Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„De la Înviere la Înălţare”, ediţia a XVI-a
SÂMBĂTĂ, 28 mai 2016, s-a desfăşurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - cu binecuvântare şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, - manifestarea cultural - religioasă „De la Înviere la Înălţare”, ediţia a XVI-a şi „Olimpiada de meşteşuguri artistice tradiţionale” - etapa judeţeană, organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, pe secţiunile: icoane pe sticlă, icoane pe lemn, desene, creaţii literare, meşteşuguri artistice tradiţionale, grupuri vocale cu pricesne şi teatru religios.
La acest eveniment au participat cu interes, bucurie şi entuziasm 23 de grupuri vocale şi 11 solişti vocali, un număr de 240 de elevi din 36 de colegii, licee şi şcoli gimnaziale din judeţul Maramureş. Elevii calificaţi pe primul loc la secţiunile icoane pe sticlă, icoane pe lemn, meşteşuguri artistice tradiţionale, vor participa la etapa naţională a Olimpiadei de meşteşuguri artistice tradiţionale.
Partenerii acţiunii sunt: Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Trinitas TV, Mănăstirea Strâmtura, Casa Corpului Didactic Maramureş. Coordonatorii acestor manifestări sunt inspectorii şcolari: prof. dr. Amelia Bănică şi pr. prof. Florin Hoban.
Juriul a fost format din: Preşedinte de onoare - P.S. Dr. Iustin Hodea Sigheteanul, Preşedinte executiv: Pr. Prof. Dr. Covaciu Petrică Aurelian. Membrii: Prof. Ştefan Mioara, Prof. Pop Ioan Marian, Prof. Diac. Farcaş Daniel Lucian, Prof. Diac. Dobreanu Adrian.
În urma jurizării a fost obţinut următorul clasament:
secţiunea grupuri vocale
premiul I, Şcoala Gimnazială Strâmtura, prof. Tăut Gheorghe Grup vocal,
premiul II, Şcoala Gimnazială Cerneşti, prof. Vinţ Virginia, Ansamblul vocal „Muguraşii Cerneşti”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, prof. Gavra Anca, Corul pedagogic al C.N.,
Premiul III, Şcoala Gimnazială Dăneşti, prof. Boiciuc Mihaela, elevii: Sălăjan Mădălina, Sălăjan Bianca, Ţura Adriana,
Menţiunea I, Şcoala Gimnazială Săcel, Ansamblul vocal „Izvorul Izei” prof. Grad Gheorghe Achim şi Danci Ramona Mihali
Menţiunea II, Şcoala Gimnazială Budeşti, prof. Toporan Adrian şi prof. Ciceu Maria, Grup vocal „Florile Cosăului”
Menţiunea III, Liceul Tehnologic „O. Goga” Rozavlea, prof. Condrat Ioan, cu Ansamblul coral.
Au primit diplome de participare:
Şcoala Gimnazială „L.Rebreanu” Dragomireşti, prof. Antal Maria Irina şi prof. Simon Ion, grupul vocal „Vestitorii”,
Şcoala Gimnazială „L.Blaga” Fărcaşa, prof. Onea Diana, Ansamblul coral „Coroniţa”,
Şcoala Gimnazială „Petofi Şandor” Coltău, prof. Roşca Georgeta, Ansamblul vocal „Elevi creştini”,
Şcoala Gimnazială „Al. Ivasiuc” Baia Mare, prof. Vele Firuţa, Ansamblul vocal „Coroniţa”,
Şcoala Gimnazială Bicaz, prof. Nistor Vasile-Adrian, Grupul şcolii,
Şcoala Gimnazială Satulung, prof. Nistor Mihaela, Corul şcolii,
Şcoala Gimnazială „Gh.Lupan” Groşi, prof. Costenar Viorica, Grup vocal,
Şcoala Gimnazială. „N.Stănescu” prof. Roşca Georgeta, Grup vocal „Raze de lumină”.
La secţiunea solişti a fost obţinut următorul clasament:
premiul I: Marc Ştefania de la Şcoala Gimnazială Copalnic Mănăştur, prof. Florean Lucia
Niţă Maria Şcoala Gimnazială „A.Iancu” Baia Mare, prof. Pop Marian şi prof. Codaţi Ciprian,
premiul II: Topan Diana, Şcoala Gimnazială „Dr.V.Babeş” Baia Mare, prof. Ştefan Mioara,
Cîmpan Nicoleta, Şcoala Gimnazială „Al.I. Cuza” Baia Mare, prof. Ignat Cornelia,
premiul III: Mureşan Emanuela, Şcoala Gimnazială Copalnic Mănăştur, prof. Florean Lucia
Pop Roxana, Şcoala Gimnazială „Gh. Lupan” Groşi, prof. Costenar Viorica.
Menţiunea I: Criste Tania, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” prof. Nistor Mihaela,
Menţiunea II: Ardelean Andreea, Şcoala Gimnazială Strâmtura, prof. Tăut Gheorghe,
Menţiunea III: Mateuţ Marius, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” prof. Nistor Mihaela,
Botişan Bianca, Colegiul Naţional „Gh. Şincai” Baia Mare, prof. Micu Dorin,
Menţiune: Raisa de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” prof. Nistor Mihaela.
Au fost premiaţi elevii cu participare indirectă de la secţiunile: icoane pe sticlă, icoane pe lemn, împletituri, zgărdane, sculptură, prelucrarea lutului, măşti, desene, creaţii literare, alte meşteşuguri artistice tradiţionale.