„Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

Despre părintele Arsenie Boca se pot scrie biblioteci întregi. Toate ar rezuma însă acelaşi adevăr scurt şi succint: un sfânt. De altfel, astăzi, la 110 ani de la nașterea sa, făgărăşenii îl numesc „Sfântul Ardealului” şi îl pictează în biserici, alături de sfinţii din sinaxare. Cei care l-au cunoscut spun că nu au plecat niciodată de la el fără să fi trăit o minune. Fie că a fost vorba de o boală vindecată sau de un răspuns pe care îl căutau demult. Părintele continuă să săvârşească minuni şi după moarte, iar mormântul lui, ca o grădină veşnic înflorită, e mereu plin de oameni.
 

O viaţă plină de su­ferinţe, dar şi de har. Un om care a urcat cele mai înalte trepte ale sfinţeniei. Credincios, smerit, cu un har extraordinar şi o putere pe măsură, părintele Arsenie Boca şi-a dedicat viaţa schimbării vieţii noastre.
În autobiografia sa scrisă în 1945, părintele Arsenie Boca povesteşte că: „M-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singu­rătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii» iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.». La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: mate­maticile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu. În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumu­seţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am.”

După Teologie, a urmat Academia de Arte Frumoase, datorită talentului său pentru pictură. În Vine­rea Izvorului după Paştile anului 1939, a fost tuns în călugărie primind numele Arsenie. Un an s-a ocupat cu gospodăria, era primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu: „L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi)”.
Harul l-ar fi primit pe Muntele Athos, la mănăstirea românească „Prodromu”. După ce s-a rugat la Maica Domnului ca să-I dea un duhovnic, după un timp, cum a povestit chiar părintele, Maica Domnului l-a luat de mână şi l-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos. Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Se­rafim din Sarov, ce vieţuise pe pământ cu vreo două-trei veacuri în urmă. 40 de zile, postind continuu, a primit învăţătură de la acest Sfânt. Când s-a întors la mănăstire, peste un an, era alt om. Ştia numele, faptele şi gândurile oamenilor uitându-se la ei. Numărul minunilor săvârşite de el în timpul vieţii şi azi, după moar­te, nu-l ştie decât Bunul Dumnezeu. De fapt, pentru părintele Arsenie, minunile intrau în sfera normalului.
 

Declarație dată în arestul Siguranței (7 iunie 1948)
 

Declarație
 
Subsemnatul, Ieromonah Arsenie Boca, de la mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus-Făgăraș, declar următoarele:
Întrebare: „Când v-ați înscris în mișcarea legionară?”
Răspuns: În mișcarea legionară
n-am fost înscris niciodată.
Î: „Cine v-a înscris?”
R: Neînscriindu-mă, nu m-a înscris nimeni.
Î: „Dac-ați fost simpatizant?”
R: Neutru și independent de orice politică.
Î: „Ce legionari ați cunoscut?”
R: Fiind la București, pentru studii, între 1933-1938, am văzut pe căpitanul Codreanu, dar n-am vorbit cu el niciodată. Cunosc pe Pătrașcu, dar pe el numai datorită faptului că a venit la mănăstire să se spovedească. A fost de vreo două ori la mărturisire în 1947. A mai fost și în 1948, dar, locuind în apropiere, a fost simplu trecător. Legături politice cu el n-am avut, decât cele strict preoțești. Au mai trecut pe la mănăstire și alți foști legionari, atât (de) prin comunele învecinate țărani, cât și de mai departe, dar n-am avut discuții politice ci numai duhovnicești. Ba mai mult, aflându-le starea politică le-am dat insistent sfatul de a se astâmpăra și de a renunța la pistol, la răzbunare și alte păcate. I-am făcut să înțeleagă că stăpânirile se orânduiesc de sus, iar cei de jos nu au decât să le primească.
Mai cunosc pe avocatul Mateiaș din Făgăraș; a venit de vreo 3-4 ori. Ultima dată a venit acum la „Vinerea Izvorului”, 7 mai 1948.
Mai cunosc pe ierodiaconul (Cristo­for) Dancu, care, pe vremea când studiam la București, apar­ținea de mănăstirea Cernica. Pe Victor Dobrin din Arpaș, pe Gheorghe Apostol, care ne-a lucrat ceva tâmplărie și l-am primit provizoriu ca să-l vedem dacă poate fi primit definitiv. Ori el era fugar.
Î: „Ce rol și unde ați fost în intervalele 6 septembrie 1940 - 25 ia­nuarie 1941?”
R: Eram întors din Sfântul Munte, Grecia, călugărit la Paști, 1940 la mănăstirea Brâncoveanu cu slujba de ierodiacon, unde am stat în continuare.
Î: „Deci ați avut un rol în timpul rebeliunii?”
R: Nici un rol.
Î: „Ce legături ați avut cu legionarii de la data de 1941-1948?”
R: Singurele legături ce le-am avut cu legionarii au fost cele spirituale, care sunt firești între preot și credincioși. Iar între noi preoții (pr. Gh. Malene și pr. Uria), cele normale de colegi.
Î: „Cu ce conducători ai mișcării legionare ați avut legături?”
R: Singur cu Pătrașcu, legături duhovnicești, cum am spus; de asemenea, am cunoscut ca prieten și pe av. (Virgil) Mateiaș.
Î: „Cine conduce mișcarea le­gionară din regiune?”
R: Nu am nici o cunoștință precisă. Știu că Pătrașcu este din Sâmbăta și probabil el ar putea fi.
Î: „Cu ce sume ați cotizat pentru mișcare și când?”
R: N-am cotizat și nu mi s-a cerut.
Î: „Ce ziare sau broșuri clandestine ați primit în anii de urmă?”
R: N-am primit politice, dar sectare mi s-au trimis broșuri mici tipărite la București, de la adventiști.
Î: „Unde și în ce țări ați umblat și ce români ați cunoscut în țările în care ați umblat?”
R: N-am călătorit decât în Grecia, la Sfântul Munte, unde n-am întâlnit decât călugări de toate neamurile, iar printre ei și românii: Părintele Teodosie Domnaru, Păr. Antipa Dinescu, Gherontie și alții. În afară de aceștia, am fost pe la legația română din Tesalonic. La Atena n-am fost. Călătoria a fost în 1939-1940. M-am reîntors în țară la 8 iunie 1940.
Î: „Dacă intenționați să vă as­cundeți în munți sau nu?”
R: De a mă ascunde în munți
n-am nici un gând; dar de a mă retrage la o chilie, pentru care am învoirea stăpânirii, asta aș avea de gând.
Aceasta-mi este declarația pe care o dau și o semnez, Ierom. Arsenie
7 iunie 1948
______________
ACNSAS, fond informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 114-115.
(Extras din „Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din România” de George Enache și Adrian Nicolae Petcu, pag. 95-96).

* * *

„Iubirea nu are marginile omului, nici spațiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul”.
„Dă-ți osteneala să suferi cu răbdare lipsurile și slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că și tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alții”.
 „Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile”.
 „Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea - Iubirea - necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea - Voinţa necesară Desăvârşirii omului”.
 „Iubirea, prin natura sa, ocupă acelaşi loc cu mistica. Ea e spirituală şi nu poate fi asimilată organizării fizice şi trupeşti”.
„O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu”.
 „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.
 „Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenuncheze în faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze”.

„Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit
de dreptate”.
„Copiii sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat”.
 „La convieţuirea căsătoriţilor, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ, refuzul pe soţie, dar şi pe soţ”.