Dialoguri virtuale. Valorile Uniunii Europene se măsoară numai în bani?

Întrebare: De la extazul intrării României în Uniunea Europeană tot mai multe voci pun întrebări despre rezultatele aderării în comparaţie cu promisiunile dinaintea anului 2007?!

Răspuns: Pentru a da un răspuns coerent trebuie să ne referim la anumite valori la care se raportează Uniunea Europeană. La marea miş­care anarhică din 1789 se clamau trei dorinţe care, pare că, ar fi mobilizat atunci vulgul: Egalitate, Libertate, Fraternitate. Aceste trei dorinţe, de altfel îndreptăţite, s-au dovedit în timp că sunt imposibil de realizat. Comunismul, un eşec lamentabil, a preluat mesajele Revoluţiei Fran­ceze, transformându-l într-un genocid. Neocomunismul, caracteristică a prezentului, continuă să preia mesajele trecutului falimentar.

Î.: Să rămânem la aceste idei. Vedem că în discursul politic şi nu numai, „apostila” „comunist” este destul de des folosită atunci când se doreşte să fie jignită o persoană, de tocmai un fost comunist! Vă rog să lămuriţi cine sunt comuniştii?
R.: În dialogul academic, comunistul este acea persoană care doreşte concomitent două lucruri imposibil de făcut: egalitate socială şi pace mondială.

Î.: Nu dorim să ne îndepărtăm de subiect, dar după 30 de ani, punem o întrebare retorică: În 1989, în România, erau 4 milioane de comunişti?
R.: A fost una din cacealmalele miş­cării haotice din 1989, când comu­nişti rasaţi, ei şi urmaşii lor, veniţi cu tancurile din Rusia sau născuţi în Rusia s-au ascuns în spatele unor vinovaţi/nevinovaţi, împinşi de soartă să devină membrii de partid. Din păcate, aceştia şi cei educaţi în mentalitatea comunistă, au şi în pre­zent un cuvânt greu în conducerea destinelor României.

Î.: Să revenim la una din valorile de bază ale Uniunii Europene: Libertatea?!
R.: Libertatea are un preţ. Suntem obişnuiţi, în societatea laicizată, la întrebări să se răspundă cu măsuri băneşti. Răspuns bănesc la această întrebare nu ştiu să dau. Dar se poate constata că libertatea este confun­dată cu anarhia, liberalismul cu li­bertinismul, conducătorul democrat cu cel autoritar, statul de drept cu statul dictatorial, cu menţiunea că statul de drept încă nu a primit o definiţie clară, fiind folosit ca şi
„comunistul” când trebuie şi când
nu e cazul.