Colţu’ meu / Câmpul cu pictori!

Mergând spre stadion, am ajuns pe o alee ce înconjoară Câmpul Tineretului. Acum o zonă verde, gazon cum nu a fost pe câmp niciodată. Îmi amintesc că era o parcelă de teren, în urmă cu mai mulţi ani, pe care creşteau fel şi fel de buruieni, iar de călcai pe iarbă exista riscul să rămâi fără pantof, fiind un teren mlăştinos, dar, cu toate acestea, era frumos. Ştiam că acolo au pictat cunoscuţii pictori din Şcoala băimăreană. Acestea se spuneau în şoapte, pe vremea comuniştilor, dar era frumos, cu toate acestea.

După Revoluţie, după avântul revoluţionar şi al retrocedărilor de tot felul, câmpul a devenit un fel de teren reper. Acum se striga în gura mare că acolo au pictat pictorii cunoscuţi ai Şcolii. Dar atât. Terenul, la fel de mlăştinos. S-a încercat un fel de drenare, de amenajare, cu pomi şi tufe. Partidele au început să folosească această zonă pentru a atrage capital politic. Doar iarba a rămas aceeaşi, lungă, plină de buruieni, dar la fel de frumoasă dacă priveai de undeva de mai departe.

Acum s-au schimbat ierburile. Nu mai sunt buruieni, iar gazonul s-a prins şi vom avea un teren destul de mare, cu o iarbă verde ce te invită să o calci. Am păşit cu reţinere, deşi ştiam că nu mai este mlaştină. Spre surprinderea mea, am rămas cu adidaşii mei bătrâni în picioare. Am mai făcut un pas, şi altul! Totul părea ca în tablou, iarba moale şi cumva crescută la acelaşi nivel.

Undeva, la câţiva zeci de metri de intrarea în stadion, doi sportivi, doi băimăreni sportivi, nu mi-am dat seama din ce categorie fac parte, făceau sport. Se antrenau în tandem. Mişcări de încălzire, după care se trânteau în iarbă şi făceau flotări. Iar apoi, genunchii la piept, alergări scurte şi flotări.

Privind câmpul, am avut o uşoară dezamăgire. Mă aşteptam să văd pictori ieşiţi, ca pe vremuri, pentru a pune pe pânză visurile unor nopţi caniculare. Merge şi cu sportivi, ce vor inunda câmpul, dar ar fi mai frumos cu pictori!