Cianura - între mit şi realitate

Cuvântul cianură are un impact puternic asupra populaţiei atunci când este vehiculat în legătură cu activitatea minieră, fiind perceput şi asociat cu o puternică otravă. Însă, industria minieră utilizează doar 13% din producţia mondială de cianură, restul fiind utilizată în alte domenii, dar care nu sunt afectate de imaginea negativă a acesteia. O altă cantitate importantă de cianură este eliberată în mediu de: gazele de eşapament, plante, arderea biomasei, industria chimică, fumat etc. Astfel, cianura este obţinută industrial sub diferite forme şi produsă de diferite activităţi şi culturi de plante.

Modul în care este cunoscută cianura dovedeşte o ignoranţă din partea opiniei publice, amplificată de mass-media şi dirijată împotriva activităţii miniere, care are o lungă istorie, chiar şi în utilizarea cianurilor şi cu foarte puţine dovezi că reprezintă un mare risc pentru sănătatea personalului care o manipulează şi mediul înconjurător.

Organismul uman poate intra în contact cu cianura prin respiraţie, consumul de apă sau alimente contaminate şi cutanat.

Consumul de alimente contaminate (plante, produse lactate, carne) reprezintă o sursă de cianură pentru organism. Însă sunt multe plante care conţin în mod natural cianură, cum ar fi: fasolea albă, maniocul, migdalele, etc.

Fumul de ţigară, gazele de eşapament, arderea biomasei, reprezintă sursele importante de cianură la care este expusă populaţia, care nu se află în contact cu cianura industrială utilizată în diferite domenii.

Cianura, odată intrată în organism, ajunge rapid în sânge. O parte este transformată în tiocianat (sulfocianură), care este mai puţin toxică şi se elimină prin urină, o altă parte se combină cu hidroxocobalamină pentru a forma vitamina B12 (cianocobalamină). O cantitate mică este convertită în dioxid de carbon, care este eliminat prin respiraţie. Cea mai mare parte din cianură şi produşii săi este eliminată din organism în primele 24 de ore după expunere. Calea de intrare şi eliminare din organism a cianurii este similară la om şi animale.

Studii realizate în S.U.A. şi publicate în Toxicological profile for Cyanide pentru U.S Department of Health and Human services au arătat că peste 90% din emisiile de cianură în aer au fost atribuite gazelor de eşapament al automobilelor. Rata medie de emisie a autovehiculelor fără catalizator este de 11...14 ori mai mare decât a celor cu catalizator, însă funcţionarea defectuoasă a catalizatorilor poate emite mai multe gaze decât cele care nu sunt dotate cu acestea.

Aceste studii arată o îngrijorare pentru o ţară ca România, care începe să aibă un parc auto învechit, cu putere de cumpărare scăzută şi dezinteres în schimbarea catalizatoarelor care au o durată limitată de funcţionare. De asemenea, nu este de neglijat maniera agresivă de condus care are un impact negativ în emisiile de gaze.O a doua sursă de cianură emisă în aer este dată de industria chimică, producţia oţelului, arderea cărbunelui, rafinarea petrolului, incinerarea deşeurilor municipale, agricultură (pesticide), fumul de ţigară. Arderea biomasei este considerată o importantă sursă a acidului cianhidric din atmosferă. În cazul infestării solului şi apei cu cianură, este considerată ca sursă majoră sarea, utilizată în timpul iernii pe şosele şi căi conexe ca antiderapant. Sarea, în mod natural are o proprietate de higroscopicitate, care se întăreşte datorită umidităţii. Pentru a evita acest fenomen, producătorii utilizează ferocianură ca antiaglomerant, care devine factor poluant. De asemenea, clorura de cian se formează în apa de băut din reacţia substanţelor humice cu cloramina produsă în timpul clorinării.

Într-o analiză comparativă a cantităţii de cianură care ajunge în pânza freatică sau apa de suprafaţă, contribuţia activităţii miniere a fost considerată nesemnificativă, chiar dacă conţinuturile la ieşirea din iazurile de decantare studiate au fost cuprinse între 0,3 şi 61 mg/l. Aceste studii arată că nu cianura utilizată în industria minieră prezintă sursa cea mai importantă de cianură din mediul înconjurător. În afară de cianura produsă industrial, în natură, sunt cunoscute peste 2 650 de plante producătoare de cianură, unele în cantităţi semnificative.

Numeroase studii au arătat că peste 500 de milioane de oameni depind de hrana pe bază de manioc (cassava, tapioca) care în foarte multe cazuri au condus la o boală numită konzo, care reprezintă o paralizie a membrelor, în special la copii. Statisticile arată că în timpul secolului XX, în industria minieră a Americii de Nord (având cea mai mare pondere din producţia mondială timp de 100 de ani) au fost 3 potenţiali morţi (ipoteza este suicid) atribuiţi cianurilor.

În ceea ce priveşte Baia Mare, consider importantă de analizat cantitatea de cianură emisă de autovehicule prin gazele de eşapament (studiu facil de realizat) şi potenţiala ardere a nămolului de la staţia de epurare a oraşului (idee vehiculată în presă).

Accidentul din Baia Mare din anul 2000 a creat o adevărată isterie împotriva cianurii, datorită denaturării faptelor de către mass-media şi a unor autorităţi. Accidentul în sine a fost grav, dar erorile datorate gestionării atât a accidentului cât şi a cauzelor acestuia sunt lamentabile. În lumea civilizată aceste erori ar fi fost pedepsite în urma unor procese. Dacă acum considerăm un grav accident, catastrofă, dezastru etc. fără existenţa unui proces prin care să fie dovedită vinovăţia unor responsabili, amploarea şi estimarea pagubelor, atunci orice apreciere devine nefondată şi reprezintă simple acuzaţii vehiculate de persoane neautorizate.

În urma acestui accident, Comunitatea Europeană a finanţat un proiect denumit OMENTIN, în care Universitatea de Nord a fost partener, având ca scop analiza accidentelor care s-au produs în lume, impactul negativ al activităţii miniere asupra opiniei publice şi modul în care presa prezintă într-o manieră subiectivă aceste accidente.

Rezultatele au fost însă zadarnice, întrucât reflectarea acestui accident în presa locală (în special) şi cea naţională are proporţii exagerate, opinia publică dezinformată fiind în acest fel uşor manipulată.

Prof. univ. dr. ing. Bud Ioan