Cenzură la Poliţia lui Mărincaş

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş este condus, dacă nu ne înşelăm, de singura femeie în România pe o astfel de funcţie.

Viorica Mărincaş conduce Inspectoratul într-o perioadă destul de complicată pentru societatea românească. Ea a avut mai multe funcţii de conducere, dar nu la acest nivel. Se spune că a avut sprijin din partea liberalilor.

La instalare a organizat o conferinţă de presă, în semn de respect faţă de ziarişti. Aşa am crezut!

S-a spus acolo că trebuie să existe o bună comunicare între ziarişti şi Inspectorat, că nu se vor da informaţii în mod preferenţial şi alte astfel de bazaconii. Recunoaştem că am fost ameţiţi de prezenţa feminină plăcută din partea Inspectoratului.

Noi nu prea am solicitat informaţii, deoarece am văzut o oarecare reţinere în a furniza date, la modul general. Pe de altă parte, unele informaţii le-am obţinut pe sistemul surselor.

Dar s-a ivit nevoia unor informaţii clare, concrete, certe, pentru un material. Aşa că am oprit regulamentar în faţa Inspectoratului şi am intrat. În vremurile mai bune, la intrarea în Inspectorat era un birou pentru presă. Acolo erau poliţiştii delegaţi pe relaţia cu presa. Intrai, spuneai ce informaţii doreşti, cele două doamne îşi notau, cerea relaţii, ofereau pe loc informaţiile dorite, sau la un timp rezonabil. Plecai cu sentimentul că Poliţia română este în relaţii bune cu presa.

Acum, am intrat în hol şi am spus celui de la poartă că dorim la relaţia cu presa. Biroul mai există, chiar are plăcuţa de identificare. Cel de la poartă ne-a spus că biroul s-a mutat în clădirea Inspectoratului 9 şi nu poate să ne lase în interior. Aşa că a sunat la telefon, pe interior. Cineva a răspuns şi cel de la poartă a raportat că biroul este căutat, după care ne-a întins telefonul, prin gemuleţul de la intrare. Am luat receptorul cu mirare şi insatisfacţie. Aşa ceva nu am mai întâlnit la Inspectorat. Ne-am sprijinit în coate şi am dialogat cu cea de la biroul de presă.

A trebuit să spunem ce vrem într-o încăpere în care erau diverşi oameni, de la poliţişti, la cetăţeni ce aveau probleme pe acolo. Ne-am simţit ca şi cum ne-am dezbrăcat în public. Chiar dacă nu doreau, cei din încăpere au auzit tot ce am spus. Noroc că nu era vorba de un caz în care să fie implicat şefa sau vreun şef mare, ori politician, ori ceva ce stârneşte interesul instantaneu. Am primit asigurări că vom primi răspuns dacă trimitem o adresă.

Am trimis adresa şi am aşteptat. La ceva vreme am revenit la Inspectorat. Am spus ce vrem şi cel de la poartă, altul, ne-a spus că…la telefon. Am nimerit o altă doamnă ce tocmai venise din concediu, aşa că a trebuit să reiau povestea, prin gemuleţul de la intrarea în Inspectorat…

Credem că este o formă subtilă de cenzură la Poliţia lui Mărincaş.