Coltu’ meu / Noi, ţăranii din nord!

Dezbaterea pe legea turismului, în Baia Mare, a adus din nou în dezbateri problema păstrării tradiţiilor populare maramureşene, de la portul popular, la porţile de lemn şi case în stilul maramureşean.
Discuţia asta este de mulţi ani şi participă la ea tot felul de specialişti, arhitecţi, artişti, autorităţi, folclorişti, meşteri populari, oa­meni de cultură, politicieni. Toţi, aproape toţi, spun că trebuie intervenit de urgenţă pentru că satele din Maramureş îşi pierd identitatea, dispar casele tradiţionale şi apar tot mai mult, clădiri din beton şi inox, case care nu au nimic în comun cu satul maramureşean.
Se invocă foarte des faptul că Europa dezvoltată este fascinată de tradiţiile noastre şi vin să vadă satul din nord, cel cu case de lemn, cu vaci ce umblă pe străzile satului, cu maramureşeni ce poartă costumul popular tot timpul, cu astfel de obiceiuri pe care ei nu le mai găsesc. Îndemnurile care vin dinspre Europa dezvoltată este să păstrăm toate astea pentru a se bucura lumea de aceste minunăţii.
Sună bine când auzi laudele ce vin dinspre Europa dezvoltată, suntem mândri şi ne creşte inima de bucurie. Nouă. Celor de pe margine… De cei în cauză nu se prea ocupă nimeni. De ţăranii din satele mara­mureşene nu prea îi pasă nimănui. Aşa cred. Este o problemă că vor şi cei de acolo să aibă un anumit confort? Să aibă case precum cei de la oraş, să nu mai fie consideraţi „ţăranii ăia”!
De ce să îi obligi să îşi facă case din lemn, dacă el vrea cărămidă şi chiar celebrul inox? Dacă vrea şi el o piscină, nu îl laşi pentru că în satul tradiţional maramureşean nu existau piscine? Şi aşa mai departe.
M-am întâlnit cu un meşter popular ce urma să plece într-o ţară europeană dez­voltată. Pe banii lui urma să stea câteva săptămâni acolo şi să le arate cetăţenilor ţării dezvoltate cum se lucra şi cum se mai lucrează în Maramureş. Iarăşi pare frumos, dar de fiecare dată m-am întrebat, auzind astfel de teorii, de ce europenii din ţările astea dezvoltate nu şi-au păstrat arhaismele lor? De ce trebuie să apeleze la ale noastre, noi devenind un fel de peştişori într-un acvariu pe care îl văd după ce plătesc o taxă? Poate şi europenii au un interes în povestea asta, respectiv să păstreze o zonă într-o situaţie de arhaism, de înapoiere ca să aibă unde veni ei, cei din zonele dezvoltate. Desigur, eu am dus dezbaterea asta nesfârşită la un extrem ce poate fi o realitate.
Şi totuşi, de ce mai avem Muzeul satului, atunci?