• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 21 Octombrie , 2013

Congresul european al Castanului

Săptămâna trecută s-a desfăşurat Congresului European al Castanului, eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie, care a adunat o întreagă „panoplie” de specialişti şi cercetători din ţări precum Iran, China, Australia, Elveţia, Ungaria, Statele Unite, Turcia sau Grecia.

 
 

Evenimentul ce se desfăşoară o data la 3 ani, a avut, de această dată, tema „Salvaţi castanul comestibil”.

Organizatorul evenimentului este Universitatea de ştiinţe agronomice Debretin, alături de Universitatea din Craiova, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru pomicultura Vâlcea, ICAS Braşov, în parteneriat cu Direcţia Silvică Maramureş, Ocolul Silvic privat Baia Mare şi Asociaţia Heidenroslein. Programul a cuprins o vizită în teren, pentru a analiza rezultatele vaccinării castanului comestibil. Până în acest moment, rezultatele pozitive în urma vaccinărilor s-au înregistrat în Baia Mare, Băiţa, Ferneziu şi Valea Roşie, unde există suprafeţe mari cu castani. La manifestare au participat din partea autorităţilor judeţene şi locale, prefectul judeţului Anton Rohian şi primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş.

Prefectul Anton Rohian s-a arătat impresionat de numărul mare de specialişti în domeniu prezenţi în Baia Mare, subliniind simbolistica şi importanţa castanului pentru maramureşeni.

 

„Prezenţa dumneavoastră aici este o onoare pentru noi toţi maramureşenii. Ca cercetători în domeniu sunteţi bineveniţi pentru a lupta împreună pentru salvarea castanului comestibil. Vreau să vă reamintesc că prezenţa castanului comestibil în zona Baia Mare este menţionată încă din 1642, când secretarul Băii Mari a trimis castane principelui Rakoczi I drept cadou” a spus prefectul Anton Rohian.

 

Asociaţia Heidenroslein, în parteneriat cu Liceul Teoretic Emil Racoviţă şi Liceul de Arte a pregătit musafirilor sosiţi din păcate cu întârziere la Baia Mare mape cu informaţii despre Baia Mare, judeţul Maramureş, Şcoala de pictură băimăreană, asociaţie, istoria castanului în Maramureş, informaţii despre proiectele educaţionale în protecţia mediului, începând de la vârsta de 3 ani şi cu includerea elementelor de microcercetare la nivel de liceu.

 

A fost pregătită o expoziţie de pictură “Salvaţi castanul comestibil” –a tinerilor de la „Arte”, sub conducerea prof. Halas Codruţa, Pocol Maria, Mirela Stan care au pregătit şi decoraţiunile de toamnă pentru fiecare masă. 12 grădiniţe s-au alăturat organizării evenimentului sub conducerea d-nelor insp. Pop Georgeta şi Ferţigan Mariana. Coordonatori ştiinţifici; prof. Moldovan Ana, Ardelean Delia, Duţă Camelia, Pop Mariana.

 

La elaborarea conţinutului pliantelor au lucrat voluntar 10 profesori. Impactul a fost foarte mare: australienii, americanii au pus sute de întrebări, iar Katona Payer Sebastian şi Mareş Lucian au explicat despre sistemul educaţional în protecţia mediului, importanţa orientării tinerilor spre cercetare de la vârsta cea mai fragedă, rezultatele obţinute după 10 ani, rolul parteneriatelor în obţinerea finanţărilor –şi pentru ei era absolut normal ca un ONG să aibă astfel de preocupări. De asemenea, au fost descrise tradiţiile maramureşene şi aspectele specifice locului.

Cei 105 musafiri au fotografiat toate exponatele, bucată cu bucată, iar picturile lui Cătană Alexandru au fost punctul de plecare pentru a prezenţa importanţa şcolii de pictură băimărene şi continuatorii tradiţiei, care sunt şi ei direct implicaţi în proiectele de mediu. Au apreciat în mod deosebit cuvintele d-lui primar Cătălin Cherecheş, care a vorbit despre importanţa educaţiei pentru mediu de la vârste timpurii şi propunerea de a se organiza al 3-lea congres al castanului la Baia Mare. Străinii - Coreea, Japonia, China, Iraq, Australia, Turcia, SUA şi toată UE au regretat că au petrecut prea puţin timp la Baia Mare.

 

Castanul comestibil face parte din brand-ul oraşului. De altfel, Baia Mare este singurul punct nordic din lume în care cresc castanii comestibili. Specialiştii au fost de acord în unanimitate că acest arboret a fost colonizat pe vremea administraţiei romane, dar sunt dovezi că în zona noastră au existat specii de castan de câteva milioane de ani.În zona fosiliferă Chiuzbaia au fost descoperite 4 tipuri de castan ale căror frunze au fost conservate în eşantioane având o vârstă aproximativă de 5 milioane de ani. La Tăuţii de Sus, pe dealul Bodoaei, se întâlneşte un exemplar de castan, declarat monument al naturii, cu o vârstă de peste 500 de ani şi o circumferinţă a trunchiului de peste 9 metri, fiind recunoscut ca cel mai bătrân exemplar din ţară, atestat ca atare în lucrarea „Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi”, semnată de C.C. Giurescu.

 

Prezenţa castanului comestibil în zona Baia Mare este menţionată într-un proces verbal din 24 septembrie 1642, în care se arăta:”…pentru poftă am trimis cadou castane, ca şi altă dată, pentru care principele ne mulţumeşte în scris”. Este vorba despre secretarul Băii Mari, care a trimis castane principelui Rakoczi I. Din păcate, la ora actuală, castanetul este grav afectat de o boală foarte agresivă şi care a produs o adevărată epidemie în zonă, cu o evoluţie dramatică şi însemnate pagube în ultimele două decenii, anume cancerul de scoarţă provocat de ciuperca Cryphonectria parasitica.

 

Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov, printr-o echipă de cercetători, a obţinut şi multiplicat tulpini hiper şi hipovirulente, prima etapă în combaterea biologică a cancerului de scoarţă din zona Baia Mare, crescând astfel şansele reale de salvare ale castanului! Până în acest moment, rezultate pozitive în urma vaccinărilor s-au înregistrat în Baia Mare, Băiţa, Ferneziu şi Valea Roşie, unde există suprafeţe mari cu castani.

 
 

Proiecte - proiecte

 

Proiectul ,,Să salvăm castanul comestibil – CastaNet” elaborat de fundaţia ,,Turism în Maramureş” şi Asociatia Heidenroslein, în parteneriat cu Primăria Baia Mare a fost finanţat de Uniunea Europeană prin programul Phare 2001, programul Societatea Civilă, Componenta IV ACCES, Acquis Comunitar în Domeniul Protecţiei Mediului şi al Dezvoltării cu peste 100.000 de euro s-a desfăşurat timp de un an, în 2007 şi au fost vaccinaţi aproximativ 5.000 de castani şi alţi 15.000 au fost tăiaţi pentru că nu mai puteau fi salvaţi, din cei aproximativ 1.000.000 de arbori identificaţi.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.