• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 03 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 16 Septembrie , 2013

Colonia orgoliilor

În Centru Vechi, sala Millennium 2, a avut loc o dezbatere pe marginea studiului de fezabilitate al proiectului de reabilitare a Coloniei Pictorilor. Au fost prezenţi arhitecţii care au lucrat la proiect, primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, artişti plastici băimăreni, preşedintele UAP Baia Mare, Laura Ghinea, consilieri locali, presa băimăreană. Dezbaterea începută frumos şi finalizată urât. Cu această ocazie s-a văzut cât de divizată este breasla artiştilor plastici. Parcă am văzut un tablou pictat într-o perioadă supra-realisto-fantastică.

 
 
 

Înainte de a începe dezbaterea, primarul Cătălin Cherecheş a dezvelit o placă prin care sala de expoziţii Millennium 2 a primit denumirea fostului primar, Oliver Thurman.„Am vrut să încep cu începutul, şi începutul a fost determinat de un om. Multă lume numeşte această galerie cum doreşte - Galeria din Centrul Vechi, Galeria Millennium sau altfel.

Această galerie este un spaţiu frumos şi trebuie să aibă un nume. Dar acest nume nu poate să fie oricare. Pentru că astăzi vom vorbi de viitor, trebuie să recunoaştem şi să apreciem trecutul. Din acest motiv, numele pe care mi-am permis să-l dau acestei galerii, şi cred că nimeni nu poate să conteste acest lucru, este numele primarului de la care a pornit iniţiativa înfiinţării Şcolii de la Baia Mare, Oliver Thurman”, a spus Cătălin Cherecheş.

 

După momentul festiv s-a trecut la subiectul zilei. A fost prezentat proiectul reabilitării Coloniei Pictorilor. Ştefan Paskucz şi Ildiko Mitru au explicat cum vor fi reabilitate clădirile din Colonie.Cadru după cadru, s-a văzut o Colonie a pictorilor ce conservă trecutul, clădirile ridicate din 1911, primele ateliere şi tot aşa până în perioada mai apropiată de 2013. Pe clădirile istorice au fost făcute intervenţii. S-au ridicat fel şi fel de improvizaţii care nu au nimic în comun cu istoria Coloniei sau cu clădirile-monument istoric. Cei doi arhitecţi sunt specialişti în restaurarea monumentelor istorice, cu autorizaţie, cu portofoliu de lucrări de acest gen, impresionant, în concluzie meseriaşi, profesionişti. Noul proiect vine cu îmbunătăţiri ale condiţiilor în Colonie, aduce o siguranţă maximă deoarece sunt reabilitate clădirile care nu au fundaţie, au pereţi crăpaţi…Practic, se păstrează monumentul istoric, care în diverse forme sunt „ambalate” de structuri noi, funcţionale şi realizate cu scopul de a aduce Colonia Pictorilor la un standard pe care îl merită Şcoala de Pictură din Baia Mare.

 

Dacă acum sunt 21 de ateliere, după reabilitare vor fi 28 de ateliere dotate cu grup social, cu o mică bucătărie şi toate dotările necesare pentru un act de creaţie de substanţă. Sala de expoziţie, Galeria expoziţională păstrează forma şi esenţa, dar devine mai funcţională şi cu depozite mai multe şi ceva mai mari, una din dorinţele artiştilor. Un proiect încântător pe care Primăria doreşte să îl realizeze cât mai repede. Fondurile pot veni de pe proiecte cu finanţare europeană sau din fondurile municipiului.„

Avem puţine lucruri care sunt într-adevăr emblematice şi recunoscute la nivel european despre Baia Mare. Dar, cu siguranţă, cel mai important simbol, cea mai importantă emblemă a municipiului Baia Mare nu o reprezintă nici drumurile, nu e nici canalizarea, nu sunt zonele verzi, nu e nici curăţenia. Lucrul important şi emblema oraşului este Şcoala de Pictură de la Baia Mare”, a spus primarul băimărean. După momentul frumos a urmat cel urât. Un pictor genial, Nicolae Apostol, a desfiinţat proiectul, spunând printre altele că artiştii nu au fost consultaţi şi că se lucrează pe monumente istorice. Altfel spus, toate clădirile ar trebui lăsate în forma în care sunt. Apostol a fost susţinut de pictorul Crăciun şi două doamne pe care nu am reuşit să le identificăm. Apostol a spus că la Colonie nu se poate veni cu chestii politice…

Una peste alta, a fost un moment mai mult decât stânjenitor. Probabil este primul proiect în care se doreşte mai bine, iar unii dintre beneficiari vor mai rău.Au fost contre, orgolii şi lucruri de neînţeles. Laura Ghinea a luat cuvântul şi a prezentat succint faţa nevăzută a breslei din care face parte.

 
 

La o zi după dezbatere, Cătălin Cherecheş şi cei din aparatul tehnic al Primăriei au făcut un control al clădirilor din Colonie. A fost o zi ploioasă, iar în sala de expoziţii ploua prin luminatorul ponosit al sălii. Parcă eram în filmul „Pictând în ploaie”. Atelierele sunt nişte ruine şi fără o intervenţie se vor prăbuşi, se vor dezintegra. Nu dorim să dăm curs speculaţiilor conform cărora cârcotaşii sunt vectori ai unor forţe oculte care doresc terenul valoros, şi mergem pe propunerea făcut de Primărie şi de primar.

 

„Mergem înainte şi poate vom face şi un inventar al celor care au aceste ateliere, ateliere care sunt ale municipiului, nu sunt proprietate privată, nu se lasă moştenire, nu se donează. Vom aduce o comisie formată din critici de artă de vârf din ţară pentru a vedea cine merită să aibă un atelier în Colonie. Îmi doresc ca şi artiştii tineri să aibă această posibilitate. Mergem spre viitor având grijă de trecut”, a spus Cătălin Cherecheş.

 
 

„În momentul în care am preluat conducerea acestei uniuni a fost o situaţie penibilă. În galeria noastră de artă circulau şobolanii şi era bine aşa cum era. În galeria de artă, Colonia Pictorilor, patrimoniul nostru pe care-l considerăm patrimoniu, ploua. Şi în extrasul CF scria mlaştină. Asta ne-aţi lăsat moştenire! Mulţumim frumos pentru ajutor şi pentru încurajare! În orice caz, de doi ani nu facem altceva decât să plătim datorii lăsate. Sunt colegi în sală care n-au plătit apa din 2005. Am plătit în 2012 apa din 2005, la somaţie. Nu şi-au plătit cotizaţiile de ani de zile. Aceştia sunt colegii care vorbesc şi care sunt cei mai vehemenţi”.

Laura Ghinea

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.