Din istoria marilor idei etice şi pedagogice

La Editura Grinta din Cluj-Napoca, a apărut volumul lui Nicolae Iuga, Din istoria marilor idei etice şi pedagogice. Este vorba despre un remarcabil compendiu care afirmă că ideile etice şi idealul educaţiei presupun o concepţie profund etică nu asupra a ceea ce este omul, ci asupra a ceea ce trebuie să fie omul. Este o carte nu despre ce fel de om avem, ci despre ce fel de om trebuie să facem.

Între a realiza o istorie a personalităţilor dintr-un domeniu oarecare, o istorie cu persoane pe post de personaje, şi a realiza o istorie în care personajele nu sunt persoane, ci idei, Nicolae Iuga a ales cea de-a doua variantă. „Personalitatea este exponenţială în raport cu un număr mare de persoane, iar ideea este la rândul ei exponenţială în raport cu o serie de personalităţi (...) În al doilea rând, o istorie a ideilor are avantajul de a putea fi selectivă în raport cu oamenii de ştiinţă din domeniul în cauză, de a nu avea obligaţia să fie atotcuprinzătoare. Pentru a prezenta o idee nu este obligatoriu ca să fie prezentaţi toţi oamenii de ştiinţă care au contribuit la inventarea, crearea, dezvoltarea şi impunerea acesteia, ci uneori este suficient să fie prezentaţi un număr restrâns de autori, cu titlu exemplificativ, o compendiere a domeniului”, susţine Nicolae Iuga.

Acesta este motivul pentru care a ales o manieră selectivă, nu exhaustivă, de tratare a subiectului, criteriul de selecţie fiind acela al exemplarităţii, procedură urmată în realizarea acestui compendiu.

Preluând ideea formulată de J. Fr. Herbart, în urmă cu două secole, aceea a legăturii indisolubile dintre Etică şi Pedagogie, prima furnizând scopul educaţiei, iar cea de a doua mijloacele şi metodele pentru atingerea acestui scop, de câte ori face o referire sintetică la doctrina vreunui gânditor anume, Nicolae Iuga prezintă mai întâi ideile etice şi apoi pe cele pedagogice. Autorul utilizează termenul de idee pedagogică cu sensul de concepţie sau produs al activităţii de gândire în domeniul pedagogiei, aparţinând unei personalităţi istorice determinate, precum şi „forma” (eidos) sau terminologia în care această idee este expusă.

De asemenea, Nicolae Iuga foloseşte termenul de ideal pedagogic sau ideal al educaţiei, enunţat prescurtat ca ideal, care este diferit de idee. Prin ideal trebuie înţeles nu o concepţie personală, ci un model impersonal, un standard superior de realizare umană, elaborat conştient şi metodic, prin însumare, de regulă pe parcursul mai multor generaţii. Idealul reprezintă, în această accepţiune, năzuinţa formativă exprimată conştient a unei epoci istorice mai îndelungate, o reprezentare finalistă care fundamentează şi motivează acţiunea umană. Se înţelege că mai multe idei pedagogice aparţinând unei epoci istorice vor contribui la configurarea unui ideal pedagogic. Prin analogie cu domeniul epistemologiei, idealul educaţiei devine sinonim cu paradigma, iar ideea pedagogică cu elemente de „ştiinţă normală” şi normativă, cu enunţarea şi soluţionarea unor probleme determinate.

Primul capitol al cărţii este rezervat idealului Kalokagathon al antichităţii greceşti, acesta reprezentând idealul educaţiei clasice greceşti care enunţa ideea că omul trebuie să întrunească simultan două condiţii fundamentale, fizice şi morale, adică să fie frumos şi bun. Acesta era idealul armonizării frumuseţii fizice cu virtuţile morale, a sănătăţii şi forţei fizice cu tăria de caracter. În acest context sun analizate ideile etice şi pedagogice ale lui Pythagora, Socrate, Platon şi Aristotel.

el de-al doilea capitol tratează idealul spiritualist creştin al evului mediu şi cuprinde fundamentele etice şi pedagogice ale creştinismului, Decalogul şi Fericirile, virtuţile în sens creştin, problema libertăţii în sens creştin, sensul pedagogic al Cărţii lui Iov, sensul spiritual al iubirii şi suferinţei, Clement Alexandrinul, Stromatele, pedagogia Mântuitorului, Origen, Sf. Augustin şi Sf. Toma de Aquino. Idealul universalist al Renaşterii este tema celui de-al treilea capitol şi vorbeşte despre Renaştere, Pico della Mirandola, Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus, François Rabelais, Michel de Montaigne şi Tommaso Campanella.

Un alt capitol vorbeşte despre idealul naturalist al pedagogiei clasice: ce este „naturalismul”? Jan Amos Comenius, John Locke, Shaftesbury, David Hume, Jean Jacques Rousseau şi J. H. Pestalozzi. Idealul eticist al iluminismului kantian analizează concepţia etică şi pedagogică a lui Immanuel Kant şi sistemul pedagogic al lui J. Fr. Herbart, iar idealul pragmatismului în modernitate tratează pozitivicmul, utilitarismul şi pragmatismul, ideile lui John Dewey şi Jean Piaget, şi o perspectivă critică asupra pragmatismului.

Ultimul capitol este dedicat lipsei de ideal şi crizei umanităţii europene: criza umanităţii europene (E. Husserl), fiinţa „căzută” (M. Heidegger), absenţa Cuprinzătorului şi dezrădăcinarea omului (K. Jaspers).

Primul capitol al cărţii este rezervat idealului Kalokagathon al antichităţii greceşti, acesta reprezentând idealul educaţiei clasice greceşti care enunţa ideea că omul trebuie să întrunească simultan două condiţii fundamentale, fizice şi morale, adică să fie frumos şi bun. Acesta era idealul armonizării frumuseţii fizice cu virtuţile morale, a sănătăţii şi forţei fizice cu tăria de caracter. În acest context sun analizate ideile etice şi pedagogice ale lui Pythagora, Socrate, Platon şi Aristotel.