Centenarul Trianonului, o sărbătoare fadă a neputinței și ipocriziei naționale

Din vajnici „patrioți” care apără Ardealul, președintele Iohannis și Guvernul PNL au devenit bieți figurați ai unui moment istoric pe care nu-l înțeleg și nu au curajul să și-l asume în niciun fel: Centenarul Tratatului de la Trianon. Acest moment important al istoriei și devenirii naționale a trecut nemarcat de nimeni. Singura instituție care a ținut stindardul identității naționale și de această dată a fost Biserica Ortodoxă Română.

Suntem prea mici pentru o istorie atât de mare, și total incapabili institu­țio­nal să cinstim jertfa înaintașilor noștri. După ce, în 2018, au sărbătorit „pe repede înainte” fără niciun proiect major care să reziste timpului, Centenarul Marii Uniri, acum oficialii României, de la cel mai înalt nivel până la cel mai mic, au trecut total sub tăcere Centenarul recunoaș­terii Internaționale a Marii Uniri. Practic, toate eforturile diploma­tice fără de care Marea Adunare de la Alba Iulia ar fi fost doar un vis frumos, au fost trecute în uitare.
După ce, în urmă cu câteva săptămâni, președintele Klaus Iohannis era îngrijorat că „Ardealul va fi vândut ungurilor”, acum le-a făcut un cadou vecinilor noștri, nepromulgând Legea Trianon, care a trecut de Camera Deputaților cu 235 voturi „pentru”, 21 „împo­trivă” şi 25 abţineri, și care pre­vedea ca ziua de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon, și astfel să fie organizate la nivel naţional şi local, manifestări cultural-educative şi ştiinţifice con­sacrate conştientizării semnifi­caţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.

Desigur că autoritățile puteau și fără lege să marcheze, simbolic, această zi. Puteau, dacă aveau un dram de patriotism. Și dacă aveau înțelepciunea de a ști că o astfel de manifestare nu era contra cuiva, ci pentru ceva: pentru istoria acestui Neam. Românii n-au luptat niciodată pentru că „urau” inami­cul pe care îl aveau în față, ci pentru că iubeau ceea ce aveau în spate: pământul strămoșesc, limba, identitatea, tradițiile, adică Țara. Dar niște conducători care folosesc subiectele sensibile și importante în disputele lor politice, sterile și ipocrite, nu aveau cum să înțeleagă acest lucru. Așa că, ba din frică, ba din neînțelegere, ba din lipsă de patriotism, sau toate la un loc, au preferat să nu marcheze în niciun fel această zi.
Dacă nu era Biserica Ortodoxă Română, mulți dintre români pro­babil nici nu ar fi simțit Centenarul Trianonului. Sub îndrumarea Patriarhiei, în toate bisericile au fost pomeniţi eroii, soldații, luptătorii români și toți cei care au contribuit la realizarea României Mari, la nivel național, între anii 1916-1918, și recunoașterea acesteia pe plan internațional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Iar PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în îndrumarea adresată preoților din Eparhia noastră, îi menționează spre pomenire și pe regii Ro­mâniei, întregitori de țară: Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regi­na mamă Elena a României, Re­gele Mihai și Regina Ana.
În schimb, ce nu au fost capabili să sărbătorească oficialii și politicieni români, au fost capabili să come­moreze revizioniștii maghiari. În Ardeal, patru formațiuni maghiare au anunţat că depun coroane de flori la monumente din peste 100 de localități. Vor fi aprinse lumânări și focuri pe dealuri. „Dorim să marcăm 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, în urma căruia Ungaria a pierdut mai multe teritorii care au revenit țărilor vecine, iar prin comemorarea programată vrem să transmitem mesajul că maghiarii aparțin aceleași națiuni, indiferent unde trăiesc”, a spus Sandor Krisztina, președinte executiv al Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania.
De ce românii nu au putut transmite, prin vocea oficialilor, un me­saj de unitate: că aparțin, indiferent de etnie, aceleiași naționalități și aceluiași stat unitar, național și indivizibil?
Întrebarea este evident, retorică. Se pare că autoritățile, de la cel mai înalt nivel, nu numai că nu au făcut nimic pentru a marca această zi, dar au făcut totul pentru a „inter­zice” orice manifestare. Senatorul PSD Titus Corlățean a declarat că Ministerul Afacerilor Externe a dat o directivă către toate reprezen­tanțele diplomatice și ale Institutului Cultural Român, prin care li se cere să anuleze orice dezbatere sau manifestare dedicată acestei zile.

Această zi putea fi un prilej extraordinar pentru a transmite, de la cel mai înalt nivel, un mesaj res­ponsabil, înţelept, reconciliant, dar ferm. Ar fi putut fi un moment unic, în care să le explicăm tine­rilor de ce este atât de importantă această zi în care a fost recu­noscută internaţional frontiera dintre Ungaria şi România, şi prin care actul extraordinar de la 1 Decembrie 1918, care a marcat unirea Transilvaniei cu România, a do­bândit recunoaştere internaţio­nală.

Acest tratat a însemnat şi re­cunoaşterea drepturilor politice şi civile ale românilor care constituiau o populaţie majoritară în Transilvaniei, dar, mai ales, de­monstrau, încă o dată, că împlinirea idealurilor naționale nu se poate face fără jertfă și diplomație, deo­potrivă. Fără sângele scurs în primul război mondial și fără inteligența și dragostea de țară a celor care au promovat interesul României pe plan extern, Marea Unire nu ar fi fost posibilă.

Dar cum să știe și să simtă aceste lucruri niște oameni pentru care România e un „câmp de lupte politice”?