Cum ne batem joc de documentele relevante pentru memoria şi identitatea naţională

Dacă, aşa cum spunea Ni­co­lae Iorga: „Arhivele nu cons­­tituie niște simple de­po­zite de acte vechi, ci insti­tuții de cercetare științifică, tezaure prin care se legitimează poporul nostru în fața întregii lumi”, atunci România se legi­timează la nivel mondial prin dezinteres, condiţii de grajd şi bătaie de joc.

Arhivele Naționale reprezintă locul care adăpostește istoria veche și re­centă a României. De la manuscrise vechi, scrise pe pergamente ruginii, roase de vreme, până la documente actuale, dar foarte utile, toate stau la dispoziția oa­menilor ce doresc să-și cunoască trecutul. Sau, aşa ar trebui să fie.
Arhivele Naționale ale României, prestigioasă instituție de cultură, sunt cea mai veche instituție din sistemul administrativ românesc, întrucât au fost înființate prin Regulamentele Organice din anul 1831 la București, respectiv anul 1832 la Iași. La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei și Țării Românești în cadrul programului de reforme înce­put de Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
De atunci și până în zilele noastre, mi­siunea Arhivelor Naționale a rămas ne­schimbată – aceea de a colecta, păstra, administra și garanta transmiterea memoriei colective prin intermediul documentului istoric.
Numai că, un raport recent al Curţii de Conturi demonstrează că lipsa de bani şi de interes nu ne afectează doar prezentul şi ne pune în pericol viitorul, ci şi trecutul. Potrivit documentului dat publicităţii săptămâna trecută: „Prin subfinanțarea activității curente a Arhi­velor Naționale ale României și a investițiilor din cadrul acesteia, prin reducerea numărului de personal la limita de funcționare și prin diminua­rea locului și rolului Arhivelor Națio­nale în sistemul instituțional din Ro­mânia s-au creat riscuri majore de pierdere, distrugere și deteriorare a Fondului Arhivistic Național. Astfel, sunt periclitate mărturiile documentare relevante pentru memoria şi identitatea naţională, buna funcţionare a admi­nis­traţiei pu­blice, dezvoltarea ştiinţei şi culturii, accesul liber al cetăţeanului la infor­maţia de arhivă”. Cum s-a ajuns aici? Cum de istoria noastră a ajuns să miroasă a hrubă? Şi cum de, tratăm cu mai mult interes deşeurile decât documentele istorice? Răspunsurile sunt evidenţiate de cifre. Dureroase şi seci.

Potrivit datelor raportate la nivelul anului 2015, Fondul Arhivistic Național (FAN) conține 920.300 metri liniari de documente și se află atât în depozitele proprii ale ANR (334.300 metri liniari), cât și la creatorii și deținătorii de documente (586.000 metri liniari). Din datele de mai sus rezultă o concluzie sumbră: că 64% din FAN se află în prezent la creatorii și deținătorii de documente, nefiind preluate de ANR prin structurile centrale și teritoriale.
În perioada 2005-2015, ritmul anual de preluare a documentelor FAN a fost foarte scăzut (2.900 ml/an), în raport cu cantitatea totală de documente nepre­luată (586.000 ml).
Şi, mai mult, activitatea de preluare este blocată în foarte multe judeţe din cauza lipsei spațiilor de depozitare și a ....rafturilor de arhivă.
De asemenea, Arhivele preiau documente de la persoane fizice prin: cumpărare, donație sau depunere spre păstrare. Statul are drept de preemţiune asupra documentelor valoroase dar... nu are bani. Astfel, conform raportului: „Deoarece entitatea nu a dispus de fondurile necesare achiziționării unor do­cumente valoroase, Arhivele Naționale s-au aflat în imposibilitatea completării colecțiilor existente, documentele ajungând la alte instituții publice sau în colecții private (ex: 7 cazuri în județele Brașov, Maramureș, Iași și Dolj)”.

Nu sunt bani nici pentru obiectivul de investiții „Extindere imobil Calea Văcărești nr. 470 –T195”, singurul pro­iect aflat în finanțarea Arhivelor Na­ționale, derularea acestuia a început în anul 1998, dar la aproape două de­ce­nii de la începerea ei, o parte a clădirii este nefinalizată, fiind la roșu, iar o par­te din instalațiile aferente construc­ției sunt într-un stadiu incipient de execuție.
Mai mult, nici sediile care există nu au condiţii optime păstrării documentelor: sistemele de alarmare anti incendiu și antiefracție montate în anii ’80 nu mai
sunt în stare de funcționare sau nu a mai fost asigurat service-ul pentru între­ți­nere din lipsa alocațiilor bugetare, niciun depozit al ANR nu a fost dotat cu sistem de stingere automată a incendiilor. Jenant e faptul că, în foarte multe judeţe nu există nici bani de rafturi, documentele fiind păstrate pe jos, pe paleţi din lemn...

„Instalațiile de ventilare mecanică, în puținele cazuri în care au fost montate, nu mai sunt în stare de funcționare. Protecția ferestrelor împotriva pătrun­derii luminii naturale se realizează, în marea majoritate a situațiilor, prin montarea perdelelor din material textil sau prin vopsirea acestora! Majoritatea clădirilor prezintă risc seismic ridicat, iar instalațiile electrice și sanitare necesită în unele cazuri fie înlocuirea acestora, fie reparații curente.
În unele depozite nu există instalații electrice și sanitare sau acestea au fost debranșate.
Există depozite de arhivă în care încăl­zirea se realizează cu sobe de teracotă pe gaz sau lemne sau chiar și depozite fără încălzire, situație care influențează negativ condițiile de microclimat care trebuie asigurate (menținerea temperaturii între anumite limite și fără variații bruște și frecvente ale acesteia)”, se arată în raport.
Şi restaurarea documentelor de arhivă e la pământ. Deocamdată, această activitate se realizează în laboratoarele proprii, dar Curtea de Conturi arată că: „având în vedere faptul că ANR se confruntă cu o serie de neajunsuri referitoare la această activitate, respectiv lipsa personalului specializat, lipsa laboratoarelor de restaurare la nivelul structurilor teritoriale ale ANR, do­tarea inadecvată a laboratoarelor existente, subfinanțarea activității etc., poate conduce, în timp, la externali­za­rea către operatori economici a activi­tății de restaurare, cea ce reprezintă un risc în asigurarea integrității documentelor”.

Deşi cantitatea de documente identificate în vederea restaurării, recon­di­ționării și legării este în continuă creștere (în medie cu 255 mii u.a/an), cantitatea totală de documente restaurate a fost în scădere (67,1 mii file restaurate în anul 2015 față de 99,6 mii file restaurate în anul 2007), cauzele fiind în principal: scăderea numărului angajaților, reducerea bugetului alocat desfășurării activității de conservare; dificultăți în asigurarea materialelor con­sumabile, acestea fiind materiale specifice, fabricate în afara țării, scum­pe și greu de procurat; dotarea înve­chită a laboratoarelor cu echipamente, utilaje, aparatură, instrumentar (fabricate în anii 1960-1970) și scule mărunte. Din cauza vechimii apara­telor folosite și a uzurii avansate, acestea se strică des, reparațiile efectuându-se cu dificultate, deoarece nu există service-uri pentru utilaje atât de vechi și nici mecanici de întreținere care să mai cunoască tehnologia din anii 1960-1970.
De asemenea, personalul implicat îşi pune sănătatea în pericol, riscând  îm­bol­năvirea prin inhalare, contact cu­tanat sau ingestie la agenții chimici rezultați din metabolismul microorga­nis­melor sau agenții chimici rezultați din cernelurile cu care au fost scrise documentele sau substanțele chimice utilizate în anumite procese tehnologice.

Teoretic, pentru asigurarea conținu­tului documentelor în cazul distrugerii sau dispariției originalului; pentru înlocui­rea acestuia în cadrul activi­tăților de studiu și cercetare; pentru completarea fondurilor și colecțiilor prin schimburi între diferite arhive sau biblioteci etc. Arhivele ar trebui microfilmate.
De pe documentele ce aparțin Fondului Arhivistic Național ar trebui să se execute un negativ primar de securitate și două copii: una negativă (pentru multi­plicări ulterioare) și una pozitivă (pentru studiu și cercetare în locul originalelor).
Activitatea de microfilmare se reali­zează în laboratoarele reprografice ale Arhivelor Naționale central și zonale (Alba-Iulia, Cluj, Iași, Brașov, Râm­nicu-Vâlcea și Bacău), sub directa îndrumare a Compartimentului Micro­fil­mare de Asigurare din cadrul Ser­viciului Logistică.

În Strategia Arhivelor Naționale pentru perioada 2015-2021, o direcție im­portantă de acțiune pentru asigurarea tezaurului arhivistic este efectuarea unor copii durabile (microfilmul fiind în continuare acreditat ca cel mai economic suport durabil), pe hârtie, pentru că, „laboratoarele de microfilmare ale Arhivelor Naționale ale României sunt dotate cu echipamente specifice fabricate în mare parte în anii ’60 care prezintă un grad avansat de uzură, necesitând reparații frecvente, piesele de schimb sunt foarte greu de asigurat având în vedere anul fabricării, iar de­panarea acestora este greu de realizat întrucât nu mai sunt persoane specia­lizate pe acele tipuri de utilaje. De asemenea, sunt mașini și instalații pentru developat și uscat fotografii care nu mai funcționează.
Din totalul documentelor FAN (cca. 334.300 ml) existente în evidența Arhi­velor Naționale ale României, cantitatea de documente care a fost mi­crofilmată până în prezent este de „… cca. 12.803 ml …ceea ce reprezintă sub 5% din F.A.N.”, arată Curtea de Conturi.

Pe lângă faptul că sunt prost păstrate, greu de restaurat şi microfilmat, documentele din arhive sunt şi greu de accesat. Arhivele Naționale ale Româ­niei s-au confruntat în desfășurarea activității de valorificare a documen­telor cu o serie de probleme func­ționale, unele aberante pentru secolul în care trăim: birourile de relații cu publicul și sălile de studiu sunt, în majoritatea lor, ]nvechite, demodate, cu mobilier modest, uzat / degra­dat / rupt, zugrăveli deteriorate, scorojite, încăperi care necesită reparații/ lucrări de igienizare; sălile de studiu nu sunt dotate întotdeauna cu terminale de acces la internet; numărul redus de documente digitalizate și oferite pu­blicului spre consultare; absența site-urilor web pentru fiecare structură teritorială în parte. Cel mai ciudat e că angajaţii nu pot lucru decât câteva luni pe an pentru că nu au... încălzire şi energie electrică: „din cauza depo­zitelor neîncălzite și neiluminate, personalul din aceste depozite este nevoit să lucreze doar câteva luni pe an în acestea, restul timpului realizând alte activități de administrare a documentelor”.

Tot din cauza neajunsurilor de ordin financiar, material, resurse umane, Arhivele Naționale desfășoară cu dificultate activitatea în plan extern: - nu poate asigura completarea Fondul Arhivistic Național cu informații/do­cumente referitoare la Istoria Româ­nilor, aflate în arhivele altor state. De asemenea, instituţia nu poate asigura participarea la o serie de acțiuni / activități pe plan internațional menite să lărgească accesul la informațiile care privesc Istoria Românilor aflate în arhivele altor țări, să colecteze infor­mații și să le pună în circuitul științific, deşi ne aflăm în pragul Centenarului Marii Uniri.

Lector univ. dr. Ilie Gherheș, fost director la Arhivele Naţionale spune că: „Din toate cele descrise în raportul Curții de Conturi nu știu dacă mai poate fi vorba despre o problemă premeditată, dar indolență și lipsă de bani poate fi cu siguranță. Și când am fost eu șef la Arhive era lipsă de bani, dar parcă erau legile mai aspre și nu-ți permiteai asemenea situații. Le era rușine oamenilor să lase lucrurile în felul în care sunt descrise acum. În niciun caz nu este firesc să se întâmple cele descrise în acest raport. Eu nu cunosc nicio si­tuație de asemenea natură, dar nu exclud. Aici, la Baia Mare este de-a dreptul solicitudine din partea lor. A fost o problemă până când am intrat dur în ei, că am ajuns cu problema până la București. Este adevărat că peste tot s-a redus perso­nalul, dar problema este că i-au dat afară pe cei care munceau, care erau chiar oameni de calitate și au rămas în ge­neral cei cu pile. Problema nu este de la manageri, pentru că peste tot mana­gerii sunt buni, dar problema este dacă se înțeleg managerii cu coman­danții de la poliție.
Pentru că Arhivele aparțin direct de Ministerul de Interne, iar dacă nu se înțelege directorul cu comandantul. Mă miră însă, pentru că în Ministerul de Interne există sisteme de informații și supravegheri. Este adevărat că nu ne putem corela arhivele cu cele din străinătate, însă Băsescu a desecretizat două milioane de dosare. Nu știu ale cui dosare a vrut să le scoată, dar cele mai multe sunt dosare de arhivă istorică, așa numita arhivă specială. Eu am studiat acolo și este un lucru extrem de bun. Parcă nu-mi vine să cred că arhivele sunt ținute în spații cu igrasie și umezeală. Dar Arhivele parcă niciodată nu au fost așa de văduvite cum sunt acum. Nu știu de povestea descrisă că în Baia Mare nu
s-a putut cumpăra de către stat un do­cument valoros, dar sigur s-a întâmplat așa. Știu că banii se obțin extraordinar de greu de la București.
Să vă relatez o scenă de când am fost director: a venit cineva să vândă exact un document care lipsea dintr-o colec­ție întreagă de documente. Niciodată nu o să pot să spun dacă acel document l-au furat din arhive și l-au făcut apoi de vânzare, sau dacă fondul a fost cumpărat incomplet.
Dar m-am dus la București și i-am rugat pe cei de acolo să mă ajute să-l cum­părăm. Atunci am luat o lecție urâtă despre atitudinea Bucureștiului față de noi, dar în cele din urmă mi-au dat bani și am cumpărat documentul pe loc, deși se spunea inițial că nu sunt bani. Nu este destul doar să dai din coate pentru a reuși, ci trebuie să te lupți ca un prost. Dar cine n-are chef să se lupte ca să-și păstreze scaunul, pă­țește ca și în descrierea acestui raport”.