Centenarul din martie

Marea Unire de la Alba Iulia a fost precedată de Unirea de la Chişinău şi cea de la Cernăuţi. Un „miracol” naţional în trei acte, care avea să înfăptuiască cel mai fierbinte vis al acestui popor. Acum, în pragul „Centenarului din Martie”, când vom aniversa un secol de la Unirea Basara­biei cu România, lectorul universitar dr. Ilie Gherheş explică contextul interna­ţional în care a fost posibil acest eveniment: „În momentul în care vorbim despre Unire, trebuie să luăm foarte serios în calcul contextul internațional. Din cauza faptului că noi insistăm întotdeauna să ne focusăm pe 1 Decembrie, neîndreptățim și prima unire, numind-o Mica Unire, dar din același motiv: ca să scoatem în evidență Marea Unire, dar și celelalte două, care sunt tot praguri ale Unirii.
Pentru că dacă am sta să ne gândim ce ar fi fost cele două uniri, fără să se mai întâmple Unirea de la Alba Iulia, ne-ar fi foarte greu. Sau, dimpotrivă, să ne gândim ce ar fi fost Unirea de la 1 Decembrie 1918 fără celelalte două Uniri de la Chișinău și Cernăuți. Deci, este foarte delicat subiectul chiar și la acest nivel ficțional”.

Atunci, în martie 1918, România, sau cât a mai rămas din ea, era în clocot: „Regatul în acel moment era mutat la Iași. Adică aveam o țară profund cio­pârțită, în care nu aveam deloc Do­brogea, jumătate din Dobrogea fiind alipită Bulgariei, iar cealaltă jumătate era în administrația celor patru țări ale Puterilor Centrale, iar nouă ni se rezerva ideea unui coridor care să meargă de la Cernavodă la Constanța. În plus, nemții aveau pregătit cu ei un nou rege care urma să fie pus în Moldova. Noro­cul nostru a fost că în martie 1917 s-a instaurat Revoluția Rusă, iar Guvernul Kerenski recunoaște dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la separare. Iar noi, ca să facem gestul Unirii cu Basarabia, am fost, să zicem așa, sprijiniți din umbră chiar de către Ger­mania, cu care noi eram într-o relație conflictuală de război. Să nu uităm că în acea perioadă, Guvernul nostru era retras împreună cu Regele la Iași. Deci, noi aveam o țară de la Galați în sus. Dacă românii din Basarabia au văzut că în Rusia sunt probleme, s-au mobilizat și au cerut ajutorul de la Guvernul Regal de la Iași.
Vorbim acum de începutul anului 1918. Acest lucru s-a întâmplat pentru că Rada Ucraineană avea ca obiectiv politic anexarea Basarabiei, rușii în retragere devastau toată Basarabia, iar bolșevicii își doreau și ei să cucerească Basarabia. Atunci, românii din Basa­rabia, care erau deja constituiți, au cerut ajutorul Statului Român, adică inter­venția Armatei Regale Române.

În ianuarie 1918, două divizii de infanterie și două divizii de cavalerie conduse de generalul Ernest Broșteanu, au intrat în Basarabia. Guvernul rus de la Petrograd a protestat, a cerut retragerea trupelor române. Diplomatul român Constantin Diamandi de la Petrograd este arestat (eliberat apoi la intervenția diplomaților Antantei), pentru că Basa­rabia era considerată totuși parte a Rusiei. Ca atare, în noaptea de 23 – 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării de la Chi­șinău declară Independența Republicii Moldova și separarea de către Repu­blica Federativă Rusia. Deci, ne dăm seama că acesta a fost un prim pas pentru a se rupe de către Imperiul Rus, care încet-încet se metamorfoza în ceea ce urma să devină viitorul Imperiu sovie­tic. Independența a fost un prim pas”.

După independenţă, a urmat votarea şi proclamarea Unirii Basarabiei cu România, în 27 martie:
„În 27 martie 1918, Sfatul Țării s-a în­tru­nit într-o sală a unui liceu din Cernăuți, nu puteau să se întâlnească altundeva pentru că erau mișcări puternice și tensiuni interetnice. La Liceul nr 3 din Chișinău, cu 86 de voturi pentru și 3 împotrivă și câteva abțineri, se declară Unirea cu România.
Cu care Românie - ne întrebăm acum? Pentru că era de fapt un colț de Românie rămasă acolo în Moldova, plină de militari bolnavi și invalizi. Cu toate acestea, Regele Ferdinand a semnat Decretul de Promulgare al Actului Unirii Basarabiei cu România, la 22 aprilie 1918, delegând Consiliul Direc­to­rilor să conducă Basarabia și introdu­când doi miniștri în Guvernul Regatului României de la Iași. Deci, totul este într-un fel sau altul pe muchie de cuțit, pentru istorie. Dar să nu uităm că în acel moment, la Iași, se afla și Henri Berthelot, deci se afla totuși Antanta cu noi. Deci, noi am făcut oarecum Unirea Basarabiei cu România sub auspiciile Franței și cu o complicitate tacită a Germaniei. Asta este culmea: că doi dușmani între ei ne-au lăsat pe noi în pace să facem Unirea. Ce a contribuit să-i facă pe francezi și pe nemți să ne lase să facem Unirea? În primul rând, realitatea istorică, pentru că toți vorbeau de «dreptul istoric», povesteşte dr. Ilie Gherheş. 

Săptămâna viitoare vom reveni cu detalii despre contextul internațional al Marii Uniri, care sunt la fel de interesante și importante.