• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 12 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 15 Ianuarie , 2021

Deșeurile din Maramureș, o poveste fără sfârșit

De la sfârșitul anului trecut, Maramureșul istoric nu mai are unde depozita deșeurile, din cauza închiderii depozitului de la Teplița, iar Maramureșul de dincoace de deal va fi în aceeași situație, din luna martie. Consiliul Județean Maramureș a găsit o soluție temporară, până la finalizarea centrului din Sârbi (comuna Fărcașa), și anume construirea unei platforme temporare în Șomcuta Mare. Dar, zilele trecute, această soluție a fost blocată, din cauza nemulțumirii cetățenilor din zonă.

 



Se strânge lațul în jurul celei mai spinoase pro­ble­me cu care se confrun­tă județul Maramureș: co­lec­tarea și depozitarea deșeurilor. Proiectul Sistem DE Management Integrat al Deșeurilor în județul Maramureș, cel mai longeviv, mai scump și mai complicat proiect al județului, e departe de finalizare, iar centrul de la Sârbi, din comuna Fărcașa, se estimează să se fina­lizeze până în 2023. Până atunci, însă, deșeurile trebuie colectate și, mai ales, depozitate undeva. Mara­mureșul istoric le depozita în Sighetu Marmației, pe platforma temporară de la Teplița, dar, la finele anului trecut, aceasta a fost închisă, printr-o decizie a Tribunalului Maramureș. Platforma de depozitare de dincoace de deal, din Satu Nou de Jos, comuna Groși, își sistează și ea activitatea luna viitoare. Așa că problema de­șeurilor rămâne, la propriu, în aer.

Pentru Maramureșul istoric, s-a obținut acordul de depozitare temporară a deșeurilor la Oradea, însă asta presupune, desigur, costuri în plus. Soluțiile ar fi două: fie diferența de costuri e suportată din bugetul local, fie de către cetățeni. Primarul municipiului Sighetu Marmației a propus, recent, prima variantă, dar aleșii locali nu au ajuns la un consens, iar proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.
Evident, nimănui nu i-ar conveni ca facturile de salubrizare să sară în aer, în condițiile în care cetățenii n-au nicio vină că depozitul de la Sârbi nu a fost finalizat la timp.

Ionel Bogdan, președintele Consi­liului Județean Maramureș, a în­cercat să găsească, local, o altă soluție temporară: Consiliul Ju­dețean Maramureș a  solicitat o suprafață de trei hectare de teren de la Consiliul Local Șomcuta Mare pentru realizarea, în regim de urgență, a unei platforme de depozitare temporară a deșeurilor, până la finalizarea depozitului conform din Proiectul SMID - Fărcașa. Dar, deocamdată, această soluție a fost blocată, din cauza nemulțumirii cetățenilor din zonă.

Miercuri, 13 ianuarie, primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj ferm:

„Afirm cu fermitate că primarul și majoritatea consilierilor locali ai orașului Șomcuta Mare nu acceptă amplasarea, pe raza unității admi­nistrativ-teritoriale, a depozitului temporar de deșeuri. Nu am trântit «ușa în nas» celor din adminis­trația județeană, am fost deschiși la pro­punerea venită din partea lor, însă amplasarea nu va fi acceptată. Prin blocarea proiectului de hotă­râre privind dezmembrarea și trecerea în domeniul privat al orașu­lui a suprafeței de teren soli­citate de către Consiliul Județean, s-a spus „STOP” intenției de amplasare, la Șomcuta Mare, a depo­zitului temporar de deșeuri. Orice discuție pe această temă devine inutilă atâta vreme cât primarul și majoritatea consilierilor locali se opun”.
Practic, după câteva săptămâni, când problema părea, provizoriu, rezolvată, conducerea Consiliului Județean Maramureș s-a întors la același blocaj. Într-o conferință de presă organizată săptămâna tre­cută, președintele Ionel Bogdan a anunțat că va comanda un audit pentru a se verifica dacă au fost respectate toate normele legale în vederea implementării proiectului Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor de la Sârbi –Fărcașa, dar și în ceea ce privește depo­zitarea deșeurilor pe platformele amenajate temporar la nivelul județului.
„Am cerut colegilor să identifice o societate comercială cu expertiză pe zona de mediu, care să realizeze un audit pe tot ce înseamnă deșeuri la nivelul județului Maramureș. Oamenii trebuie să știe cum s-au cheltuit fondurile alocate pe acest segment, dar și să aflăm cu toții cum am ajuns în impasul actual”, a subliniat președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan.

De ase­menea, Ionel Bogdan a ară­tat că a înțeles, încă de la preluarea mandatului, gravitatea situației și că încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru cetățeni: „Nu voi permite ca tarifele percepute la ora actuală de agenții economici să fie dublate. Acest lucru va duce automat la taxe foarte mari care vor fi percepute de la maramureșeni. Vom identifica soluțiile potrivite pentru rezolvarea acestei crize
create la nivelul județului Mara­mureș. Astfel, avem în vedere ca, pe termen mediu, să gestionăm această problemă, prin amenajarea unei platforme temporare, iar pe termen lung să finalizăm proiectul SMID Sârbi, respectiv până în 2023”, a adăugat Ionel Bogdan.

Discuțiile pe acest segment con­tinuă cu primarii unităților admi­nistrativ-teritoriale din județ, cu agenții economici și cu administratorii privați ai suprafețelor de teren pe care pot fi amenajate aceste platforme temporare de depozitare a deșeurilor menajere, astfel încât problema să fie rezolvată în cel mai scurt timp. Vom reveni.

 

 

„Am cerut colegilor să identifice o societate comercială cu expertiză pe zona de mediu, care să realizeze un audit pe tot ce înseamnă deșeuri la nivelul județului Maramureș. Oamenii trebuie să știe cum s-au cheltuit fondurile alocate pe acest segment, dar și să aflăm cu toții cum am ajuns în impasul actual”.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.