Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Detalii șocante din „cazul de sclavie” din Maramureș: tineri înhămați la căruță alături de animale
Tinerii germani din centrul de la Vişeu de Sus erau legaţi cu funii, înhămaţi la căruţă alături de animale sau ţinuţi intenţionat în ger şi în frig sau în ploaie. Sunt doar câteva dintre detaliile șocante aflate în motivarea Tribunalului Maramureş de arestare a cinci persoane.
Apar noi detalii șocante în „cazul de sclavie” din Vișeu de Sus. Potrivit motivării Tribunalului Maramureș, subzistă indicii întemeiate că cei arestați preventiv în acest caz au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, „având ca scop aducerea în România în scop de reabilitare şi reintegrare socială, a unor loturi de adolescenţi germani având comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate (părinţi divorţaţi, narcomani, alcoolici etc.), dar nu numai, sau care din cauza unor afecţiuni grave (depresie, psihoză, dependenţă de droguri) au devenit instabili emoţional şi prezintă comportamente dezordonate. Copiii respectivi sunt luaţi de statul german în custodie de la părinţii lor, după care sunt încredinţaţi organizaţiei respective pentru a intra în «programul de reabilitare» promovat de iniţiatorul şi coordonatorul acesteia, numitul S.B.S., ajutat de soţia sa şi de celelalte persoane cetăţeni români”.
***
În programele Projekt Maramureş sunt prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative. Însă, „în realitate, tinerii sunt excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, li se confiscă actele de identitate, bunurile personale (în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară) şi sunt supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de S.B.S. în baza unor convingeri educative personale. Acestea presupun în realitate aplicarea unor metode barbare asupra minorilor prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, şi îndeplinirea unor servicii lucrative (în sensul legii penale), exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis «arest», exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc.) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii. Toate acestea sunt de natură să creeze grave traume psihice şi fizice minorilor, unii dintre ei având intenţii suicidale din această cauză”.
***
De asemenea, motivarea face referire și la fondurile proiectului: „Fondurile băneşti asigurate de statul german pentru finanţarea activităţii acestui proiect sunt însuşite de către membrii grupului, despre care subzistă suspiciunea că utilizând mai multe metode ilicite practicate pentru a asigura o aparenţă de legalitate, nu respectă principiile şi regulile folosirii fondurilor respective în scopurile dedicate.
Subzistă suspiciuni întemeiate – în baza datelor deţinute până la acest moment în cauză – că liderii grupului infracţional şi-au asigurat complicitatea unor persoane care fac parte din diferite autorităţi locale (poliţie, primărie, asistenţă socială) care le facilitează accesul la informaţii în legătură cu controalele şi verificările efectuate periodic de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, astfel încât atunci când astfel de controale sunt efectuate, copiii sunt sedaţi, nu sunt lăsaţi singuri niciodată cu inspectorii şi sunt supravegheaţi strict pentru a nu intra în contact cu persoanele exterioare proiectului, aceeaşi modalitate de operare fiind practicată şi atunci când Projekt Maramureş primeşte vizita unor oficiali din Germania”.
***
Potrivit declarației unui tânăr, acesta a fost supus unor munci forţate,
uneori acestea fiindu-i impuse cu regim de pedeapsă, cu titlu de exemplu „mutarea de bolovani foarte mari cu mâinile goale, într-un ştraf, la cărat de lemne, construirea unui grajd; toate aceste munci (…) executate de dimineaţa de la 7 până la ora 6 seara, în fiecare zi, inclusiv duminica”. Totodată, partea vătămată precizează că de mâncare primea „numai pâine cu slănină sau unsoare la finalul zilei”, fiind închis singur într-o casă părăsită din care nu avea voie să iasă, nici măcar să meargă la WC. Din declaraţie mai rezultă că tânărul a fost pedepsit timp de 3 luni, iar în acest interval nu avea voie să vorbească cu ceilalţi copii din centru, nu a primit tratament medicamentos şi nu a fost înscris într-un program de şcolarizare.
„Aspecte relevante cu privire la exploatarea de către inculpaţi a părţilor vătămate cazate în centrul Projekt Maramureş rezultă şi din declaraţia altei persoane vătămate, care precizează că a avut chiar o tentativă de suicid din cauza tratamentului la care a fost supusă, arătând, totodată, că inculpatul S.B. a avertizat-o, în sensul de a nu îndrăzni să se plângă despre condiţiile din centru persoanelor care vizitează centrul, chiar din partea autorităţilor germane, partea vătămată arătând, în plus, că mereu s-a simţit vulnerabilă pentru că nu avea buletinul sau vreun act asupra sa şi pentru că nu vorbea limba română”, menţionează judecătorii maramureşeni.