest dosar, între noi au fost discuții între asociați și eu am suferit o anumită pierdere materială, dar nu are nicio legătură cu cauza în care inculpații sunt anchetați”.
Astfel, Curtea reține că această cauză ar fi fost eventual de competența unei instanțe civile, fiind vorba de neîn­țelegeri între asociați și nicidecum de natură penală.

„Declarația a fost scrisă de procuror, eu am semnat”
 

Cazul lui Octavian Cerneștean este și mai interesant. În rechizitoriu se ara­tă, pe scurt, că: „Înainte de alegerile locale din 2004 persoana vătămată a fost contactată la sediul firmei pe care familia sa o deține în localitatea Baia Sprie de către Pârcălab Dan care i-a solicitat să contribuie la sponso­rizarea ziarului Gazeta de Maramu­reș. Persoana vătămată l-a refuzat consi­derând că nu are bani de risipit (...). În paginile GAZETEI de Mara­mureș s-a declanșat o campanie nega­tivă la adresa acestuia, afirmându-se că persoana vătămată ar fi abuzat de funcția sa pentru a cheltui bani pu­blici în folos personal sau că ar fi intervenit în favoarea unor rude”. Cerneș­tean a refuzat să se constituie per­soană vătămată și a fost audiat ca martor.

În fața instanței de fond, Cerneștean a spus că: „Eu nu am reclamat că aș fi fost șantajat, nu m-am constituit parte civilă, am fost chemat la sediul Parchetului Maramureș unde am dat declarația din 17.11.2006, fără să o scriu eu. Declarația a fost scrisă de procuror, eu am semnat”. Curtea arată că martorul nu a invocat niciun moment starea de temere vizată de dispozițiile legii penale și conclu­zionează din nou că: „nu subzistă infracțiunea de șantaj. Simpla apariţie a unor articole la adresa martorului nu constituie fapte prevăzute de legea penală, în lipsa unor minime indicii privind exercitarea unei constrângeri de natură a afecta libertatea psihică a acestuia”.
 

„Scopul urmărit de inculpați era acela de a realiza demersuri jurnalistice corecte”
 

Curtea de Apel Galați desființează și acuzaţiile procurorilor referitoare la așa-zisul grup infracțional organizat: „Din probele administrate în cauză nu rezultă vreo activitate sau activități ale inculpaților ce ar intra în conți­nutul infracţiunii de constituire, sprijinire, aderare a unui grup infracțional organizat. Inculpații interacționau prin prisma activităților desfășurate în cadrul societăților comerciale care editau publicațiile enumerate în rechizitoriu, societăți ce aveau ca obiect de activitate mass-media. Probatoriul administrat în cauză a re­levat că scopul urmărit de inculpați era acela de a realiza demersuri jurnalistice corecte care să aducă în atenția opiniei publice chestiuni de interes general. (...) Nu corespunde realității susținerea parchetului că persoanele vătămate și martorii audiaţi în faza urmăriri penale au confirmat că inculpații colaborau în scopul determinării mai multor persoane să cedeze șantajului”. Astfel că, toți inculpații au fost achitați și cu privire la această acuzație. Ca și de toate celelalte. Dar acest adevăr a așteptat 11 ani ca să fie scos la iveală, care au însemnat 30 de zile de arest, 16 zile de greva foamei, aproape 90 de termene de judecată în celălalt colț al țării, la Brăila și Galați, cu zeci de părți vătămate și sute de martori. O statistică rece și seacă, din care nu poate răzbate nici disperarea unui nevinovat, nici deznădejdea că adevărul nu mai iese la iveală, nici efortul, nici suferința, nici revolta și cu atât mai puțin răspunsul la întrebarea „De ce?”.

 

„Dosarul acesta nu trebuia să ajungă în instanță”
 

Tudor Cruceanu, avocatul lui Dan Pârcălab, un om cu o experiență importantă atât ca procuror, cât și ca avocat, a declarat că: „În primul rând a fost o surpriză să văd atâția ziariști trimiși împreună în același dosar în judecată, mi s-a părut că seamănă a acțiune de desființare a publicațiilor respective, câtă vreme capii ziarelor respective erau trimiși în judecată. În al doilea rând, ceea ce m-a surprins în dosarul acesta era că se făceau legături între șefii Gazetelor din Ardeal în mod artificial, între ei nefiind o legătură efectivă. Prin urmare, ideea că ar fi fost constituit un grup infracțional era de la bun început pusă sub semnul întrebării și nimeni nu cred că a crezut în ea, bănuiesc că nici procurorul. Pe de altă parte, ce m-a surprins a fost că tot dosarul acesta nu s-a bazat decât pe decla­ra­țiile persoanelor care într-o perioadă sau alta au fost criticate în ziar. Dar sunt exclusiv declarațiile lor, nu sunt alți martori care să confirme. Cu alte cuvinte, dacă separăm la fiecare act material, la fiecare imputare faptele, oamenii ăștia au fost trimiși în judecată pentru că i-a pârât cineva și atât. Ca și fost procuror, nu aș fi mers în fața instanței cu un asemenea rechizitoriu. Exclus. Nu ai decât o plângere, declarația pârâtului, cum să te duci în fața instanței cu așa ceva? În mod evident, fără a putea acuza pe cineva, a existat o presiune în acest dosar. A fost o presiune pe anchetă, pe organele de urmărire. Toți martorii au fost citați de organele de anchetă în două zile, apoi sunt martori care au spus că au fost presați, există o doamnă judecător care spune că până nu am făcut scandal, procurorul a scris ce a vrut el. Există multe declarații în care oamenii au spus ce presiune s-a pus pe ei, cum a fost scris în declarație ceea ce ei n-au spus, apoi nu ignorați legăturile de familie între polițiști și unele părți vătămate”.
Avocatul Tudor Cruceanu spune că Dan Pârcălab și toți inculpații ar fi îndreptățiți să dea în judecată Statul Român: „E clar că oamenii aceștia au suferit un prejudiciu, este absolut logic ca el să fie reparat”. De asemenea, avocatul a vorbit despre importanța acestei cauze în domeniul presei, care va fi folosită pe viitor, în mod sigur ca și jurisprudență: „Este unul din precedente, dar având în vedere amploarea cauzei, eu cred că e o cauză de reținut din punctul acesta de vedere. Sunt erori judiciare, în mod clar, numai că în acest caz nu mi se pare că a fost vorba de o simplă eroare judiciară. A fost o presiune pusă pe organele de anchetă. Că a fost de natură politică, că a fost din cauza voinței de a se afirma, habar n-am. Dar a fost o presiune. Dosarul acesta trebuia soluționat, cum era în acea perioadă, cu soluție de neurmărire penală, în faza de urmărire penală, nu trebuia să ajungă în instanță. Nu poate să fie criticarea cuiva într-un ziar o activitate de șantaj”.
 

„Nu ai decât o plângere, declarația pârâtului, cum să te duci în fața instanței cu așa ceva? În mod evident, fără a putea acuza pe cineva, a existat o presiune în acest dosar. A fost o presiune pe anchetă, pe organele de urmărire. Toți martorii au fost citați de organele de anchetă în două zile, apoi sunt martori care au spus că au fost presați, există o doamnă judecător care spune că până nu am făcut scandal, procurorul a scris ce a vrut el. Există multe declarații în care oamenii au spus ce presiune s-a pus pe ei, cum a fost scris în declarație ceea ce ei n-au spus. Apoi, nu ignorați legăturile de familie între polițiști și unele părți vătămate”.
Tudor Cruceanu, avocatul lui Dan Pârcălab