Deputaţi celebri din istoria Maramureşului

Oameni de o cultură impresionantă, medici de renume, jurişti, învăţători, preoţi. Au luptat, uneori la propriu, pentru drepturile maramureşenilor. Au ţinut discursuri impresionante despre problemele şi izolarea Maramureşului, au înfiinţat şcoli, bănci, ambasade, au schimbat legi şi au încercat să schimbe şi lumea. Acum, în plină campanie pentru alegerile Parlamentare, GAZETA de Maramureş aduce în prim plan portretul unor deputaţi şi oameni politici din istoria Maramureşului. De la celebri Gheorghe Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu sau Ilie Lazăr la Petru Mihaly, Gheorghe Bilaşco, Vasile Iuga, Nicolae Vancea, Ioan Bârlea, Varadi Gabor sau Orest Ilniczky.

 

A început campania electorală pentru alegerile parlamentare. Din afişe, panouri, de pe facebook, din ecranul televizorului sau din ziare, mai toţi candidaţii promit că vor schimba soarta acestui judeţ şi că vor scrie istorie. Dar cum ar arăta o istorie politică a Maramureşului din ultimul secol? Ce fel de deputaţi şi oameni politici au rămas în memoria oamenilor? Şi, mai ales, pentru ce? GAZETA de Maramureş vă propune o întoarcere în timp printre aleşii şi alegătorii Maramureşului de altădată şi problemele lor, pentru ca, ştiind cine ne-a scris trecutul, să-i putem alege pe cei care vor scrie viitorul.

Dintre oamenii politici celebri ai Maramureşului, orice cetăţean îi enumeră pe doi-trei. Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu şi, poate, Ilie Lazăr. Realizările şi viaţa impresionantă a multora dintre ei a rămas prea puţin cunoscută. Cine mai ştie astăzi că prin anii ’30, un deputat ţinea discursuri despre migraţia maramureşenilor în ţările occidentale, la muncă, în condiţii greu de imaginat? Sau cine ştie că un alt deputat ţinea cursuri cu funcţionarii pentru a reduce birocraţia? Sau că porecla de „Leul”, atribuită marelui Vasile Lucaciu, i se trage de la o luptă, la propriu, din Baia Sprie? Sau că Vasile Lucaciu a fost ales deputat şi de Sighet şi de Sătmar, alegând a doua postură? Cine a contabilizat câţi deputaţi au fost condamnaţi la moarte sau la închisoare pentru că şi-au apărat poporul? Maramureşul a avut, cu siguranţă, în istorie, oameni de stat, prefecţi, deputaţi şi senatori care nu numai că au înţeles poporul şi cursul istoriei, ci au şi scris-o.

 

În octombrie 1919 au fost aleşi primii reprezentanţi ai Maramureşului în Parlamentul României Mari: Gheorghe Bilaşcu, Gavrilă Iuga, Vasile Chindriş, V. Pop, Teodor Bocotei, Orest Ilniczky – deputaţi, Alexandru C. Anderco, Simion Balea, I. Boroş şi I. Pop senior - senatori. Deputatul Orest Ilniczky a citit în plen declaraţia prin care poporul rutean dorea să fie cuprins în hotarele României, „văzând în aceasta unicul mijloc de a putea scăpa de mizeriile în care au ajuns, datorită latifundiilor oligarhice şi erariale”.

 

Dintre ceilalţi, o personalitate extraordinară, un fel de „tehnocrat” astăzi a fost Gheorghe Bilaşco. Fost deputat de Vişeu, Bilaşco este pe aceeaşi treaptă cu nume mari ca şi E. Racoviţă, C. Levaditi, I. Moldovan, I. Haţieganu, I. Iacobovici. Originar din Petrova, supranumit „regele dentiştilor” la Budapesta, a renunţat la viaţa tihnită din Ungaria şi a venit, după 1918, la Cluj, punând bazele stomatologiei moderne şi ale Facultăţii de Medicină din Cluj.

Gavrilă Iuga, originar din Săliştea de Sus, este un alt exemplu în acest sens. Studiile universitare le face la Facultatea de Drept din Budapesta, unde îşi susţine teza de doctorat în Ştiinţe Juridice. Colaborează la înfiinţarea şi organizarea despărţământului ASTRA din Vişeu - Iza.

 

„În 1916, cade prizonier pe frontul rusesc. Luptă cu ostaşii voluntari de sub comanda sa contra trupelor bolşevice. La 18 octombrie 1919 este trimis la Praga, ca reprezentant al Guvernului Regal Român, pentru negocierea graniţei de Nord-Vest a României. La un moment dat, este ales deputat de Maramureş, iar în 1928 Găvrilă Iuga este numit prefect de Maramureş, funcţie care-i va oferi prilejul de a ridica nivelul organizatoric, economic şi social al populaţiei din Maramureş. În toamna lui 1940, este constrâns, în calitate de triplu condamnat la moarte de către statul maghiar, să părăsească Maramureşul, refugiindu-se la Vatra Dornei. Şocul cedării Ardealului de Nord îl afectează într-un grad deosebit, provocându-i o comă diabetică ce, la 4 octombrie 1940, va pune sfârşit luptei sale eroice, dusă în serviciul neamului”, subliniază, în schiţa biografică, Livia Piso.

 

Nu putem vorbi de eroism şi patriotism fără a aminti celebra familie Mihalyi de Apşa. Găvrilă Mihalyi de Apşa – cel Bătrân, deputat în Parlamentul de la Budapesta, iar după revoluţia din 1848 Comisar regesc peste 13 comitate, a fost condamnat la moarte şi graţiat de Francisc Iosif I, luptător pentru drepturile românilor din Maramureş şi Transilvania. Trebuie să evidenţiem faptul că inteligenţa bărbaţilor Mihalyi este dublată de studii serioase la marile universităţi europene, primind o aleasă educaţie în familie în spiritul moralei creştine, a dragostei faţă de neamul românesc căruia îi aparţin. Toţi cei patru fii ai lui Găvrilă Mihalyi de Apşa vor răzbi în funcţii înalte, de unde cu pricepere şi înţelepciune vor contribui esenţial la trezirea conştiinţei naţionale a românilor de pe aceste meleaguri, vor lupta pentru emanciparea şi propăşirea acestora. Unul dintre ei, Petru Mihalyi, ajunge deputat dietal timp de peste 40 de ani (în Dieta de la Budapesta, unde îi reprezintă pe români), dar şi Preşedinte al Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş.

 

În toamna anului 1919 au fost redeschise şcolile secundare: un liceu de băieţi şi unul de fete şi o şcoală normală de băieţi la Sighetu Marmaţiei, apoi un gimnaziu la Vişeu de Sus. Pentru susţinerea elevilor şi internatului gimnaziului din Vişeu, Vasile Filipciuc a întemeiat o fundaţie de 500.000 de coroane. Gavrilă Iuga a transformat casina din Vişeu într-una românească şi a pus bazele Băncii Vişeului, care avea un capital exclusiv românesc de 600.000 de lei.

 

Pentru nevoile Maramureşului, deputaţii de atunci făceau donaţii personale. Este şi cazul lui Alexandru C. Anderco, aşa cum reiese din memoriile lui Ilie Lazăr: „După această alegere şi manifestare entuziastă, se apropie de Vasile Chindriş marele român Alexandru Anderco Cuza, proprietar în Borşa şi, în entuziasmul mulţimii, îi predă acestuia un plic, în care numai câţiva am ştiut că erau bancnote în valoare de 100.000 coroane, pentru cheltuielile în legătură cu organizarea românească a judeţului istoric Maramureş. (Ţin a menţiona aici că Alexandru Anderco Cuza, fiul fostului preot Anderco, s-a născut în anul 1859, când a fost proclamat Alexandru Cuza domnitor, împrejurare ce l-a determinat pe tatăl său să-l boteze cu numele de Cuza)”.

 

Scriitorul Nicoară Mihali aminteşte şi despre alţi oameni politici celebri ai Maramureşului: „Aş vorbi despre Varadi Gabor, născut la Sighetu Marmaţiei în 1820, care se stinge tot la Sighet la 1906, la 86 de ani. El a fost deputat de Maramureş în Parlamentul de la Budapesta pe o perioadă de vreo 30 de ani până când l-au ţinut puterile şi a adus servicii importante Maramureşului. Este un tip care a studiat filosofia şi filologia, a făcut armata în Garda Imperială la Viena, a fost condamnat la moarte în timpul Revoluţiei de la 1848, reuşeşte să fugă în exil la Bratislava şi trăieşte mereu cu dorul de Maramureş, se reîntoarce şi devine deputat al Maramureşului la Budapesta. Sunt foarte multe lucruri de spus despre oamenii aceştia, ce au făcut ei, efectiv, în cariera lor politică. A vrut să schimbe birocraţia şi a criticat aspru pe cei care îi ţineau pe ţărani la uşă. A spus că oamenii politici sunt puşi în slujba cetăţenilor, ţinea cursuri cu funcţionărimea din Maramureş. A trimis scrisori din Parlament, pe care le-a şi publicat în 1871, le trimite către oamenii de cultură din Maramureş, ca să fie cunoscute ideile dezbătute în Parlamentul din Budapesta. Îşi încheie cariera de politician cu o carte numită „Frunze căzătoare”, sunt nişte versuri politice critice la adresa funcţionarilor care nu cunosc progresul, sunt un fel de epigrame şi cealaltă jumătate sunt versuri lirice legate de frumuseţea Maramureşului.

Este o dovadă că oamenii aceştia, dincolo de activitatea politică care este de uzură, erau şi oameni de o profundă cultură, oameni deschişi cu adevărat înspre oamenii obişnuiţi şi rezolvarea problemelor celor mulţi. O parte dintre ei n-au fost cu nimic mai presus decât cei de astăzi, este suficient să te uiţi în presa vremii să vezi că doi dintre ei s-au bătut în Parlament, şi-au dat cu un scaun în cap. Mobilul certurilor era cinematograful din centrul oraşului - unul îl vroia pentru interesele comunităţii şi banii strânşi din bilete să-i ajute pe cei mai buni elevi ai Sighetului să meargă mai departe la şcoală, să se creeze un fel de bursă, iar celălalt vroia să aibă cinematograful cumnatul lui care l-a finanţat în campania electorală”.

 

Un alt om politic de seamă din istoria Maramureşului a fost Nicolae Vancea: „Era jurist. Omul acesta se naşte la Borşa în 1909 şi se stinge la Borşa în 1975 şi este înmormântat cu onoruri aproape regale. Bunicii mei îmi povesteau că pe 2 km s-a întins mulţimea care l-a condus la groapă. El nu era borşean, părinţii lui au venit la Borşa, au fost învăţători. El s-a format la Borşa, a plecat la Sighet, a devenit învăţător, s-a întors la Borşa, apoi devine primul prefect al Maramureşului după război şi ajunge în Consiliul de Miniştri şi are o funcţie importantă aproape un deceniu: este şeful Administraţiei Locale de Stat. O funcţie extraordinar de importantă pentru perioada respectivă, după care îmbrăţişează o carieră diplomatică şi el înfiinţează Ambasada României din Finlanda, unde va sta 6 ani de zile, apoi pleacă în câteva ţări africane şi îşi continuă activitatea de diplomat. În permanenţă s-a educat, a fost unul dintre cei mai de seamă diplomaţi pe care i-a avut Maramureşul, cunoştea 9 limbi. La 60 de ani a absolvit Institutul de limbi germanice de la Sorbona.

Cam prin aceasta ne putem da seama ce oameni deosebiţi a avut Maramureşul în funcţii politice.

 

Apoi, poetul Tiberiu Utan, a făcut parte din Comitetul Central în perioada respectivă. S-a născut într-o familie de învăţători din Văleni, este trimis la o şcoală de poezie din Moscova. Biblioteca lui a fost donată bibliotecii din satul Călineşti şi, printre cărţile lui, se aflau şi doi saci de cărţi religioase.

Având funcţia aceasta în Comitetul Central, ajunge a doua zi de Paşti acolo, într-o cămaşă de tort din Maramureş şi, în loc să spună «Bună ziua», spune «Hristos a Înviat» şi a doua zi este demis. Practic urmează declinul lui, într-o perioadă fusese directorul editurii „Ion Creangă”.

Apoi, aş aminti de Bârlea Ioan care ţine discursuri şi are conferinţe radiofonice despre soarta grea a maramureşenilor şi izolarea Maramureşului. A fost deputat în perioada 1931-1934. A ţinut nişte discursuri fulminante în Parlament. El vorbeşte despre faptul că maramureşenii pleacă peste hotare ca să-şi câştige existenţa, că unii dintre ei trebuie să doarmă şi să trăiască în condiţii mizere”.

 

Cu siguranţă, lista personalităţilor şi poveştilor ar putea continua. Dar credem că v-aţi dat deja seama ce fel de oameni scriu istoria şi pe cine îi reţine ea.

 

 

„Mobilul certurilor era cinematograful din centrul oraşului - unul îl vroia pentru interesele comunităţii şi banii strânşi din bilete să-i ajute pe cei mai buni elevi ai Sighetului să meargă mai departe la şcoală, să se creeze un fel de bursă, iar celălalt vroia să aibă cinematograful cumnatul lui care l-a finanţat în campania electorală”.

Nicoară Mihali