DEMERS ISTORIC: Justin Pârvu a devenit cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie

Recursul la memorie şi demnitate „intentat” de GAZETA de Maramureş şi susţinut de zeci de instituţii şi personalităţi a avut efect. În 14 septembrie, arhimandritul Justin Pârvu a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Un eveniment înălţător, la care au participat sute de oameni: preoţi, monahi, oameni de cultură, istorici şi credincioşi simpli, veniţi din toate colţurile ţării. Un gest mic de recunoştinţă pentru o jertfa supremă a unei generaţii, un gest extrem de important însă pentru onoarea şi demnitatea noastră, a generaţiilor de astăzi.

În închisorile comuniste, după ce murea un deţinut politic bătut, schingiuit sau chinuit de foame, frig şi boală, înainte să fie aruncat într-o groapă comună, fără cruce i se strivea ţeasta sau i se împungea inima. Părintele Justin Pârvu explica de ce: „şi morţi se temeau de noi”. Şi totuşi, atunci, comunismul n-a reuşit să învingă şi să-i învingă. Din păcate, abia acum, după 1989, începe să se contureze adevărata victorie a comunismului, pentru că abia acum începe să se contureze omul nou: omul fără memorie, omul care nu ştie cine este şi ce este.

De aceea, vorbele profetice ale părintelui Gheorghe Calciu, un alt sfânt al temniţelor comuniste sunt mai actuale ca niciodată: „O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom birui”. Astăzi, foştii deţinuţi politici, ca şi valorile adevărate ale acestui Neam, nu mai sunt schingiuiţi şi ucişi, dar sunt umiliţi mai mult decât atunci. Mai mult decât niciodată. Prin uitare.

Şi totuşi, ei nu au nevoie de nimic. Demnitatea, onoarea, libertatea, respectul şi le-au câştigat demult. Prin jertfă.

Noi însă avem nevoie de ei. Avem nevoie să ne recuperăm memoria pentru a ne redobândi demnitatea şi onoarea. Acesta a fost argumentul pentru care GAZETA de Maramureş a pornit în urmă cu câteva săptămâni un demers intitulat sugestiv: „Recurs la demnitate şi memorie”. Într-o perioadă a negării valorilor naţionale, am cerut întoarcerea la NORMALITATE şi recunoaşterea unor personalităţi care au trăit şi murit pentru Dumnezeu şi Ţară, drept cetăţeni de onoare postmortem: Justin Pârvu la Baia Sprie, Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Aurel Vişovan şi Gheorghe I. Brătianu la Sighetu Marmaţiei.

Baia Sprie a fost prima dintre cele trei primării care au răspuns cererii noastre. La finele lunii august, Consiliul Local a aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Dorin Vasile Paşca privind acordarea acestui titlu arhimandritului de la Petru Vodă.

Cererii noastre s-au alăturat o lungă listă de susţinători, dintre care trebuie amintită Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi ÎPS Justinian Chira care a spus că acel titlu este acordat în mod simbolic tuturor celor care s-au jertfit în temniţele comuniste; AFDPR, Episcopia Greco-Catolică, Victor Roncea şi Civic Media şi mulţi alţii, cărora le mulţumim.

Demonstrând că oraşul Baia Sprie se află, nu numai prin trecut, ci şi prin prezent pe harta demnităţii noastre naţionale, autorităţile locale şi-au susţinut hotărârea, astfel că, 14 septembrie, de Ziua Înălţării Sfintei Cruci, la exact trei luni de la moartea părintelui, la Baia Sprie s-a născut, şi oficial, un Sfânt şi un erou.

În urmă cu 3 luni, o veste zguduia întreaga Ortodoxie: Părintele Justin a trecut la Domnul! Dar după puţine ceasuri, lacrimile de amărăciune s-au transformat în lacrimi de bucurie: a murit un duhovnic mare, ultimul mare mărturisitor al temniţelor comuniste, dar s-a născut un sfânt. După exact trei luni, acest Sfânt a devenit, oficial, erou şi model al Maramureşului: cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie, unul dintre locurile în care a îndurat prigoana comunistă. Aici, a fost la un pas să-şi piardă viaţa. Am fi avut cu un mucenic mai mult. Dar am fi ştiut mult mai puţine despre mărturisitorii din temniţele comuniste şi martiriul lor.

Evenimentul organizat în cele mai mici detalii de directorul Casei de cultură Baia Sprie, Andrei Bărbos şi reprezentanţii primăriei a început cu un simpozion, în care istorici, cercetători şi oameni de cultură au vorbit despre „urgia roşie” şi „Triunghiul morţii”. A urmat vizionarea filmului „Fericiţi cei prigoniţi”, în regia lui Andrei Bărbos şi care îl are în prim plan tocmai pe părintele Justin Pârvu.

După Sfânta Liturghie, sala Casei de Cultură din Baia Sprie a devenit neîncăpătoare: peste 30 de călugări şi călugăriţe de la mănăstirea Petru Vodă şi Paltin, în frunte cu stareţul Hariton, preoţi, un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare, purtând steaguri, un primar de prin Harghita venit cu un grup de credincioşi, oameni de prin toate colţurile ţării, veniţi cu stopul, fără să ştie măcar unde trebuie să ajungă, un grup de maramureşeni autentici din Maramureşul Istoric, şi ei în port popular şi cu tricolor, teologul Vasile Danion venit de la Muntele Athos, şi el cu „stop-ul” etc.

După discursurile oficiale, viceprimarul oraşului, Ioan Mariaş a început să citească răspicat: „se acordă post-mortem titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE Arhimandritului Justin Pârvu pentru o viaţă consacrată lui Dumnezeu, Neamului şi valorilor crestine, ca simbol al unei generaţii care a trăit şi a murit mărturisindu-şi credinţa şi crezurile”. Lumea a început să aplaude şi să plângă. Parcă era una dintre minunile părintelui. Cu o seară în urmă, călugării de la Petru Vodă au oprit şi la Turda, unde se află mormântul lui Mihai Viteazu şi o mănăstire de maici. Aici, la întâlnirea cu osemintele voievodului, uleiul din candela părintelui Justin s-a transformat în mir binemirositor.

După decernarea titlului, toţi cei prezenţi au fost miruiţi şi s-au putut închina sfintelor moaşte de la Aiud.

A urmat un parastas şi o pomană la intrarea în vechea colonie de muncă, unde părintele Justin a înălţat anii trecuţi o troiţă maramureşeană în amintirea celor care şi-au lăsat tinereţea şi chiar viaţa în fundul pământului.

În drumul spre casă mi-am amintit o întâmplare: fiindcă părintele Justin Pârvu era căutat de sute de oameni, un monah tânăr i-a spus: „O să vă omoare oamenii cu dragostea lor şi atunci ce o să facem fără sfinţia voastră?”. Zâmbind, părintele a răspuns: „Crezi că eu când am să mor, o să mă odihnesc?”. La Baia Sprie am văzut că părintele nu se odihneşte. La fel nici cei din generaţia lor. După o viaţă închinată demnităţii, prin rugăciunile şi memoria lor, ne ajută şi pe noi să ne recăpătăm demnitatea şi onoarea.

„Promovarea în conştiinţa publică a regretatului monah Iustin Pârvu şi a întregii prigoane comuniste poate face din Baia Sprie un adevărat memorial al durerii, depinde doar de noi, de comunitate. Am aşezat pe masă un mic calendar primit de la obştea mănăstirii şi pe care îl ţin cu drag pe birou. Luna septembrie, întâmplător sau nu, părintele are câteva reflexii acolo: „vreau să văd când nu va mai veni vremea să ne temem de moaştele sfinţilor noştri puse în biserici”. Iată un mic pomelnic realizat prin grija Mănăstirii Petru Vodă şi a monahului Teodor Stănescu, în care sunt zeci de mii de martiri care zac în gropi comune, neştiuţi de ignoranţa noastră publică. Şi filmul, credem noi, este un document care, vizionat de tot mai mulţi, poate să trezească România la realitate”

 

Andrei Bărbos

 

„Cea mai dură prigoană din istoria Bisericii a fost prigoana comunistă. În secolul XX, diavolul a ajuns în România la cel mai teribil experiment de spălare a creierului: experimentul Piteşti. În această perioadă de mare apostazie, în această perioadă în care unii dintre părinţii noştri, bunicii, rudele noastre pactizau cu comunismul pentru beneficii materiale, au existat eroi, haiduci, oameni care l-au iubit cu adevărat pe Hristos, care au iubit biserica, neamul şi au fost gata de jertfă şi suferinţă. Spunea un părinte că dacă părintele Justin Pârvu ar fi murit în închisoare, am fi avut încă un mucenic alături de alţi sute şi mii, dar am fi ştiut mult mai puţine despre jertfa lor. Astfel că Dumnezeu a făcut o minune că l-a lăsat pe părintele să trăiască până anul acesta ca să ne înveţe şi pe noi istoria adevărată, istoria care ne este refuzată. În ziua de azi e un păcat să-ţi iubeşti neamul şi ţara. Trebuie să iubeşti orice, dar să nu fii român. Ori, trăind alături de părintele, atâţia tineri au învăţat şi dragostea de Neam şi de Ţară. Părintele Justin a fost omul care ne-a învăţat să nu fim cârpe, să ne asumăm curajul de a lua atitudine. Într-o societate care ne învaţă principiul capul plecat sabia nu-l taie, părintele ne-a învăţat că acei care şi-au plecat capul au murit deja, sufleteşte. Părintele ne-a învăţat să fim dârji pentru că orice jertfă şi orice suferinţă va fi răsplătită de Dumnezeu”

 

Teologul Danion Vasile

„Lagărele de muncă din Baia Sprie ne-au pus de multe ori o etichetă nedreaptă în faţa lumii, aceea de gardieni a celor închişi şi obligaţi să muncească în adâncul minei. Poate unii au fost şi aşa ceva, dar cei mai mulţi au fost colegi de suferinţă. Atribuirea titlului de cetăţean de onoare nu face decât să repare nişte greşeli pe care conducerea oraşului din acea vreme le-a făcut cu sau fără voie, acceptând vremea cancelariilor şi guvernelor, acceptând ca tratamente inumane aplicate semenilor. Convingerea noastră este că azi nicăieri în lume nu mai trebuie să se mai întâmple lucruri ca acelea. Îi mulţumim târziu prin acest titlu părintelui Justin că peste timp nu şi-a adus cu supărare aminte de Baia Sprie, ci cu blândeţe şi înţelepciune a venit la poarta Minei şi a ridicat această Sfântă Cruce în memoria celor care au pătimit şi în cinstea Sfintei Treimi”

 

Primarul Dorin Vasile Paşca

 

„Mulţi ani la rând, părintele a primit sute de oameni în chilia sa. Odată a stat zilnic, fără a avea o duminică, fără a avea o sărbătoare, fără a avea o vacanţă, fără a avea concediu, nici măcar o oră pentru el. Nici măcar să mănânce, nici măcar să doarmă Am stat odată cu pixul în mână şi am socotit câţi oameni intră într-o zi obişnuită, când nu intră foarte multă lume. Erau 300, şi cu aceşti oameni vorbea cu fiecare în parte. Începând de la ţăranul de jos care avea probleme, cu vaca, cu găina, şi îl asculta cu atâta dragoste, până la miniştri şi foşti miniştri pe care considera că trebuie să-i îndrepte, îi îndrepta, pe alţii îi mustra”.

 

Monahia Justina, stareţa mănăstirii Paltin – Petru Vodă

 

 

„E o mare onoare pentru mine că pot întâlni români iubitori de credinţă, cinstitori de Neam şi de sfinţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns această zi. Mulţumesc întregului staff de la GAZETA de Maramureş care a avut un curaj extraordinar să pună în prim-plan două personalităţi extraordinare ale vieţii duhovniceşti: părintele Justin Pârvu şi părintele Nicolae Steinhardt. Mă bucur că această GAZETĂ a fost echidistantă şi a pus şi alte personalităţi: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan. Asta înseamnă că poporul român are elită şi n-o să piară niciodată. Îi mulţumesc domnului primar, domnului viceprimar şi întregului consiliu local. Noi am fi dorit să-l facem pe părinte duhovnicul întregii vieţi monahale, dar cei de la Baia Sprie ne-au luat-o înainte şi prin ei îl vedem pe duhovnicul nostru de onoare, cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie şi un mare gazetar la GAZETA de Maramureş, părintele Justin Pârvu, care o să aibă grijă să-i ocrotească, să le dea sănătate, putere şi râvnă să ducă acest efort de a pune în prim-plan valorile naţionale. Noi am învăţat de la părintele Justin să fim în dragoste faţă de Neamul acesta. Tot neamul omenesc.

Chiar dacă în unele articole a fost condamnat ca fiind xenofob sau altfel, cei care se cred de altă religie să vină la noi la mănăstire şi o să le arătăm că stăm cu ei la masă şi împărţim aceeaşi pâine şi aceeaşi apă. Arătăm că pe lângă dragostea de ţară, avem şi dragoste faţă de om, indiferent de religie, etnie şi concepţii. Aş vrea să vorbim şi despre calităţile părintelui de monah, părinte iubitor. Puţine persoane am întâlnit în viaţă care aveau puterea rugăciunii. Părintele Ioanichie Bălan ne spunea nouă, că suntem şi noi oarecum ca nişte stâlpi, dar ca să ajungem până la cer trebuie să atingem valorile duhovniceşti ale părintelui Justin. Mă uitam la credincioşii din sală, am constatat că sunt mai credincioşi decât mine.

Uite ce poate face părintele: pune sămânţă în ţarina unui om şi poate rodi. Eu eram novice în mănăstire când m-a primit părintele în mănăstire în 1996 şi mi-a rânduit să mă ocup de oamenii care serveau masa la trapeza mănăstirii noastre. Aveam duminici în care trebuia să aşezăm la masă 1200-1300 de persoane, fără a ţine seama că sunt ortodocşi sau nu, rromi, maghiari etc.

Am văzut cu ochii mei o minune: după ce am pus la masă trei-patru rânduri de trapeză am rămas fără ciorbă. I-am spus părintelui că nu mai avem ce să dăm de mâncare la oameni şi încă mai sunt oameni pe afară. A zis părintele : o să vin eu să văd. A venit, a luat lingura aceea mare şi a dat de trei ori în cazanul acela cu ciorbă şi s-a făcut iar ciorbă până în vârful ei. Eu am văzut acest lucru. Ceea ce înseamnă că părintele a avut puterea cuvântului”.

 

Stareţul Hariton Negrea de la Mănăstirea Petru Vodă