• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 16 Septembrie , 2013

COMUNICAT DE PRESĂ

La sesizarea secretarului de stat din cadrul Ministerului Culturii, Radu Boroianu, precum şi a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş, o Comisie Mixta numită prin Ordin al prefectului, a verificat integritatea monumentului istoric Cimitirul Vesel din Săpânţa.

 

Urmare a controlului, ce s-a desfăşurat în data de 27.08.2013, la faţa locului au fost constatate o serie de deficienţe, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi s-au dispus o serie de măsuri. Printre deficienţele constatate se numără încălcarea prevederile avizului provizoriu de folosinţă nr. 474/ 12.06. 2013, emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramures, lipsa crucilor la câteva   morminte, pentru care administratorul cimitirului nu a putut face dovada cauzelor dispariţiei acestora. 

Din discuţiile purtate cu cei doi preoţi a rezultat faptul că familiile decedaţilor obişnuiesc să ia crucile spre a le restaura sau înlocui cu altele noi, astfel se încalcă dispoziţiile art. 4 si art.11 din legea Legea nr. 422 / 2001 republicată, privind protejarea monumentelor istorice. În plus, crucile sunt restaurate de meşteri populari din zonă, persoane neautorizate încălcându-se dispoziţiile art.28 din Legea   nr. 182 / 2000 republicată privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

În cauză, Comisia de control a dispus următoarele măsuri:Administratorului cimitirului i s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenţiei şi i s-a aplicat amendă contravenţională. De asemenea, s-a dispus investigarea lipsei crucilor de pe anumite morminte de către organele de cercetare penală.

În cazul realizării de lucrări neautorizate, fără avize sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecţie abilitat va întrerupe lucrările până la intrarea în legalitate, va aplica sancţiuni şi, după caz, va dispune revenirea la situaţia iniţială sesizând organele de cercetare penală. Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, a dat asigurări că pe viitor Instituţia Prefectului împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Consiliul Judeţean Maramureş vor asigura o supraveghere permanentă a integrităţii monumentului istoric din Cimitirul Vesel Săpânţa.

În plus, reprezentantul Guvernului în teritoriu a dispus verificarea fondurilor gestionate de administraţia Cimitirului Vesel. Prefect, ing. Rohian Anton

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.