Corul bărbătesc din Finteuşu Mare, bijuteria Coralei ţărăneşti

Dar Corul nu ar fi apărut, nu s-ar fi înfiinţat dacă nu ar fi existat o mişcare corală în Ţara Chioarului, cu mult înainte de Marea Unire. Iată contextul politic al acelor ani tulburi pe meleagurile Ţării Chioarului, momente evidenţiate în volumul scos de Andrei Dragoş, actualul dirijor al celebrului Cor bărbătesc: „100 de ani de activitate a Corului bărbătesc din Finteuşu Mare”.

Din perioada absolutismului austro-ungar (1849-1867) în viaţa spirituală a naţiunilor din imperiu au început să apară instituţii de cultură în limbile naţionale. Sunt înfiinţate catedre de limba română la liceele din Oradea (1851), Satu Mare (1859), Baia Mare (1862), catedre care în scurt timp au înfiinţat societăţi de lectură pentru a intensifica cultivarea limbii şi li­teraturii române în rândul elevilor şi a intelectualităţii locale.
În 1864 ia fiinţă la Şomcuta Mare societatea de lectură „Chioreana”. Şomcuta era centru al districtului şi avea populaţie majoritar românească. În 1861 a luat fiinţă la Sibiu, ASTRA. În scurt timp se vor organiza despărţăminte.
Despărţământul Chioar al Astrei, cu centrul la Şomcuta Mare a luat fiinţă la 1869 şi a jucat un rol deosebit în culturalizarea şi instruirea populaţiei româneşti.
Prin Astra, mulţi tineri din Chioar au avut posibilitatea de a urma şcoli superioare, printre ei şi Elie Pop. Acesta împreună cu Ion Vidu au fost elevii lui Gavril Muzicescu la Iaşi, însuşindu-şi muzica şi arta dirijorală. Ajungând învăţător la Şomcuta Mare, înfiinţează în 1889 prima reuniune de cântări corale din Chioar.
Ţara Chioarului a fost o zonă favorabilă pentru promovarea prin cântec a dragostei de neam şi ţară şi pentru faptul că a avut acea categorie de învăţători care şi-au dedicat mare parte din viaţă cultivării acestui sentiment. Este meritoriu faptul că din 1889 când a fost înfiinţat Corul din Ardusat, în mai toate localităţile Chioa­rului au apărut formaţii corale. De aceea poate nu este întâmplător faptul că în 1918 a apărut Corul din Finteuş. Desigur trebuie menţionat şi contextul politic al acelui an.
Spre sfârşitul primului Război Mondial, un grup de trei intelectuali din Finteuşu Mare, preotul Valer Dragoş, învăţătorii Gavril Bogdan şi Nistor Dragoş au meritul de a aduna bărbaţii care nu au fost mobilizaţi pe front pentru a pune bazele unui cor. Au fost adunaţi 30 de bărbaţi şi au început re­pe­tiţiile sub conducerea lui Nistor Dragoş. Corul şi-a însuşit un repertoriu de cântece patriotice. Din amintirile celor de atunci, martori la evenimentele importante pentru România, la Şomcuta Mare s-au adunat mii de chioreni pentru a afla ce s-a hotărât la adunarea de la Alba Iulia din 1 De­cembrie. Când a sosit ştirea mult aşteptată a fost un entuziasm de nedescris între miile de ţărani. În bucuria generală au fost cântate Cântecele neamului: „Deşteaptă-te, ro­mâne!”, „Pe-al nostru steag e scris unire”, „Hora Unirii” şi alte cântece. Se poa­te spune că bărbaţii din Finteuşu Mare, constituiţi într-un cor bărbătesc, au ieşit pentru prima dată în public tocmai de 1 Decembrie 1918. Ar fi multe de spus despre acele momente, dar poate vom pre­zenta într-un alt material momente din acea perioadă. Pentru a afla cum a conti­nuat dezvoltarea Corului bărbătesc din Finteuşu Mare am plecat spre localitatea maramureşeană pentru a ne întâlni cu ac­tualul dirijor al Corului, Andrei Dragoş. Şi cum nimic nu este întâmplător, Andrei Dragoş este străne­potul lui Nistor Dragoş, primul dirijor al Corului. La distanţă de 100 de ani, acest cor este condus tot de un Dragoş. Poate fi o ştire mai mult decât interesantă pentru presa avidă de informaţii senzaţionale şi pentru început am crezut şi noi că „e ceva acolo!”, dar senzaţio­nalul s-a dovedit a fi normalul din Finteuşu Mare, locul în care se consumă muzică corală „pe pâine”, iar bărbaţii acestor locuri au dus mai departe moştenirea celor trei intelectuali care au pus bazele Corului. Timp de 100 de ani, fără întrerupere. Ceea ce poate fi senzaţional!
Am ajuns în Şomcuta Mare, un micuţ orăşel maramureşean, dar care are foarte multe clădiri vechi, interesante şi pline de istorie, de evenimentele care s-au desfă­şurat în această localitate şi în satele aparţinătoare. Primăria din Şomcuta se află într-un imobil deosebit de frumos, putem spune că este printre cele mai arătoase primării maramureşene.
Domnul Andrei Dragoş era într-un birou (este consilierul primarului), la muncă. Am început discuţia, vorbind despre Şomcuta, evident. Pe birou se afla o hartă a localităţii cu traseele de apă şi canalizare realizate şi de realizat în continuare.
După Şomcuta am vorbit despre Corul pe care îl dirijează de atâţia ani.
„Corul s-a înfiinţat, zicem noi, în anul 1918, din iniţiativa a trei intelectuali ai Finteuşului. Învăţătorul Nistor Dragoş, care devine primul dirijor al Corului, Gavril Bogdan şi pr. Valer Dragoş. Ei sperau să întâmpine Marea Unire cu acest cor. În acelaşi timp au pregătit şi Liturghia ortodoxă, de Dima. Nistor Dragoş era un intelectual bine pregătit. Avem în arhiva Corului culegerea de partituri pe care el a realizat-o în 1912 la sfârşitul şcolii, cu un scris extraordinar. Scris de peniţă, cu tuş… În acelaşi timp avem şi Liturghia. Trebuie lămurită şi problema continuităţii. Mulţi spun că este o poveste frumoasă, dar… este o realitate. Corul din Finteuşu Mare nu a avut niciodată pauză! Toţi cei care au condus, au dirijat acest Cor au fost cu mici excepţii din Finteuş.
Nistor Dragoş a decedat în 1944, din cauza unei apendicite acute. Interesant e faptul că el avea un fiu, medic chirurg, dar păcat, plecat în refugiu la Lugoj!
A urmat Gheorghe Pop, un învăţător de a venit la şcoala de aici, în 1945. A stat în Finteuşu Mare până în 1953. El a fost absolvent de şcoală de învăţători, la Timişoara, unde a avut contact cu mişcarea corală bănăţeană, iubind deosebit piesele lui Ion Vidu.
La venirea în Finteuş a încercat să reali­zeze cu Corul din Finteuş piesele lui Vidu. Dar aceste piese erau scrise pentru cor mixt. El a încercat să facă un cor mixt, iar corul bărbătesc urma să cânte în biserică. Trebuie spus că din 1918 Corul cântă în fiecare duminică Sfânta Liturghie.
Revenind la Gheorghe Pop, acesta a reuşit să facă un cor mixt, dar într-un sat mic, cu o populaţie mică este greu să menţii un cor mixt. Era complicat să plece şi bărbatul şi femeia din gospodărie. Cine s-ar fi ocupat de tot, în lipsa lor? A renunţat la corul mixt.
În această perioadă el a pregătit un dirijor, în paralel. Roman Sadoveanu a fost cel care a dirijat corul după ce Gheorghe Pop a fost detaşat din Finteuş şi nu a mai putut continua munca corală.
Dar Ghiţă Pop a fost şi un mare patriot, un bun român. A primit un «cadou» din partea autorităţilor. A fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră pentru că a pus în scenă piesa «Avram Iancu». Cum atunci erau interzise astfel de perso­na­lităţi, a fost trimis la Canal”, ne-a povestit Andrei Dragoş.

Perioada Roman Sadoveanu la cârma Corului nu a fost foarte fericită, dirijorul era şi bolnav, aşa că cei din sat s-au gândit să încerce o altă variantă de dirijor. Cel care a condus Corul bărbătesc a fost Valeriu Coteţ, învăţător din Finteuş, până prin 1972-1973.
Dar nici această perioadă nu a fost pe placul finteuşenilor. Corul a reuşit să câştige concursuri pe plan local, judeţean, dar atât. Cei din Finteuş au dorit să aibă succes cât mai mare, dincolo de graniţele Maramureşului şi chiar internaţional, poate şi pentru faptul că dirijorii anteriori au condus Corul în zona de succes a muzicii corale româneşti. La Festivalul Mondial a Tineretului şi Studenţilor organizat în 1953 la Bucureşti un mare succes a avut Corul condus de Gheorghe Pop, un Cor realizat pe structura Corului din Finteuşu Mare, Coruri din Maramureş. Ceea ce nu e puţin!
În anul 1976, Corul din Finteuş a trebuit să primească o delegaţie din Ucraina rusească. Manifestarea a avut loc în Şomcuta Mare. Acolo a participat şi Valentin Băinţan, cel care conducea, la momentul respectiv, Corul din Ardusat. În acea perioadă, Băinţan avea nişte pro­bleme cu cei din Ardusat, lucru cunoscut de toată lumea. În discuţiile de la manifestare, unul dintre coriştii din Finteuş l-a invitat, mai în glumă, mai în serios, pe Băinţan să vină la Finteuş pentru a conduce Corul bărbătesc. Din 24 august 1976, Corul a fost preluat de Valentin Băinţan şi l-a condus până în 2003.
Au fost 27 de ani în care Corul din Finteuş a ajuns la un sistem de lucru semiprofesionist, cu două, trei repetiţii pe săptămână, cu realizarea unui repertoriu foarte vast şi pretenţios pentru un cor ţărănesc, de amatori. Debutul sub noua conducere a Corului s-a făcut în acel an, la Toamna Băimăreană, o manifestare fru­moasă, precursoarea Sărbătorii Casta­nelor din perioada de după 1989.
La acest festival a fost invitat un cor din Italia, din Gorizia, şi aşa s-a făcut cone­xiu­nea cu mişcarea corală din afara graniţelor.
În cei 27 de ani sub conducerea lui Valentin Băinţan a obţinut la toate ediţiile festivalului „Cântarea României” titlul de laureat, mai puţin la prima ediţie unde a avut doar locul doi. Sub conducerea lui Băinţan, Corul a obţinut premiile întâi la toate concursurile de gen. Mai mult, Corul din Finteuş a primit de fiecare dată şi diploma pentru un repertoriu inedit. Este interesant!
În 1978, la Finteuş a venit poetul Adrian Păunescu, cel care realiza emisiunea „De pe marea scenă a ţării, pe micul ecran”. Păunescu a venit să vadă şi Corul din Finteuş. A ascultat ce au cântat, dar nu i
s-a părut ceva deosebit. Le-a spus coriştilor că au aceleaşi melodii ca şi alte coruri, deci… Atunci au hotărât să cânte ce cântau când erau acasă sau „între ai noştri”. Corul a cântat „Treceţi batalioane române Carpaţii”. A fost un şoc pentru Adrian Păunescu. Aşa a ajuns Corul în spectacolul televizat. Era ceva deosebit pentru că până atunci nu se cântau cântece patriotice în public. Este important acest moment deoarece atunci au fost relansate vechile cântece patriotice. În anii care au urmat, la manifestările naţionale sau de sfârşit de an, Corul din Finteuş, nelipsit de la ele, interpreta magistral cântece patriotice, iar artişti celebri din România luau notiţe şi îşi însuşeau melodiile şi modul de interpretare. Melodiile erau cântate de ei fără o menţiune spre Corul din Finteuş. Desigur, melodiile fac parte din repertoriul naţional, dar dacă Corul Bărbătesc nu le-ar fi scos la suprafaţă, nu ar fi primit o nouă interpretare, ele ar fi rămas, probabil, în uitare.
Din păcate şi astăzi sunt astfel de situaţii. O melodie din repertoriul Corului, scrisă pentru Cor, a fost preluată de un artist şi interpretată fără a se menţiona că este din repertoriul Corului din Finteuşu Mare. Dar acestea sunt alte probleme!

În 1979, Corul a fost în Polonia unde a avut mare succes şi a fost invitat să cânte, de Ziua Americii, la Ambasada Ame­ri­cană din Polonia. În 1990 au fost în Elveţia, loc în care au văzut aievea ce înseamnă democraţia europeană. Până în 2003, Corul din Finteuş a adus glorie României, Maramureşului, Finteuşului prin interpretările magice ale melodiilor patriotice şi populare.

Din păcate, Valentin Băinţan s-a îmbol­năvit de o boală gravă şi nu a mai putut conduce Corul, nu a mai putut face faţă rigorilor pe care chiar el le-a adus în Cor. Erau perioade în care putea lucra, dar era limpede că nu mai putea duce greutatea conducerii acestui Cor. La sărbătorirea a 85 de ani de existenţă a Corului nu a mai putut conduce spectacolul omagial, iar cel care modera manifestarea, Teodor Ardelean, a fost cel care l-a chemat pe Andrei Dragoş în faţa Corului şi l-a prezentat: cel care va dirija!
A fost un moment de cotitură. Era 2003 şi de atunci Corul este condus de Andrei Dragoş, strănepotul lui Nistor Dragoş, primul dirijor al Corului. Aşa s-a închis cercul celor o sută de ani de existenţă.

„Au fost opt paşi din colţul meu până în faţă. Nu am ştiut ce să cânt. Noi ştiam toate piesele, dar este altceva să dirijezi. Mi-am spus că trebuie să interpretăm o piesă patriotică. Am cântat, a fost bine, a urmat altă piesă. De atunci, din noiembrie 2003, conduc Corul din Finteuşu Mare. A fost deosebit de greu, dar lucrurile au mers până la urmă. Poate la început unii colegi
s-au uitat mai lung la această situaţie, dar în scurt timp au înţeles că toţi dorim ca lucrurile să meargă bine. Atunci am spus că merită să avem o altă manifestare a Corului şi le-am propus un proiect cultural: «Cântec din sufletul neamului!», un proiect în care să susţinem într-un concert, patru conţinuturi: cântece patriotice, prelucrări din folclor, cântece religioase şi colinde. A fost nevoie de o perioadă de timp pentru a face legătura între aceste conţinuturi, pentru a avea un parcurs lin, la un concert. După un scurt timp am reuşit să fim interesanţi cu acest concept. Oriunde mergeam satisfăceam o mare varietate de public. Sunt mulţi care iubesc numai folclorul, alţii doar muzica patriotică sau religioasă Şi a fost bine!
În toată această perioadă am menţinut activitatea religioasă la Sfânta Liturghie. Este o mare responsabilitate. În fiecare duminică mergem la Biserică şi cântăm, este dificil cu prezenţa, dar suntem tot timpul în jur de 30-32 de colegi”, a spus Andrei Dragoş.

În 2005, printr-o întâmplare fericită cu o doamnă din Finteuş, care lucra în Franţa, la o familie plecată din România, o familie de boieri, a început o discuţie finalizată cu invitaţia de a cânta la una din bisericile din Paris. Corul din Finteuş a fost de mai multe ori, de atunci, în Franţa şi a susţinut spectacole apreciate de francezi. Au susţinut, de asemenea, un spectacol la Ambasada României din Paris, un spectacol la care au fost prezente toate personalităţile diasporei româneşti din Franţa. Au mai cântat cu succes în Italia, Cehia, Austria, Moldova, Ucraina, mai ales în comunităţile de români din aceste ţări.
În ultimul timp, Corul bărbătesc are un parteneriat cu actorul Dan Puric. Parteneriatul se numeşte: „Să se ridice ţara!”. Corul din Finteuş susţine un concert de 30-45 de minute de muzică patriotică după care urmează prelegerea lui Dan Puric.
„Am început acest parteneriat cu el în 22 noiembrie 2017 pe scena Sălii Palatului. Nu ştiu de ce ne-a chemat. În concertul respectiv era tot pentru muzică patriotică şi Furdui Iancu. Dar am constatat că după concertul respectiv a renunţat la Furdui Iancu şi a rămas cu noi. Am fost împreună la Cluj, la Bistriţa, la Turda şi în multe alte localităţi”, ne-a spus Andrei Dragoş.
 
Deosebită este şi costumaţia celor din cor. Din anii ’70, Corul apare la concerte cu gubele pe ei, acele haine din blană de oaie, ceea ce produce senzaţie. Sunt spectaculoşi coriştii chiar dacă de multe ori este foarte cald în aceste gube.
„Am reluat tradiţia costumului popular la Cor, în 1977. Atunci am făcut costumele la Venturia Breban, în Chiuzbaia şi acum le facem tot acolo. Şi aveam cioareci, dar acum e greu, avem material care imită acei pantaloni din pănură ţărănească. Avem costume de vară, costume de iarnă. Am avut mare noroc cu un om de suflet. Ilie Truţ are o mare fabrică de confecţii la Turnu Severin şi de ani şi ani ne face costumaţia. Acum, la sărbătorea noastră, ne-a adus, pentru tot corul, cămăşi foarte frumoase”, ne-a spus Andrei Dragoş.
 

„Treceţi, batalioane române, Carpaţii”

Cântecul a fost scris (probabil) în timpul Primului Război Mondial ca un cântec de luptă. Unul dintre primele ansambluri atestate de a fi cântat cântecul, în versiunea sa originală (cu trei strofe), imediat după Primul Război Mondial, este Corul Bărbătesc din Finteușu Mare. Celor 3 strofe originale li s-au adăugat apoi alte 6 (una la început, alte cinci la final), în timpul regimului comunist, de către Cenaclul Flacăra.

„Treceți, batalioane române, Carpații
La arme cu frunze și flori
V-așteaptă izbânda,
v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi
Sărută-ți copile părinții și frații
Și-apoi să mergem la război.

’Nainte! ’Nainte cu sabia-n mână,
Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.”