Cotitura istorică de la Malta

În 2-3 decembrie 1989, în apropierea insulei Malta, la bordul vasului sovietic “Maxim Gorki”, a avut loc o întâlnire între George Bush şi Mihail Gorbaciov. În ciuda numeroaselor analize şi speculaţii asupra întâlnirii de la Malta, în prezent istoricii au la dispoziţie doar versiunea sovietică a stenogramelor. În mesajul adresat sovieticilor în prima noapte a anului 1989, Mihail Gorbaciov promisese că, până la sfârşitul anului, “războiul rece” va lua sfârşit. Vremea schimbării sosise.

În memoriile sale, Mihail Gorbaciov a vorbit despre convorbirile pe care le-a avut la Malta, în 2-3 decembrie 1989, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, George Bush, ca despre “o cotitură istorică”. Cu puţin timp înainte, în 26-27 noiembrie 1989, Gorbaciov avusese o întâlnire cu preşedintele Franţei, Mitterand, iar în 1 decembrie 1989, se întâlnise la Vatican cu papa Ioan Paul al II-lea. De la Roma, Gorbaciov a plecat direct spre insula Malta, pentru a se întâlni cu preşedintele american la bordul vasului sovietic “Maxim Gorki”.

Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush a fost pregătită din timp, în cele mai mici amănunte. La 21 septembrie 1989, cu prilejul vizitei ministrului de Externe sovietic Eduard Sevarnadze la Washington şi al discuţiei acestuia cu Bush s-a căzut de acord asupra unei întâlniri la nivel înalt, la care să se discute despre schimbările rapide care aveau loc în blocul răsăritean şi a evoluţiei democratice în lume în general. Preşedintele american a apreciat că nu este neapărat necesar ca în urma discuţiilor să fie semnate documente, dar îşi exprima convingerea că întâlnirea va încheia “noi propuneri” pentru a se ajunge la “oprirea reciprocă a producţiei de material fisionabil pentru focoasele nucleare”.

În realitate, dominante erau problemele politice, chiar dacă cele militare ocupau un loc important în relaţiile americano-sovietice.

Ministrul Sevarnadze declara, la 31 octombrie, că la Malta va avea loc un dialog deschis, sincer şi liber, că nu se vor încheia acorduri asupra unor probleme concrete, iar presa nu avea acces la discuţii. A doua zi, George Bush afirma că niciuna din părţi “nu avea în vedere ca la această întâlnire să se adopte hotărâri importante sau să se încheie înţelegeri”, dar că va reitera interesul SUA pentru succesul “restructurării” iniţiate de Gorbaciov şi evoluţia evenimentelor din Europa răsăriteană.

În preajma întâlnirii, la 22 noiembrie, preşedintele american preciza că-i va cere lui Gorbaciov să contruiască împreună o lume nouă, deoarece în Europa „a venit libertatea” şi dorea ca Uniunea Sovietică să adopte o atitudine „care să depăşească limitele reţinerii”, precizând că pacea construită împreună urma să fie diferită de cea de până atunci.

În ciuda numeroaselor analize şi speculaţii asupra întâlnirii de la Malta, în prezent istoricii au la dispoziţie doar versiunea sovietică a stenogramelor, în varianta în care le-a publicat Gorbaciov. Cert este că anumite momente ale întrevederii nu au fost consemnate, fiind “între patru ochi”, şi anumite pasaje înregistrate nu au fost făcute publice niciodată.

S-a speculat mult că la Malta s-au delimitat din nou “sferele de influenţă”.

Se pare că Mihail Gorbaciov a dat asigurări că Uniunea Sovietică nu urmăreşte nici un obiectiv în America Centrală, nu doreşte să cucerească baze pentru arme şi nici puncte de sprijin.

Cu toate că singurul lider din blocul socialist european care părea că nu înţelege schimbarea pornită de Gorbaciov, Nicolae Ceauşescu, mai era încă în funcţie, cei doi lideri ai lumii au afirmat, diplomatic, în timpul unor interviuri acordate după mai mult timp, că nu-şi aduc aminte să se fi discutat explicit despre România sau Ceauşescu.

Cert este faptul că Bush a ţinut să-şi exprime aprecierea pentru reacţia pe care Uniunea Sovietică a avut-o faţă de schimbările dinamice şi, în acelaşi timp, fundamentale care s-au produs în Europa, numindu-l pe Gorbaciov “catalizatorul” lor. 

După întâlnirea de la Malta, Gorbaciov s-a grăbit să ajungă la Moscova, pentru că în 4 decembrie programase o întâlnire a reprezentanţilor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. În aceeaşi zi, şeful sovietic l-a primit şi pe Nicolae Ceauşescu. Atmosfera întâlnirii dintre cei doi lideri comunişti a fost descrisă de M.R. Beshloss şi S.Talbot, consilieri ai lui George Bush. Fără a cita sursele, cei doi afirmau că Nicolae Ceauşescu s-a remarcat printr-o agitaţie evidentă. Şeful comuniştilor români se plângea de ofensiva americanilor şi vest-europenilor împotriva comunismului şi propunea o nouă reuniune a Pactului la Bucureşti, ca să elaboreze “contraofensiva”.

Ziarul “Scânteia”, din 4 decembrie 1989, anunţa că reprezentanţii Uniunii Sovietice, Cehoslovaciei, Ungariei, Poloniei, Republicii Democrate Germane şi României s-au reunit la Moscova pentru a da o declaraţie comună privitoare la faptul că invazia Cehoslovaciei din 1968 a fost o imixtiune în treburile interne ale altui popor. Totodată, cei prezenţi la întrunire se angajau ca pe viitor să folosească numai mijloace politice pentru reglementarea oricăror probleme.

Cât de eficace era Securitatea rezultă dintr-un raport olograf, exemplar unic, semnat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad, adresat preşedintelui României, privind problemele ce urmau a fi discutate în cadrul întâlnirii de la Malta. Securitatea îl avertiza pe Ceauşescu că la Malta va fi stabilit un nou echilibru european. Românii au aflat şi că în cadrul unor consultări din ultimele zile cu Administraţia din Washington, guvernele Angliei, Franţei, R.F. Germania şi Italia au insistat pentru evitarea adoptării de către SUA şi URSS a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibrului militar în Europa, fără consultarea prealabilă şi consimţământul ţărilor vest-europene, realizarea treptată a reducerii armamentelor şi efectivelor dislocate în Europa, urmând ca problema unor diminuări semnificative să fie analizată numai după ce vor exista garanţii certe că URSS este dispusă să renunţe la forţa sa militară; respectarea de către SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă. Franţa şi Marea Britanie au solicitat totodată ca, în perspectiva construirii unei confederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi o polarizare politico-economică, şi chiar militară, între aceasta şi URSS, de genul celei existente înaintea celui de-al doilea război mondial.

Conform raportului DIE al Securităţii, datat la 2 decembrie 1989, într-un interviu acordat cu puţin timp înainte, George Bush făcea referiri directe la situaţia din România.

„Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu” - George Bush.

Raportul lui Iulian Vlad către Ceauşescu

„În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate problema privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale. Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directe în favoarea celor de convergenţă a intereselor. Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul European, care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind: “dezideologizarea relaţiilor internaţionale” şi crearea aşa-numitei “case comune europene”.

În acest context se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei în Europa de est. În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în “procesul de integrare europeană”. Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUA să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi. Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă public intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similar adoptate unilateral de URSS. Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.

Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către URSS a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie. Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de “reforme reale”, fiind avute în vedere, R.P.Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier.”