Colțu’ meu / Bătrâneii și mizeriile lui Ștrebeli

Alegerile au fost, oamenii au votat, cei în drept au numărat și am aflat cine ne va conduce administrativ în următorii ani. Baia Mare, în premieră, a devenit social-democrată. Acest lucru a declanșat multe discuții, dezbateri, în fața blocului, în autobuz, în taxi, la cumpărături. Din ce-am văzut, oamenii sunt, în general, mulțumiți de rezultate. Dar, mai ales, au speranțe de mai bine pentru perioada următoare. La conferința de presă a PSD am avut un moment de satisfacție. Gabriel Zetea a amintit de drumul Rapid Baia Mare – Satu Mare. În sensul că ar trebui realizat, în sfârșit.

Am fost mulțumit, deoarece m-am plictisit de câte materiale am scris despre acest drum. Îmi amintesc de Radu Berceanu și mai era unul, îmi scapă numele. Parcă ceva Dobre. Ăștia au început discuțiile despre un drum rapid pe această rută. Berceanu, ministru mare și, să nu fiu vulgar, ne spunea în conferințe de presă că nu avem nevoie de un drum rapid decât cu o bandă pe sens. Iar Dobre ăsta zicea că nici nu avem nevoie de un astfel de drum. Ce îi trebuie nordului un drum rapid? Din păcate, astfel de păreri au fost rostogolite de-a lungul anilor peste deciziile celor care au fost la butoane. Ce ne trebuie nouă drum rapid? Noi, țăranii din nord, să fim mulțumiți cu bisericile de lemn și să stăm în banca noastră.

Poate a venit vremea să se schimbe aceste păreri. Sper ca drumul ăsta să fie o prioritate.

Dincolo de alegeri, am asistat la o discuție despre tablouri și pictori băimăreni. Întâmplător, am auzit discuția. Mai mulți bătrânei din sistem știau că Ștrebeli a dat tablouri prin birouri. Și erau furioși, la propriu, de această situație. Ei, bătrâneii, își aminteau de vremea comuniștilor. Deși erau dictatori, comuniștii nu au îndrăznit să pună mâna pe tablouri ale pictorilor vremii. Le-au cumpărat, după care le-au etalat pe pereți în birouri. Unele mai există și acum. De exemplu, la sediul Remin, când intri, vezi două tablouri mari ale unor pictori cunoscuți.

Am zâmbit în sinea mea. Bătrâneii știau multe. Din păcate, Ștrebeli și-a permis să dea din tablourile aflate în patrimoniul național unora sau altora. Ăsta a uitat că muzeul nu e proprietatea lui!