• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 13 Noiembrie , 2015

Centrul de Planificare Familială va funcţiona în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare

Începând de luni, 16 noiembrie 2015, Centrul de Planificare Familială (CPF) Baia Mare îşi va desfăşura activitatea în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, strada George Coşbuc, Nr. 31, la parter (în fosta locaţie Fizioterapie).

Accesul la Centrul de Planificare Familială se va realiza atât pe intrarea principală a Spitalului Judeţean, cât şi pe intrarea laterală (fostul acces către Urgenţe Pediatrie).

Serviciile oferite de  Centrul de Planificare Familială sunt: contracepţie şi consultaţii prenupţiale, cabinet ginecologie şi cabinet de educaţie pentru sănătate.

 

În cabinetul de ginecologie se fac consultaţii, ecografii ginecologice şi recoltări vaginale în afara programului medicului ginecolog. Cabinetul de educaţie pentru sănătate îşi desfăşoară activitatea atât în incinta CPF, cât şi în şcolile şi liceele care solicită aceste servicii. Cabinetul are în dotare DVD şi televizor pentru vizionarea filmelor de educaţie pentru sănătate şi Şcoala părinţilor, pliante, saltea pentru gimnastica gravidei şi alte materiale didactice. Elevilor le sunt puse la dispoziţie, în funcţie de vârsta lor, următoarele teme de educaţie a reproducerii: pubertatea, contracepţia, bolile cu transmitere sexuală, avortul.

Pentru „Şcoala părinţilor”, Centrul de Planificare Familială propune următoarele teme: igiena şi alimentaţia gravidei, naşterea, alăptarea, îngrijirea nou-născutului şi gimnastica pre şi post-natală. La încheierea cursurilor se eliberează adeverinţe de absolvire.

 

Serviciile oferite de Centrul de Planificare Familială Baia Mare sunt în mare parte gratuite. Servicii oferite contra-cost sunt: eliberarea certificatului prenupţial, analiza secreţiei vaginale, testul Babeş Papanicolau şi consultul ecografic.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.