• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 3 Noiembrie , 2017

Contractul de finanțare de 50 de milioane de euro pentru reabilitarea Drumului Nordului a fost semnat de ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica

În luna noiembrie 2016, Consiliul Județean Maramureș a depus, la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, un proiect pentru reabilitarea Drumului Nordului-Maramureș, documentație care a însu­mat câteva mii de pagini. În luna aprilie 2017, ADR a finalizat procedura de verificare a conformității administrative și a eligibilității cererii de finanțare depusă de către Consiliul Județean Maramureș pentru acest proiect.
Documentația de mii de pagini a fost declarată adminisibilă în luna mai 2017, proiectul trecând mai departe în faza de evaluare tehnică și financiară. În 27 octombrie 2017, finanțarea a de­venit o certitudine prin semnarea contractului de către ministrul Fondurilor Europene Marius Nica.
Drumul Nordului, un proiect în valoare de 50 de milioane de euro va fi realizat pe traseul Oarța de Jos, Băsești, Ariniș, Sălsig, Gârdani, Fărcașa, Ardusat, Satu­lung, Șomcuta Mare, Remetea Chioarului, Coaș, Copalnic Mănăștur și Șișești. Este vorba despre reabilitarea DJ 108D, sector limită județul Sălaj – Ariniș – Rodina – Gârdani (DJ 108A); reabilitare DJ108A, sector Gârdani – Fărcașa – Sârbi – Tămaia – Buzești – Ardusat (DJ 193) și DJ 193 sector Ardusat (int. DJ 108A) – limită de județ Satu Mare; reabilitare DJ 182C, DJ 182B – Coaș – Copalnic – Copalnic Mănăștur – Vad – Lăschia – Făurești – DJ 184 (Șurdești); reabilitare DJ182 sector Șomcuta Mare (DN1C) – Coaș (int. DJ 182C); reabilitare DJ 182B sector Șomcuta Mare (DN 1C) – Coaș (int. DJ 182C); reabilitare DJ 193 Ardusat (interior DJ 108A) – Colțirea – Hideaga (DN1C). Gabriel Zetea, șeful adminis­trației județene a arătat că, prin acest proiect, județul Maramureș va îmbu­nătăți starea tehnică a drumurilor județene din zonă.
Ministrul Marius Nica a avut vineri dimineața, de la ora 10.00, o întâlnire cu parlamentarii Maramureșului, după care, în biroul președintelui Consiliului Județean, începând cu ora 10.30 a purtat discuții cu aparatul de specialitate și cu directorului Aeroportului Interna­țional Maramureș, Dorin Buda. De la ora 11.00 discuțiile au continuat pe zona metropolitană, la întâlnire participând primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. De la 11.30, în sala „Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru proiectului „Reabilitarea Drumului Nordului – Maramureș”, după care au fost discuții cu primarii din județ și problemele pe care aceștia le întâmpină în accesarea fondurilor europene.
Gabriel Zetea:
Sperăm ca în primăvara anului 2018 să avem un câștigător al licitației pentru execuția lucrării
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a declarat că se dorește ca, până în primăvara anului viitor, să existe un câștigător al licitației pentru acest proiect atât de important și care să înceapă lucrarea cât mai curând. „Este un moment festiv pentru Maramureș, deoarece semnăm un proiect extrem de important, reabilitarea Drumului Nordului. Vorbim despre un proiect vechi, care a fost avut în vedere de fiecare executiv al administrației județene din ultimele două decenii. Reabilitarea drumurilor județene este o prioritate a Consiliului Județean Maramureș. Datorită faptului că infrastructura rutieră este departe de a fi așa cum no dorim, încercăm să accesăm atât fonduri europene cât și guvernamentale pentru reabilitarea drumurilor județene. Pentru ca proiectul «Reabi­litarea Drumului Nordului – Mara­mureș» să ajungă la finanțare a fost o muncă titanică depusă de aparatul de specialitate al Consiliului Județean, care a pregătit o documentație de mii de pagini, dar au fost și nenumărate hotărâri de CJ adoptate de toți aleșii județeni, indiferent de culoarea lor politică, iar acum doresc să mulțumesc fiecăruia pentru interesul arătat”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica a subliniat faptul că meritul principal aparține atât reprezentanților Consiliului Județean, și cât celor de la minister, pentru modul în care au conlucrat în vederea semnării unuia dintre cele mai mari proiecte finanțate pe drumurile județene.

Reprezentantul Guvernului a vorbit și despre Aeroportul Internațional, dând asigurări că lucrările deja executate vor fi finanțate de la Bugetul de Stat, iar apoi se va încerca obținerea acestor fonduri de la Comisia Europeană. „În anul 2015, finanțările pentru patru aeroporturi au fost blocate. Este vorba despre Satu Mare, Baia Mare, Tulcea și Suceava. Între timp, Baia Mare are singurul aeroport care îndeplinește toate condițiile Comisiei Europene, motiv pentru care, de săptămâna viitoare, voi relua discuțiile pentru a încerca să obținem finanțarea”. Și președintele Consiliului Județean a subliniat faptul că partea de construcție la Aeroportul Internațional Maramureș este deja finalizată, partea de finanțare urmează să fie realizată, iar în vara anului 2018 se va zbura low-cost, din Baia Mare, către diverse destinații din lume.
 

 

„13 localități din Maramureș vor fi mai aproape de Europa, 78 de kilometri de drum jude­țean vor fi reabilitați pentru o sumă extrem de importantă, 50 de milioane de euro. Ministerul Fondurilor Europene are bani pe care dorește să îi acorde beneficiarilor, sub mandatul meu fiecare proiect care va îndeplini toate criteriile de eligibilitate va fi finanțat”.
Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.