Celebrarea a 260 de ani de la atestarea documentară a Şcolii din Groși

În părțile Comitatului Satu Mare documentele descoperite până acum relevă existența unui învățământ sistematic românesc, bine organizat, încă dinaintea apariției legii școlare Ratio educationis din anul 1777. Într-un document din 1770, este menționată o întreagă rețea de școli sătești parohiale, dintr-un total de 134; 89 erau românești greco-catolice, 12 romano-catolice, iar 33 calvine. Pentru multe localități se consemnează și numele preotului-învățător. În conscrierea învățătorilor din plasa Baia Mare din același an 1770, sunt consemnate localitățile unde funcționau școli și de cât timp, școala din Groși era consemnată ca având funcționarea de 12 ani, iar cele din Ocoliș și Satu Nou de Jos de câte un an activitate didactică. În felul acesta, putem deduce că anul de înființare a școlii din Groși este 1758, acest lucru însemnând că istoria școlii din Groși numără 260 de ani. Tot în aceste documente s-a consemnat că la început, la școala din Groși se învăța scrierea și citirea, catehismul și cântări bisericești, precum și faptul că școlile din 4 sate (Dumbrăviţa, Satu Nou de Sus, Groși și Firiza) erau susținute financiar de către „domeniul minier”. („Istoria învățământului din România”, vol. I, Ed. Didactică și pedagogică, Bucu­rești, 1983, p. 274-276)

Într-un alt document, din 1794, anume Tabella Locorum pro Natio­nalibus Graeci Ritus catholicum Scholi conscriptiorum (tabelul locali­tăților cu școli naționale de rit greco-catolic), realizat de Andrei II Bacinschi, episcopul Muncaciului, sunt prezentate școlile acestor părți care funcționau bine, printre care și cea din Groși, subliniindu-se faptul că învățătorii acestor școli cunosc și predau limba națională a copiilor respectivi, lăudând zelul acestora și al populației românești care susținea școala.
Un alt document interesant referitor la școala din Groși, este acela în care, școala din Groși primește sprijin financiar în valoare de 20 de coroane. Banca Populară „Perseia” din Chiuzbaia, consemnează în Protocolul (procesul verbal) din 17 februarie 1904, prezența nominală a 249 de acționari (din totalul de 809, printre care și câteva nume de groșeni) care au votat darea de seamă pentru anul 1903, distribuția profitului băncii, precum și procentul din profit destinat fondurilor de binefacere. La propunerea dr. Vasile Lucaciu, cele 10 procente din profit destinate binefacerilor, în cuantum de 542 de coroane și 10 fileri se împart pentru diferite acțiuni și activități, iar în lista propusă și apoi adoptată de acționarii prezenți, la punctul 1, se stipulează „Pentru instruirea școalei greco-catolice confesionale din Groși – 20 coroane”.
Știm că la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea activitatea intelectualității românești din Transilvania și din întregul Imperiu Habsburgic s-a intensificat exponențial, unul dintre factori reprezentând creș­terea rezultatelor oferite de contextul oferirii accesului la educație pentru români. Una dintre cele mai însemnate mișcări culturale a fost cele ale Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (prescurtat ASTRA) ce își avea originea la Sibiu, multă vreme sub coordonarea episco­pului Andrei Șaguna. Revista Tran­silvania (editată de ASTRA), în nu­mărul VI, anul XLIII, din 1912, se tipărește un raport al prelegerilor populare ținute de către preoții Simion Anderco și Vasile Pop în diferite sate din ținuturile Comitatului Satu Mare. În acest raport, descoperim faptul că, în data de 28 iulie 1912, ora 11, în sala de învățământ a școalei confesionale din Groși, de față cu preotul, învățătorul și 100-120 ascultători (aproape toţi bărbați), a avut loc două conferințe po­pulare. Prima conferință, ținută de către domnul Vasile Pop a avut ca temă „Alcoolismul și urmările păgubitoare ale alcoolismului” (din punct de vedere moral, sanitar și național. A doua conferință a fost susținută de către domnul Simion Anderco, despre „Folosul cărții” A mai luat cuvântul preotul Emanuil Câmpian, iar înscrierile ca membrii Asociațiunii (în număr de 19 persoane) este lăsată în seama învățătorului Gavril Florian.
După Marea Unire din 1918, situația școlii din Groși se modifică, având în vedere numărul mare de copii pe de o parte (280-290 școlari), resursele financiare reduse pe de altă parte. La arhivele statului din Baia Mare găsim trei documente prețioase care consem­nează momentul la care facem referire. Primul reprezintă Procesul verbal al adunării senatului bisericesc-scolastic din Groși ce a avut loc la 13 martie 1921, prin care se pune în discuție înființarea postului al doilea și al treilea de învățător la școală. Învățătorul Petru Botoș expune necesitatea suplimentării posturilor didactice, iar prim-coratorul Antoniu Costin expune problema resurselor financiare limitate, datorate sărăciei locuitorilor, puținătatea și calitatea pământului de care dispun groșenii, astfel încât se propune ca școala să se predee statului român, deoarece poporul nu o poate susține și spezele care sunt împreunate cu susținerea ei în această scumpete nu le poate suporta, fiind poporul în cea mai amare parte zilieri săraci, hotarul comunei este mic și neroditor… ră­mânând edificiul, grădina școalei adeca pământul școalei în proprietatea bisericei,… poporul se deobligă la solvirea altor 5% dare scolastică.
Documentul este semnat de către învă­țătorul Petru Botoș, secretarul localității (Kosh Zoltan?), primarul Avram Farcaș, Antoniu Costin – prim corator, precum și de către ceilalți curatori și participanți la şedinţă. A doua zi, 14 martie 1921, învățătorul, primarul, secretarul și prim-coratorul redactează și semnează o scri­soare ministrului edu­cației (timbrată cu 2 lei și 10 bani), prin care se expune succint rezo­lu­ția senatului bisericesc și roagă ministerul să preia școala din Groși la Statul Român. Alăturat scrisorii, se adaugă lista cu toți școlarii înscriși la școala din Groși, data nașterii acestora (începând cu 1905 până în 1914), numele unui părinte. În această listă găsim și numele lui Gheorghe Lupan (22 decembrie 1912), viitorul învățător și director al școlii din Groși. Toate aceste documente vor fi expuse fizic și prezentate publicului pe site-ul primăriei Groşi, întrucât aproape fie­care groșean va putea să-și regă­sească câte un bunic sau străbunic în momentul când aceștia erau copii, elevi de școală. Putem numi această listă – fără să greșim prea mult – generația de copii care au prins Unirea de la 1918.
La recensământul populației din 1930, pentru satul Groși este consemnat un număr de 364 de știutori de carte, reprezentând 41,4% din populație (982 peste 7 ani), majoritatea având ins­trucția oferită de școala primară, doar doi dintre aceștia aveau instrucție secundară sau profesională. Pe de altă parte, dintre cei neștiutori de carte, 43 erau copii între 7-12 ani, iar 70 de copii între 13-19 ani.

O altă serie de documente este legată de construirea edificiului școlar al școlii noi (actuala școală veche) între anii 1935-1936, sub atenta și sârguincioasa îndrumare a învățătorului Mihail Călugăru, originar din Galați – România. Printre documente găsim și lista groșenilor care au participat la construirea școlii cu carele, cu brațele, pentru fiecare tip de activitate sau muncă, și valoarea muncii lor în bani. Desigur, studierea acestor documente necesită un timp mai îndelungat, iar rezultatul cercetării va trebui să ocupe un spațiu mai amplu, această parte de istorie trebuind să aibă o abordare distinctă.

Pe lângă documentele menționate anterior, un document prețios este păstrat astăzi la Biblioteca Județeana „Petre Dulfu” din Baia Mare, reprezentând în „Cronica parohiei Groși – jud. Satu Mare”, consemnată de către preotul Gheorghe Costin între 1941-1945, scrisă de mână, într-un caiet. Pe lângă prețioase informații referitoare la istoria satului, istoria bisericii din Groși, elemente de etnologie și folclor, lucrarea ne oferă și un capitol dedicat școlii din Groși, sub forma unui scurt istoric și a principalilor dascăli ai școlii până la momentul consemnării acestor informații. Conform acestor izvoare scrise, atestarea școlii din Groși este consemnată ca fiind din 1748, așadar cu 10 ani mai devreme decât documentele găsite în celelalte surse istoriografice. Dacă preotul Costin are dreptate, în­seamnă că anul acesta putem sărbători chiar 270 de ani de existență a școlii din Groși, ceea ce nu este puțin lucru. („Cronica parohiei Groşi – jud. Satu Mare”, B.J. „Petre Dulfu” Baia Mare, Colecții speciale, cota M IV/21)

Numărând ani, generații, vise și destine...
În fiecare an, pe vremea teilor înfloriţi, vedem bucuria și emoția câte unei generații care se îndreaptă cu flori în mână spre școală, pentru a spune pentru ultima oară „prezent!” la strigarea catalogului, pentru a mulțumi pentru prima sau ultima oară, dascălilor care i-au ghidat până la acest eveniment ceremonios: festivitatea de absolvire a școlii.
După 30 de ani de la absolvirea Școlii Gimnaziale din Groși retrăiesc parțial această emoție candidă și naivă, dar o emoție mult mai amplificată este cea legată de întâlnirea cu profesorii și colegii mei. Spun profesorii mei ca și cum ar fi fost proprietatea mea, spun colegii mei ca și cum ar face parte din familia mea secretă. Cu ei mi-am petrecut cei mai frumoşi ani, anii copilăriei, anii celor mai frumoase vise, împreună am făcut primii pași pe drumul nesfârșit al cunoașterii.
Poate că exagerez dacă spun că lor le datorez totul din ceea ce sunt (mai sunt părinţii și ulterior alți profesori și colegi), dar pot să spun că le datorez mult din ceea ce sunt. Elementele definitorii ale caracterului și personalității mele s-au construit în acea epocă. De aceea găsesc excelent momentul pentru a mulțumi cu toată sinceritatea celor care mi-au fost sprijin în tot ceea ce am reușit să devin.
După 30 de ani, vedem generația prezentă de absolvenți cum își ia zborul spre împlinirea viselor lor temerare, spre viață, așa cum ne este dată de factorii care ne influenţează decisiv destinul: cultura, arta, starea materiala, comunitatea, națiunea, continentul, umanitatea în ansamblul ei.
După 100 de ani, România încă trece prin chinurile consolidării ei ca națiune puternică și importantă, având o rană mare de vindecat prin emigrarea elitelor și a copiilor ei. Suntem datori să fim conștienți de vremurile pe care le trăim, să fim mai atenți cu cei din jurul nostru - concetățenii -, să ne întoarcem la școală la lecțiile de dirigenție și să ne mai întrebăm din nou profesorii și colegii: ce să facem pentru România, pentru fiii ei? Poate că ar trebui să începem prin a o respecta, prin a ne respecta, prin a recunoaște că nu suntem cea mai slabă națiune din Europa, dar nici cea mai bună. Acest act de conștiință poate avea loc doar dacă școala ne va reînvăţa importanța caracterului și a omeniei. Personal, sunt foarte încrezător în generațiile prezente și viitoare, generația noastră fiind doar una care participă timid la procesul maturizării unei națiuni.
După 260 de ani, Școala Gimnazială „Gheorghe Lupan” din Groși supraviețuiește relativ greu datorită crizei demografice care ne afectează națiunea, produce în continuare absolvenți merituoși, clădește în continuare caractere. Mai bine de un sfert de mileniu, minunații dascăli care au slujit cu maximă dedicație au reușit să ridice comunitatea groșenilor la un nivel de invidiat. Dascăli precum Gavril Florian, Mihail Călugăru, Gheorghe Lupan au rămas în conștiința comunității Groși-ului ca fiind adevărați Apostoli, dătători de lumină, de cunoaștere. Din slujirea lor au rezultat profesori universitari, profesori, prelați, muzicieni, ingineri, ofițeri, lideri politici care au adus cinste locului, județului și chiar întregii țări.
Este momentul să ne bucurăm de aceste clipe de bilanț și să privim cu recunoștință pe toți cei care și-au adus contribuția în a fi ceea ce suntem.
VIVAT ACADEMIA, VIVAT PROFESORES!

Gavril Ardusătan – viceprimar Groși,
absolvent al Școlii Gimnaziale Groși (după 30 de ani)

Dragi dascăli,

De fiecare dată când sunt în situația de a vorbi despre școală și dascălii ei mă cuprinde un sentiment straniu, o emoție provocată de amintirea exigențelor dascălilor mei amestecată cu emoția dată de melancolia vârstei fără de griji, a inocenței. Privind de la o distanță de aproximativ o generație, chiar dacă mai adaug studiile liceale și universitare, universul școlii îl văd precum medievalii priveau Antichitatea, respectiv ca fiind epoca în care s-a trăit cel mai bine, epoca pe care n-o vom mai trăi niciodată.
Mai mult, la ceas aniversar, fie pentru cetățean, fie pentru o instituție, bilanțul aferent acestui moment constituie bunul prilej de a evoca trecutul, cu toate amintirile ce-au mai rămas, amintiri ce se cristalizează în emoții cu parfum de melancolie.
260 de ani de atestare documentară a învățământului la Groși constituie un bun prilej – coincident cu sărbătoarea întregii națiuni „România Centenar 1918-2018” – de a evoca acest sfert de mileniu din perspectiva importanței școlii în viața comunității, de a evoca marile personalități care au amprentat decisiv destinul acestei instituții și al generațiilor care i-au trecut pragul, de a consemna sub forma unei sărbători a spiritului momentele de grație pe care le trăim astăzi, într-o epocă a păcii consolidate, a bunăstării materiale de care nicio generație anterioară nu a beneficiat.
Este momentul să ne revedem dascălii, să le oferim recunoștința noastră cea mai sinceră, să cântăm împreună imnul universal al tinereții spiritului cunoscător: „Gaudeamus igitur...”. Este momentul să arătăm că instituțiile pot lucra împreună, că putem face punți peste generații, să arătăm încă o dată că spiritul civic nu s-a vestejit, că putem împreună consolida coeziunea unei comunități supuse la încercări stranii ale înstrăinării produse de globalizare.
Felicit pe cei implicați în organizarea evenimentului „Ziua Dascălului” - profesori, elevi, foști dascăli, funcționari din primărie, alumni - și sper ca acesta să marcheze, în modul cel mai onorant, contribuția Groși-ului la aniversarea Centenarului României Mari.

Cu considerație, mulțumiri sincere dascălilor mei!

 

Florin Daniel Boltea
Primarul Comunei Groși