Cum este corect, Paști sau Paște?

De când mă știu, am auzit la Biserică și am citit în cărțile de cult cuvântul Paști la plural, până când,  de o vreme încoace, am auzit spunându-se, dar numai în mediul laic, Paște la singular. N-am înțeles de ce. E drept că aceste medii la Crăciun vorbesc mai mult de Moș Crăciun și nu pomenesc deloc de Nașterea Domnului. La Paști vorbesc mai mult de ouă și de iepuraș decât de Învierea Domnului. Să se înscrie în acest context și folosirea cuvântului Paște la singular?

Mi-a plăcut foarte mult abordarea pe această temă a domnului pre­ședinte al Academiei Ioan Aurel Pop, într-unul din numerele Ga­zetei de Maramureș.
Aș dori să aduc, pe cât îmi va fi cu putință, câteva lămuriri biblice. Să începem cu Vechiul Testament.

Evreii sărbătoresc Paștile în amin­tirea ieșirii din robia Egiptului și a trecerii prin Marea Roșie.  Dumnezeu le-a poruncit prin Moise ca, înainte de ziua ieșirii, fiecare fa­milie să junghie câte un miel sau un ied. Carnea s-o mănânce friptă și cu ierburi amare - ierburile amare să le aducă aminte de necazurile pe care le-au îndurat. Să nu zdrobească niciun os din trupul lui. Să ia un mănunchi de isop și să-l înmoaie în sângele mielului cu care să ungă pe dinafară părțile la­terale și cea deasupra ale ușii. În noaptea aceea, Dumnezeu va tri­mite pe îngerul morții să-i pedep­sească pe egipteni ucigând din fiecare casă pe primul născut dintre oameni și animale. Unde se afla sângele mielului nu a avut putere încât - morți s-au găsit doar în casele egiptenilor inclusiv a fa­raonului – i-a murit feciorul care trebuia să moștenească tronul.
În urma acestui șoc venit peste egipteni, evreii au plecat din Egipt și s-au îndreptat către Pustia Sinai. Faraonul n-ar fi vrut să piardă atâția robi, și-a revenit din șoc, s-au organizat și au plecat să-i aducă înapoi.
La un moment dat, evreii conduși de Moise s-au găsit în față cu Marea Roșie și în spate cu armata egipteană. Moise s-a rugat lui Dumnezeu care I-a spus să lo­vească cu toiagul marea care s-a despicat în dreapta și în stânga și au trecut spre deșertul Sinai pe fundul mării ca pe uscat. Acest toiag l-am văzut în Muzeul Topkapi din Istanbul. Egiptenii
i-au urmărit și, când s-au aflat ei pe fundul mării, Moise, la porunca lui Dumnezeu, cu toiagul de pe celălalt țărm a lovit marea invers, de-a curmezișul,  încât apa din dreapta și din stânga s-a adunat peste egipteni și i-a înecat. Și azi se mai găsesc pe fundul mării arme, roți de care, potcoave de cai de la armata egipteană.
Este de observat cum Moise a lovit marea în semnul crucii, prefigurare a puterii Sfintei Cruci și a apei peste care s-a făcut acest semn, asupra celui rău și a dușmanilor de orice fel. Este recomandat a se citi în întregime capitolele 12 și 14 din cartea Ieșirii.

Cuvântul Paști înseamnă ,,trecere” de la grecescul ,,pasha” sau ebrai­cul ,,pesah”. Evreii sărbătoreau și sărbătoresc Paștile în amintirea trecerii prin Marea Roșie de la robia egipteană către pământul făgă­duinței, în vreme ce noi creștinii sărbătorim Paștile, adică trecerea prin Jertfa și Învierea Domnului de la moarte la viață, de pe pământ la cer, de la iad la rai.
Cuvântul paști mai înseamnă și ,,a sări peste”. Îngerul pedepsitor a sărit peste locul unde s-a aflat sângele mielului. Mielul înjunghiat de evrei îl închipuie pe Mielul Hristos; ,,…Mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatele lumii!” (Ioan 1, 29).
Faptul că mielului evreiesc nu trebuia să i se zdrobească niciun os a prefigurat aceea că nici din Trupul Mielului Hristos nu s-a zdrobit niciun os, ci numai a fost împuns cu sulița în coastă. Pe evrei prin Marea Roșie i-a trecut Moise, pe noi, pe creștini, ne trece Hristos prin Jertfa și Învierea Sa, de la moarte la viață, de pe pământ la cer, de la păcat la virtute, de la iad la rai, cum am mai arătat. Trecerea noastră, paștile noastre, nu se petrec fără Sângele Mielului, fără Jertfă, fără Altarul de Jertfă care este Crucea și fără Învierea Sa.
Noi avem Sângele Mielului la fiecare Sfântă Liturghie. La fiecare Sfântă Liturghie se actualizează, se aduc la zi toate momentele vieții pământești ale Mântuitorului de la Întrupare până la Înălțare, firește, inclusiv Jertfa și Învierea și prin participarea noastră devenim contemporani cu toate momentele vieții Sale pământești. ,,…iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin” (Matei 28, 20). ,,Iată, Eu stau la ușă și bat; de-Mi va auzi cineva glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apo­calipsă 3, 20). ,,Luați mâncați, acesta este Trupul Meu…Beți dintru acesta toți că acesta este Sângele Meu” (Matei 26, 26-28).  ,,…aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

Noi sărbătorim Paștile în fiecare duminică, pentru că Iisus a înviat duminica și în această zi Îi sărbătorim Învierea care este nedespărțită de Jertfa de pe Cruce încât putem spune că, de fapt, sărbătorim Paștile la fiecare Sfântă Liturghie. La fiecare sfântă Litur­ghie, avem sângele Mielului și asupra celor care participă și se împărtășesc, moartea și diavolul nu au putere. Dacă sărbătorim Sfintele Paști atât de des nu avem cum spune la singular ,,paște” care este verb și nu substantiv și care mai degrabă înclină către batjo­cură și ne trimite spre categoria viețui­toarelor care pasc.

Să ne gândim câte Sfinte Liturghii se săvârșesc într-o zi și fiecare este o actualizare a Jertfei și Învierii Domnului. Deci Paști la plural. Dumnezeu este lăudat și preamărit neîntrerupt pe întreaga față a pământului. Nu se termină Sfintele Liturghii în România, să zicem, și în întregul nostru fus orar, că încep Sfintele Liturghii în fusul orar următor și tot așa. Pe măsură ce Pământul se rotește spre Răsărit, rând pe rând în fusele orare care vin dinspre Apus se săvârșesc ,,iar și iar” alte și alte Sfinte Liturghii și se sărbătoresc noi și noi și aceleași Paști. Cum este corect, ,,Paști” la plural sau ,,paște” la singular? Să fiu iertat, cei care promovează cuvântul ,,paște” poate că se gândesc doar la comemorarea evenimentului istoric ce s-a petrecut odinioară și nu la aducerea lui reală în viețile noastre de fiecare zi.
Nu ar fi greșit deloc dacă în fiecare duminică ne-am saluta cu cuvintele: ,,Hristos a înviat!” și am răspunde ,,Adevărat a înviat!”, ba chiar la fiecare Sfântă Liturghie.

Din dorința de a schimba și să nu fie cum a fost de când ne știm, potrivnicii bunelor rânduieli vor să introducă salutul Sărbători frumoase și nu Sărbători fericite. La prima vedere, nu ar părea să fie ceva rău, dar dacă analizăm în profunzime, salutul Sărbători frumoase nu include și starea de fericire pe care o aduce Învierea Domnului sau celelalte sărbători persoanelor care cred și au sentiment, voință și rațiune, ci se poate rezuma doar la starea vremii cu soare ,lumină și căldură  și la hainele pe care le îmbrăcăm, excluzând sufletul omului ca prim beneficiar al harului lui Dumnezeu după al Cărui chip este.
Dacă zicem Sărbători frumoase, nu-i sigur că sunt și fericite, dar dacă zicem fericite de bună seamă că vor fi și frumoase.
Să ne ajute și să ne lumineze bunul Dumnezeu!