Digul modular, o superinvenţie maramureşeană ignorată de autorităţi

După revoluţia din 1989, problemele majore au apărut în urma ploilor abundente ce mătură România cu o ciclicitate incredibilă. Nu există an în care să nu se raporteze inundaţii ale unor localităţi, de terenuri agricole cu pagube însemnate. Mai ales în ultimii zece ani, inundaţiile au adus multe probleme ce au fost rezolvate parţial sau deloc. Oameni care au rămas pe drumuri, culturi distruse, miliarde de lei duşi pe Apa Sâmbetei. Şi aceste situaţii se repetă aproape an de an, fără ca cei ce conduc să ia problema şi să o rezolve. Se dau bani, o grămadă de bani pentru pagubele rezultate, se fac lucrări de îndiguire, o mega afacere din care, de-a lungul anilor, au supt cei ce au fost şi la comandă şi la execuţie.

Pe tema inundaţiilor s-a discutat la nesfârşit. Politicienii au folosit subiectul în campanii electorale, venind cu soluţii costisitoare sau fanteziste. Au fost aduşi bani pentru lucrări de refacere a unor maluri de râuri şi pâraie, au fost comandate lucrări de ridicare de maluri, lucrări de îndiguiri, în toată ţara. S-au cheltuit miliarde peste miliarde de lei, euro, dolari, depinde de programe sau sursa de finanţare.

Cam peste tot s-au executat astfel de lucrări, doar că ele au avut un numitor comun! Precum în baladele româneşti, ce se construia ziua se prăbuşea noaptea, la intervale de timp scurte, după construire. S-au făcut controale, în unele situaţii s-au luat şi măsuri, cel puţin declarativ, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit.

GAZETA de Maramureş a publicat multe materiale, în decursul anilor, referitoare la aceste lucrări, la aceste afaceri oneroase. De fiecare dată am cerut autorităţilor introducerea unei discipline în efectuarea de lucrări pe cursurile de ape din Maramureş şi, prin extensie, în toată ţara. Dar…!

În toată această nebunie, în acest cerc vicios, în 2010, trei cercetători băimăreni au scos o invenţie excepţională. Diguri modulare, o soluţie incredibilă pentru situaţiile de urgenţă cauzate de ploi ce produc inundaţii.   

Trei ingineri băimăreni (Paul Mateescu, Petru Tătaru şi Daniel Borota) au inventat digul modular antiinundaţie. La sfârşitul anului 2008, brevetul de invenţie a fost înregistrat, iar omul de afaceri băimărean Dumitru Matei a obţinut dreptul de licenţă exclusivă timp de cinci ani.

La Iaşi, la Târgul internaţional de inventică, din 2010, la care au participat inventatori din România şi Republica Moldova, invenţia băimăreană a adus marele premiu în Baia Mare. Digul modular a fost considerat de juriul format din profesori universitari, oameni de ştiinţă, ca fiind cea mai valoroasă invenţie din 2010.

Invenţia este dezarmant de simplă, cel puţin la prima vedere. Panouri de metal de un metru sau 1,5 metri înălţime sunt puse în zona pe care dorim să o protejăm împotriva inundaţiilor. Sistemul de prindere, de fixare, conferă rigiditate şi siguranţă în exploatare.

Digul modular, conform invenţiei, elimină dezavantajele soluţiilor cunoscute şi rezolvă problema de fixare. Modulele sunt realizate din rame de tip ţeava dreptunghiulară, rama având traverse de rigidizare. Pe partea frontală a ramei, situată spre apă, este sudată pe contur o placă de oţel. Altfel spus, aceste plăci intră în sol cu rama care este zimţată. Panoul se sprijină pe un picior rabatabil (înclinaţia de 60 de grade şi de 45 de grade, în funcţie de necesităţi. Piciorul de susţinere are o ancoră solidă şi un lanţ care conferă stabilitate întregului ansamblu. Între două plăci se montează garnituri de cauciuc rezistent, dur, cu rolul de etanşeizare şi de prindere a plăcilor între ele. În acest mod se poate realiza un parapet de protecţie de la câţiva metri, la un kilometru. Aceste diguri modulare pot fi folosite ca protecţie împotriva inundaţiilor, a locuinţelor şi a terenurilor agricole, sau pentru devierea temporară a unor cursuri de apă pentru efectuarea unor lucrări. Cei trei ingineri băimăreni au lucrat mai mulţi ani la această invenţie.

După ce a fost depus şi obţinut brevetul de invenţie, a urmat drumul complicat al promovării unui produs care ar putea revoluţiona procesul de protecţie împotriva inundaţiilor. Dumitru Matei a înţeles avantajele şi a cumpărat dreptul de exploatare pe o perioadă de cinci ani.

Matei a făcut o investiţie însemnată pentru producerea panourilor, chiar dacă la prima vedere pare o lucrare simplistă. „Este nevoie de precizie, de calitate, de materiale foarte bune. Dacă este exploatat corect, un astfel de panou are o durată de viaţă de peste 10 ani, se întreţine uşor, se montează rapid. Există o mare mobilitate. În funcţie de necesităţi, cu un număr minim de oameni, se poate monta un dig de un kilometru în 12-15 minute. Am făcut teste pe un curs de râu şi pe teren plat şi denivelat. Modulele, datorită sistemului de prindere, se adaptează la terenul în cauză şi au o fiabilitate deosebită”, a explicat Matei.

Costul unui kilometru de dig este de 550 de mii de euro. Matei prezintă un calcul cu privire la raportul preţ-calitate şi toate datele conduc spre un randament foarte mare, la preţuri relativ mici. Trebuie ţinut seama de faptul că prin protecţia unor localităţi se evită costurile mari ale refacerii malurilor, ale culturilor distruse sau ale caselor inundate. Alte avantaje: rezistenţa la şocuri, montare şi demontare rapidă, etanşare flexibilă, rigiditate sporită şi greutate redusă la dimensiuni mari, impuse de nivelul ridicat al cotelor de inundaţie, reglarea înclinaţiei modulelor şi întreţinere uşoară. La momentul respectiv, în 2010, Matei a prezentat această soluţie autorităţilor judeţene într-un fel de promoţie.

„E corect să oferim întâi celor de aici aceste avantaje. I-am spus preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Man, că primul kilometru de panouri este la un preţ promoţional. Avem o întâlnire cu autorităţile judeţene din ţară. Am invitat prefecţi, preşedinţi de CJ, primari, reprezentanţi din ministerele implicate în problematica inundaţiilor. În Baia Mare vor fi făcute prezentări „pe viu”: Deja am fost contactat de mai multe primării din sudul ţării. Sunt interesaţi de oferta noastră. Vor veni potenţiali beneficiari şi din Ungaria. Este o soluţie foarte bună”, a spus atunci Dumitru Matei.

La o distanţă de cinci ani, Dumitru Matei este deranjat de faptul că nimeni nu doreşte să aplice o soluţie mai ieftină, mai eficientă, mai sigură. În aceşti ani a trimis date despre invenţie la administraţii locale, judeţene şi centrale, fără nici un rezultat.

Fiind un om cu multe uşi deschise, a prezentat soluţia băimăreană, fără sorţi de izbândă.

„Nu ştiu ce să mai cred! Suntem un popor incredibil. Mai bine se aduce din Germania o soluţie de protecţie cu material gonflabil, ce zace prin depozite, este mâncat de şoareci şi nu are nici un rezultat bun. Se fac lucrări slabe, de altfel se vede la fiecare situaţie de inundaţii. Noi am dus acel dig, în urmă cu cinci ani, la Galaţi. Am cheltuit 350 de mii de euro, pierdere pentru firma noastră. NU au mai vrut să îl dea înapoi, nu au vrut să plătească, s-a furat tot ce se putea fura… O situaţie incredibilă!

Am prezentat la toate nivelurile invenţia noastră, dar nu vrea nimeni să acţioneze. Toţi ne ascultă, dau din cap şi cam atât. Cei 550 de mii de euro investiţi într-un kilometru de panouri modulare sunt recuperaţi după primul eveniment nedorit. Dar la nivel de ţară, câţi bani s-ar economisi şi ar putea fi direcţionaţi spre lucrări de modernizare a infrastructurii. Nu este nevoie decât de voinţă!

Vom merge şi la actualul guvern, poate tehnocraţii sunt mai receptivi la o soluţie incredibilă pentru preîntâmpinarea inundaţiilor!”, a spus Dumitru Matei. Să mai spunem că aceste panouri modulare se execută la societatea băimăreană SC Debitare SA, Baia Mare. 

De ce fără inundaţii, dacă se poate cu…!

Matei a încercat să atragă atenţia asupra soluţiei propuse de băimăreni. Inerţia mare, comoditatea celor care conduc efemer s-a făcut simţită din plin. Dacă până atunci, omul de afaceri Dumitru Matei a auzit de faptul ca inventatorii, aceşti semeni ai noştri care nu ştiu cât costă o pâine, dar ştiu integrale, trigonometrie, geometrie, fizică, chimie şi tot ce mai trebuie unei invenţii remarcabile, nu se descurcă în a-şi promova realizările, acum s-a lovit de inerţia administrativă, ca să nu o numim altfel.

Inundaţiile din vara anului 2010 au fost un test, dureros pentru oamenii care au fost afectaţi, dar important pentru digurile modulare produse în Baia Mare. A fost nevoie de multe discuţii, de situaţii care frizează absurdul, ca băimărenii să poată monta digul modular pentru a  salva de furia apelor localităţi şi terenurile aferente. Matei a umblat cu camionul plin de panouri prin ţară, sperând că cineva se va apleca şi spre simpla, dar eficienta soluţie băimăreană. În final, digul produs la Ramira a fost montat pe lângă Galaţi. Tot acolo este şi acum. Nu au vrut să îl scoată, dar nici nu au plătit digul folosit. El şi inventatorii aşteaptă ca autorităţile maramureşene să se achite de comanda făcută şi totodată să aprecieze la justa valoare invenţia băimăreană, cea mai bună în anul 2010.

„Noi producem digurile şi le comercializăm. Am fost aproape de inventatori, dar principalul merit este al lor. Marele premiu de la Iaşi a fost primit pentru o soluţie clară şi eficientă în cazul inundaţiilor. Este pentru prima dată când o invenţie din Baia Mare primeşte o astfel de recunoaştere. Au mai fost premii, multe chiar, dar nu cea mai importantă distincţie. Altfel spus, avem o recunoaştere academică, la cel mai ridicat nivel”, a spus Dumitru Matei.

Maramureşul inundat!

Ape care distrug în cale case, drumuri, terenuri, grădini şi, uneori, spulberă chiar şi vieţi omeneşti. E un scenariu pe care Maramureşul îl trăieşte cu repetitivitatea unui blestem. La fiecare ploaie mai puternică, puhoaiele spulberă tot în cale, pagubele înregistrate se cifrează la milioane de lei, aleşii cer disperaţi bani de diguri, pe care uneori îi primesc, alteori nu, după care povestea rămâne îngropată, până la viitoarea rundă de inundaţii, care, de fiecare dată, ne ia prin surprindere. Culmea, „mai marii apelor” încearcă, de 25 de ani, să obţină rezultate diferite, aplicând aceeaşi metodă balcanică şi păguboasă. 

Povestea neromanţată a inundaţiilor şi managementului lor dezastruos a început după potopul din 1998. Un an mai târziu, Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor şi Mediului, în colaborare cu Administraţia Naţională “Apele Române”, Direcţia Someş-Tisa din Cluj au demarat un proiect baban de consolidare a malurilor. Lista cuprindea obiective forte ca: amenajarea râului Runcu, a râului Săsar în municipiul Baia Mare, regularizarea râului Rucova prin cele trei localităţi Ruscova, Repedea şi Poienile de sub Munte, amenajarea râurilor Iza şi râul Baicu în comuna Dragomireşti, a râului Vişeu pe sectorul Petrova, Valea Vişeului, Leordina, regularizarea râului Iza în comunele Rozavlea şi Strâmtura, amenajarea râului Firiza pe sectorul Blidari- Firiza, consolidarea malurilor Săsarului în localitatea Baia Sprie, amenajarea râului la Someş pe sectorul Ulmeni-Apateu şi al Tisei în sectorul de frontieră, între bornele 254-319 etc.

Cum era caz de „forţă majoră”, cei mai mulţi executanţi au fost aleşi prin încredinţare directă, nu prin licitaţie publică. Numai că urgenţa nu a mai devenit atât de ...urgentă, iar unele lucrări, cum ar fi îndiguirea Tisei în zona frontului de captare de la Crăciuneşti, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Sighetu Marmaţiei şi a comunei Bocicoiu Mare nu s-au terminat nici azi, din lipsă de fonduri. Pe altele le-au luat apele şi au fost refăcute după fiecare val de inundaţii. Numai că, nici disperarea oamenilor, nici memoriile autorităţilor locale şi judeţene care ar fi putut pune stăvilă apelor singure nu au reuşit să îndrepte problema. Banii se dau tot cu ţârâita, iar cei care se dau, nu puţini, sunt cheltuiţi prost, aşa cum arată rapoartele Curţii de Conturi. De fapt, inundaţiile au devenit o vacă bună de muls pentru băieţii deştepţi din domeniul îndiguirilor.  Dacă lucrările hidrotehnice n-ar fi luate de ape, cum s-ar mai înfrupta ei dintr-un tort de sute de milioane de lei?

Dacă la prevenţie stăm prost, la capitolul intervenţii de urgenţă stăm şi mai prost. În mileniul III, ne apărăm de apele învolburate ca în urmă cu un secol: cu saci de nisip. O măsură a neputinţei noastre şi a incompetenţei lor. Un raport al Curţii de Conturi dat publicităţii la începutul acestui an şi prezentat atunci de GAZETA demonstrează că autorităţile sunt nepregătite în caz de calamităţi: utilaje stricate, milioane de euro date degeaba şi oameni care riscă să-şi piardă viaţa pentru că nu există suficient personal de intervenţie la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. În schimb, calamităţile au devenit o afacere profitabilă pentru „băieţii deştepţi”.

Culmea, în timp ce primarii şi localnicii privesc neputincioşi cum cresc apele, aruncând saci cu nisip, soluţiile sunt ţinute la sertar şi nu interesează pe nimeni. Toată lumea ştie că, din 2006 a fost înregistrată la OSIM o soluţie inovativă de protecţie împotriva inundaţiilor, iar varianta îmbunătăţită doi ani mai târziu a fost publicată în Buletinul Oficial de Protecţie Intelectuală al OSIM, în 30 decembrie 2009.

Societatea Ramira a cumpărat dreptul de producere şi de vânzare pe o perioadă de cinci ani.

Numai că autorităţile preferă în continuare sacii cu nisip şi digurile care se surpă. De ce? Adevăratul răspuns e sec şi dur: pentru că e o super-afacere. Pentru ei. Şi un super dezastru pentru noi.