Cercetarea românească, de la extaz la agonie

Cu toate că în anul 1989 România deţinea platforme industriale impresionante, în sistemul de cercetare erau angrenaţi peste 150.000 de oameni şi erau derulate proiecte semnificative în domeniile fizicii (Planul Nuclear Naţional – Platforma Măgurele), agriculturii (soiurile superproductive de floarea soarelui, porumb etc.), chimiei (petrol şi gaze) etc., în prezent, potrivit clasamentelor europene şi mondiale, sistemul de cercetare din ţara noastră ocupă ultimele locuri, mult sub potenţialul real. Un raport recent al Curţii de Conturi scoate la iveală modul în care a fost îngropată cercetarea românească.

Teoretic, statul trebuia să asigure stimularea sistemului de Cercetare – Dezvoltare - Inovare din România (CDI), aceasta fiind considerată prioritate naţională şi principala activitate creatoare şi generatoare de progres economic şi social, practic sectorul de cercetare românesc a fost puternic afectat după anul 1989 din cauza subfinanţării sistemului, managementului defectuos, dar şi incoerenţei cadrului legal referitor la activitatea de cercetare-dezvoltare, datorată în principal lipsei unei viziuni naţionale pe termen lung.

Un raport recent al Curţii de Conturi scoate la iveală concluzii devastatoare: după anul 1990, peste 130 de unităţi de cercetare au fost reorganizate în societăţi comerciale sau regii autonome, în vederea unor viitoare privatizări, având ca miză activele deţinute, sau oportunitatea de moment a producerii şi comercializării unor produse sau servicii. Dar, neglijarea activităţii de cercetare în favoarea oportunităţii de moment a desfăşurării unor activităţi comerciale generatoare de profit a condus la încetarea activităţii unor renumite centre româneşti de cercetare.

Potrivit documentului, sectorul de cercetare-dezvoltare din România este subdimensionat şi datorită finanţării reduse; în cifre absolute, în România se cheltuieşte pentru cercetare şi dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai puţin decât media europeană. Finanţările alocate efectiv în perioada 2011-2014 au fost sub nivelul aprobat iniţial, fapt ce are un impact asupra posibilităţii menţinerii dotărilor tehnice ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, în pas cu cele apărute pe piaţa internaţională în domeniul specific al CDI, iar neritmicitatea şi impredictibilitatea organizării competiţiilor pentru atribuirea proiectelor de cercetare, precum şi timpul prelungit de evaluare a proiectelor depuse conduc la distorsiuni cu impact negativ asupra finanţării activităţii de cercetare.

O altă problemă o reprezintă forţa de muncă, tot mai puţină şi mai îmbătrânită. Şi cercetarea în sectorul agricol a avut de suferit. În perioada 1990-2014, suprafaţa de teren necesară cercetării agricole a fost diminuată de la circa 159.000 ha (din care circa 84.000 ha strict necesare cercetării agricole) la aproximativ 33.000 ha. Potrivit raportului Curţii de Conturi: „lipsa unei hotărâri politice referitoare la reglementarea cadrului legal şi asigurarea resurselor financiare necesare efectuării la nivel naţional a lucrărilor cadastrale în vederea intabulării în cartea funciară a dreptului statului asupra terenurilor strict necesare cercetării agricole constituie aspecte favorabile apariţiei şi manifestării unor interese private ce pot afecta domeniul public al statului deţinut de unităţile de cercetare.

Sunt necesare demersuri în vederea protecţiei suprafeţelor de teren cu risc crescut de ocupare abuzivă (ex. terenurile de interes imobiliar, agricol etc.), semnalarea operativă a acestor situaţii către toţi factorii de decizie, mediatizarea acestor situaţii în cadrul unor dezbateri publice prin prezentarea consecinţelor irecuperabile asupra activităţii de cercetare în domeniul agricol, precum şi luarea tuturor măsurilor care se impun în vederea descurajării manifestării unor interese private nelegitime, ce pot afecta domeniul public al statului deţinut de unităţile de cercetare”.

Realizări în vremuri tulburi

În condiţiile unei subfinanţări a sistemului de cercetare românesc, comparativ cu posibilităţile de finanţare a altor state membre UE (de exemplu, numai bugetul anual pe 2014 pentru cercetare-dezvoltare al unui producător auto german a fost de aproximativ 13 miliarde euro), cu o infrastructură de cercetare în mare parte uzată fizic şi moral, sistemul de cercetare românesc se poate mândri cu realizări remarcabile în fizică, agricultură, chimie etc. Spre exemplificare menţionăm: la Institutul de Fizică Nucleară - Măgurele se va dezvolta cel mai puternic laser din lume; aproximativ 65% din suprafaţa cultivată la nivel naţional este constant ocupată de soiurile create de cercetătorii institutului INCDA Fundulea; „apa vie”, respectiv apa sărăcită în deuteriu, produsă la INCD pentru Tehnologii Criogenice Râmnicu Vâlcea, este folosită în clinicile din întreaga lume la tratarea unor boli, etc.

Lista neagră a centrelor de cercetare româneşti, afectate de interese financiare private

SC Institutul Naţional al Lemnului SA, cu o experienţă de peste 76 de ani de existenţă s-a dovedit a fi promotorul ştiinţei şi inovării în domeniu, realizând numeroase invenţii ce au dus la fabricarea de noi produse, proiectarea unei reţele complexe de drumuri forestiere şi a celor mai multe fabrici de profil. Cu toate acestea, în anul 2011 a fost deschisă procedura de insolvenţă a institutului;

 Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Porcinelor Periş (SC Romsuintest Periş SA) - unitate de elită, cu mare tradiţie în creşterea porcinelor, fiind singura unitate din România unde se făcea cercetare ştiinţifică în domeniul creşterii porcinelor.

De-a lungul anilor, la Periş au fost obţinute rezultate notabile: omologări si brevetări, ameliorări, obţinere de rase hibride, îmbunătăţiri ale metodologiilor de selecţie şi a tehnologiilor de creştere, colaborări la proiecte cu clinici medicale şi institute de cercetare din domeniul biologic, agronomic şi al medicinii

În prezent SC Romsuintest Periş SA se află în faliment, activele societăţii fiind scoase la vânzare de administratorul judiciar;

SC Institutul Naţional Pasteur SA a fost înfiinţat în anul 1895 în cadrul Şcolii Superioare de Medicină Veterinară, ca Institutul de Vaccin Animal. În anul 1920, la aniversarea centenarului naşterii savantului francez Louis Pasteur, numele este schimbat în Institutul de Seruri şi Vaccinuri Pasteur, fiind cotat ca al treilea institut de acest fel din Europa. În decursul istoriei sale, institutul a avut o contribuţie esenţială în eradicarea unor boli epizootice la animale (variola ovină, durina, morva, bruceloza, febra aftoasă) şi reducerea drastică a incidenţei altora (antraxul, tuberculoza, agalaxia contagioasă a oilor, pesta porcină, boala de Newcastle, leucoza enzootică bovină, rabia etc.). Cu toate acestea, în anul 2013, urmare acumulării de datorii, institutul a intrat în insolvenţă;

SC Institutul Naţional al Sticlei SA, implicat de peste 30 de ani în activitatea de cercetare, dezvoltare, proiectare şi consultanţă în industria sticlei. Cu toate acestea în anul 2009 conducerea institutului anunţa deschiderea procedurii de insolvenţă;