Colţu meu. Urmează staţia infern!

Guvernul a căzut, trăiască noul guvern, adică cel vechi, probabil. Cam aşa s-ar putea rezuma situaţia politică a momentului. Ce pot înţe­lege oamenii? Cei mulţi, plătitorii de taxe şi impozite. Nimic. M-am chinuit să înţeleg logica politicienilor, dar nu am reuşit. Am mai simţit o astfel de negură în mandatul Ponta. Atunci, la un moment dat, nu mai ştiai cine are dreptate şi cine nu. Tot aşa a fost pe vremea lui Băsescu, într-un moment tensionat din punct de vedere politic. Cei mulţi nu mai ştiau, nu mai simţeau că sunt reprezentaţi. La fel pe vremea lui Iliescu. Aici au fost mai multe perioade că acest ilustru tovarăş a avut mai multe mandate, mai întinse… Şi când a fost Ciorbea prim, lucrurile o luaseră razna. Când îl văd acum la televizor... Practic, de 30 de ani ne învârtim într-un cerc vicios fără a putea ieşi la aer curat. Nici nu ştiu dacă mai există aer curat.
Câţiva oameni, un grup, joacă speranţele noastre la loto. Culme e că şi câştigă mereu, deşi loto e un joc de noroc care presupune că poţi câştiga sau poţi pierde.
În decursul anilor am văzut cum se raportează oamenii la aceste eşecuri politice.
Închid televizorul şi se culcă pe perna viselor care nu se îndeplinesc niciodată. Mă întâlnesc cu ei pe scară sau în faţa blocului. Unii scot pâinea pe care o aruncă zilnic porumbeilor şi îşi îndeplinesc ritualul. Apoi pleacă în cotidian cu umerii căzuţi, cu privirea opacă, fără chef, fără nimic. Alţii îşi văd de aranjamentele pe care le fac. Şi ăştia sunt cu priviri opace. Nu văd mai departe de jocul lor. Pentru toţi urmează alegerile în care vor vota aşa cum trăiesc. Adică, marea schimbare nu are loc. Vin tot ei! Care ei? Păi, cei care de 30 de ani se plimbă cu bocancii prin politica de aici. Un mandat, unii; alt mandat, alţii, şi tot aşa... anii trec, vecinii noştri ajung în
paradis, dar noi ne coborâm la staţia pe care scrie infern!