Cutremurul din 4 martie 1977

În seara de 4 martie 1977 la ora 21.22, în România a avut loc un puternic cutremur de pământ cu efecte devastatoare asupra țării. Cutremurul, ce a avut o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter, a făcut 1.578 de victime, din care 1.424 numai în București, iar la nivelul întregii țări consemnându-se peste 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de familii rămase fără adăpost. Majoritatea victimelor și pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 60 de clădiri s-au prăbușit total sau parțial, în urma acestei calamități autoritățile fiind nevoite să declare stare de necesitate pe întreg teritoriul ţării.

Seismul s-a produs în zona Vrancei, la o adâncime de 100 de kilometri, iar po­trivit specialiștilor, energia eliberată a fost echivalentă cu 33 de bombe nucleare de la Hiroshima, unda de șoc a cutremurului re­simțindu-se pe o suprafață foarte mare, într-o zonă ce ținea de la Moscova până în Peninsula Italică. Printre personalități ale vieții artistice și științifice care şi-au pierdut viața în acest cutremur, s-au nu­mărat regretatul actor Toma Cara­giu, regizorul şi realizatorul TV Alexandru Bocăneț, criticul literar Savin Bratu, regretata solistă Doina Badea, istoricul literar Mihail Petroveanu, criticul literar Mihai Gafița, poeta Veronica Porumbacu, prozatorul Alexandru Ivasiuc şi alții. În seara de 4 martie 1977, Nicolae şi Elena Ceauşescu se aflau în Nigeria, la un banchet care se dădea în cinstea lor, însă după ce a primit vestea despre cutremur, Ceauşescu a întrerupt banchetul şi încă de la telefon a instituit starea de necesitate în România. Imediat după cutremur, Nicolae Ceauşescu a hotărât să deschidă „Contul reface­rii, solidarităţii şi omeniei”, cunoscut sub numele de „Omenia”, unde toţi oamenii muncii trebuiau să doneze bani pentru reconstrucţia ţării, iar în ajutorul României au sărit atunci şi ţările străine, care au trimis sume mari de bani pentru reconstrucţia Bucureştiului, oraşul cel mai afectat de cutremur, dar și a altor localități din țară.
Reacțiile cetățenilor loviți de cutremur
Mulți cetățeni au intrat în panică, majoritatea ieșind în stradă. Iată mărturia soldatului Mircea Nemigean din București:
„Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se înclinau de-o parte și de cealaltă, ca și copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars. Și p-ormă s-au stins toate luminile... pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul... Și atunci am zis: «Gata, cred că-i gata orașul!»”.
Deși reacția autorităților a fost slabă în primele ore, foarte mulți oameni au ajutat din proprie inițiativă la îndepărtarea dărâmăturilor și la salvarea victimelor. Ulterior apelului prezidențial s-a trecut la sporirea producției de alimente primare, pentru a asigura necesarul popu­lației, la restabilirea rețelelor utili­tare (apă, gaz, telefoane, curent). Mulți au lucrat ore în șir fără să se odihnească, acoperind mai multe schimburi. Au fost trimise ajutoare din toată țara către zonele afectate.
Monumente
de arhitectură dispărute după cutremur
Cutremurul a afectat și Severinul unde au fost 2.000 de răniți. Au fost și monumente de arhitectură. Regi­mul a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el. Astfel, Bi­serica Enei aflată în stânga blocului „Dunărea”, în dreptul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” și vis-a-vis de hotelul Intercontinental și Teatrul Naţional, a fost pur și simplu demolată pentru că prezența ei „deranja”. În cadrul lucrărilor de demolare ale blocului „Dunărea”, turla bisericii a fost lovită cu utilajul de demolare. Din acest moment a început o cursă în care, pe de o parte, oamenii de cultură (arhitecți, artiști plastici etc.) încercau să oprească lucrările de demolare, iar pe de altă parte, armata (direct implicată în acțiunea de înlăturare a urmelor cutremurului) se străduia să facă să dispară cât mai repede acest monument și lăcaș de cult. Din nefericire, monumentul nu a fost salvat, odată cu el dispărând și picturile murale făcute de către Gheorghe Tătărescu, ca și cele anterioare acestuia, fresce de o mare valoare artistică.
De asemenea, fostul sediu al Uniunii Artiștilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez) aflat pe strada Sevastopol a căzut victimă aceleiași acțiuni.
Odată pornită, acțiunea de înlătu­rare a cât mai multor monumente de arhitectură și lăcașe de cult s-a extins și asupra colecțiilor și colecționarilor de artă. Sub pretextul „punerii la adăpost” a operelor de artă, colecțiile particulare și casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor, apărând ideea care s-a finalizat mai târziu a Muzeului Colecțiilor. Este cazul Casei memoriale Muzeul „Gheorghe Tătărescu” din care au fost luate lucrările de artă și depozitate „în siguranță”. După multe presiuni făcute de Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului, lucrările s-au reîntors în Casa memorială.
Dimensiunea
dezastrului
În Capitală au căzut 32 de blocuri şi clădiri mari. Alte peste 130 au fost grav avariate. Mormane de ruine au ajuns clădirile de la Lizeanu-colț cu Ştefan cel Mare, Continental-Colonadelor, Dunărea, Scala, Casata și Nestor. Sub dărâmăturile blocului de la Colonadelor și-au găsit sfârșitul: Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea (împreună cu soțul și cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul A.E. Baconski și soția sa. Din fericire, poeta Ana Blandiana nu se afla în acel moment în imobil, fiind internată cu câteva zile înainte în spital.
Ca prin minune, soțul, scriitorul Romulus Rusan, a fost găsit în viață sub mormanul de moloz. Alexandru Ivasiuc moare lovit de o piatră, în fața blocului Scala, care s-a prăbușit. Pe 5 martie se dau primele cifre ale dezastrului: 508 morți. 2.600 de răniți. Orașul Zimnicea este prefăcut în ruine: 175 de case prăbușite, 523 grav avariate, 4.000 de persoane sinistrate, sute de victime. În Craiova sunt avariate grav peste 550 clădiri, printre care se numără Muzeul de Ară, Muzeul Olteniei, Universitatea, Biblioteca județeană. Primele estimări indicau un număr de 30 de morți și 300 de răniți. La Vaslui sunt de asemenea pierderi grele, atât umane - 7 persoane decedate, cât și materiale.

La Ploiești au fost distruse în jur de 200 de locuinţe, alte 2.000 fiind grav avariate; situația este gravă și în județul Buzău, unde sunt afectate în jur de 1.900 de clădiri. Mai fericite sunt județele din Transilvania și Dobrogea, care au scăpat neatinse sau cu pagube mici. Eva­luarea finală a pierderilor - umane și materiale - este teribilă: 1.570 morți, 11.300 răniți, 32.900 locuin­ţe prăbușite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unități economice afectate. Pagu­bele s-au ridicat la 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde de dolari. S-a dus o luptă neîncetată, zile în șir, pentru scoaterea supravie­țui­torilor de sub dărâmături. Au fost aduşi chiar și specialiști din Elveția, însoțiți de câini dresați pentru salvarea victimelor din munți. Au fost găsiți supraviețuitori chiar și după 11 zile de la cutremur. Ultimul salvat, tânărul de 19 ani, Sorin Crainic, a stat sub dărâmăturile fostului bloc Continental nu mai puțin de 250 de ore, înainte de a fi recuperat și redat vieții.

România este o țară cu potențial seismic ridicat, aspect evidențiat atât de studiile de hazard seismic la nivel regional și global, cât și de prevederile codului de proiectare seismică P100, arată Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP)
într-un amplu material de documentare.

Experții INFP spun că în orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în zona seismică Vrancea, la adâncimi între 60 și 180 kilometri, iar această zonă nu este singura în care pot avea loc cutremure majore cu potențial distructiv.
Cea mai veche referință a unui cutremur ce a avut loc pe teritoriul actual al României este pentru un cutremur din anul 455. Cel mai vechi dintre cutremurele cu dată certă este cel din 29 august 1471. Există și referințe cu privire la tsunamiuri provocate de cutremure în Marea Neagră.

În același material, INCDFP arată că cel mai mare cutremur care a avut loc în România a avut magnitudinea de 7,9. Seismul a avut loc la ora 12.55, în data de 26 octombrie 1802, la o adâncime de 150 de kilometri, în zona seismică Vrancea.