„Dragostea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

Despre părintele Arsenie Boca se pot scrie biblioteci întregi. Toate ar rezuma însă același adevăr scurt şi succint: un sfânt. De altfel, la 111 ani de la nașterea sa, românii îl numesc „Sfântul Ardealului” şi îl pictează în biserici, alături de sfinții din sinaxare. Cei care l-au cunoscut spun că nu au plecat niciodată de la el fără să fi trăit o minune. Fie că a fost vorba de o boală vindecată sau de un răspuns pe care îl căutau demult. Părintele continuă să săvârșească minuni şi după moarte, iar mormântul lui, ca o grădină veșnic înflorită, e mereu plin de oameni.

O viață plină de suferințe dar şi de har. Un om care a urcat cele mai înalte trepte ale sfin­țeniei. Credincios, smerit, cu un har extraordinar şi o putere pe măsură, părintele Arsenie Boca şi-a dedicat viața schimbării vieții noastre.
În autobiografia sa scrisă în 1945, părintele Arsenie Boca povestește că: „m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Școala primară şi liceul în orășelul Brad, același județ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Așa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic”. La intrarea în cursul superior de liceu, am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum şi de multe ori
mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului, mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă sau speculativă și, în 1929, m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu. În cursul teologiei, mi-am vândut casa pă­rintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divor­țată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală. În timpul teologiei, mi se lămurea frumu­sețea chipului viețuirii călugărești şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții. Cu prilejul acela, aveam următoarele note caracte­ristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete. Ceea ce n-am reușit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am”.
După Teologie, a urmat Academia de Arte Frumoase, datorită talentului său pentru pictură. În Vinerea Izvorului, după Paştile anului 1939, a fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.  Un an s-a ocupat cu gospodăria, era primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraș. Mai intrase în călu­gărie Părintele Serafim Popescu: „L-am rugat pe el să primească preoția – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpă­dindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii li se trage de pe urma greșelilor sau păca­telor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. I-am învățat să fie curați față de oameni şi față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățe­nească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curățit de patimi)”. Harul l-ar fi primit pe Muntele Athos, la Mănăstirea românească „Prodromu”. După ce s-a rugat la Maica Domnului ca să-I dea un duhovnic, după un timp, cum a povestit chiar părintele, Maica Domnului l-a luat de mână şi l-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să privești în jos.  Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Serafim din Sarov, ce viețuise pe pământ cu vreo două-trei veacuri în urmă. 40 de zile, postind continuu, a primit învă­țătură de la acest Sfânt. Când s-a întors la mănăstire, peste un an, era alt om. Știa numele, faptele şi gândurile oamenilor uitându-se la ei.
Nu­mărul minunilor săvârșite de el în timpul vieții şi azi, după moarte, nu-l știe decât Bunul Dumnezeu. De fapt, pentru părintele Arsenie, mi­nunile intrau în sfera normalului.

Despre canonizare
Hotărârea Sfântului Sinod al Bise­ricii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2019:
„S-a luat act de propunerea Sino­dului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părin­telui Arsenie Boca și de do­cu­mentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților ro­mâni. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină mo­nahală.
De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mi­tropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989.
Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei pă­rintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui. Canonizarea sfin­ților, fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii”.