Dialoguri virtuale. Poate fi şi bine (II)

Întrebare: Cum se va sfârşi această situaţie?

Răspuns: Ca orice poveste. Grecii, italienii, portughezii, ciprioţii şi belgienii vor rămâne în zona de confort a Uniunii Europene, iar românii vor fi în continuare ameninţaţi, şcoliţi pentru a cumpăra produse la fel de scumpe ca în Grecia, Italia, Portugalia, Cipru şi Belgia, dar cu salarii mai mici decât în ţările invocate şi în unele cazuri de o calitate mai proastă.

Î.: Totuşi trebuie să avem un avantaj din acest 35 la sută?!
R.: Avem. Agențiile de rating văd asta, iar împrumuturile României se fac în volume mari și la dobânzi mici.

Î.: Fiindcă vorbim de împrumuturi pe care le face ţara din diferite surse interne şi externe, ce concluzie putem să tragem?
R.: Din toamna anului 2017, toate ţările lumii sunt datoare sau una alteia sau unor finanţatori. Majoritatea ţărilor în structura prezentă nu au capacitatea de a-şi onora obli­gaţiile faţă de contractele sociale încheiate cu propriii cetăţeni. Vezi: sănătate, învăţământ, infrastructură, cultură, cercetare etc. Problema nu este a împrumuturilor ci concluzia din Raportul Băncii Naţionale a României: „Suntem la 35% datorie publică în PIB, problema este ce anume facem cu banii împrumutați”. Îi putem risipi, fura, da la alţii pentru studii care nu folosesc la nimic. Mintea omului nu are margini.

Î.: Se mai face o afirmaţie în Raport: „Asistăm la accentuarea de­zechilibrului extern pe fondul ab­sorb­ției interne dincolo de poten­țialul economiei. Cererea exceden­tară de consum a continuat să erodeze contul curent”?!
R.: În spatele acestei probleme este atât o situaţie structurală a econo­miei, cât şi una culturală. Struc­turală prin nereformarea economiei spre înaltă valoare adăugată şi conştientizarea multora că suntem în mijlocul revoluţiei informatice şi încă fetişizarea excedentară a valorilor străine. Importăm mai mult decât exportăm. Şi unde am putea economisi nu s-au luat măsuri în consecinţă. Importăm fructe, în condiţiile în care livezile noastre, multe, sunt în paragină. Acelaşi lucru este şi în domeniul legumelor. Desigur, este nevoie de diversificare, dar toate cu măsura cuvenită. Aici intră şi risipa personală şi politica de valorificare a produselor perisabile.