Casa Bilașcu - un monument de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului, Baia Mare

 Motto: „Omul tradițional nu percepea casa ca pe un obiect, ci ca pe o stare; prin intrarea în casă el nu doar participa la ordinea cosmică, ci devenea parte a acesteia”. (Delia Suiogan, Simbolica riturilor de trecere)

Casa Bilașcu, monumentul de arhitectură populară autentică din crucea drumului celor două axe ordonatoare ale Muzeului Satului din Baia Mare, a fost edificată la jumătatea secolului al XIX-lea (1830-1850), de către familia Bilașcu Ion, frate cu tatăl ilustrului prof. univ. dr. Gheorghe Bilașcu (1863-1926), întemeietorul învățământului stomatologic superior din țara noastră.

Această casă a fost una de prestigiu pentru epoca sa atât pentru localitatea Petrova, cât și pentru întregul Maramureș. Din punctul de vedere al planimetriei, ea reprezintă un prag superior în evoluția construirii caselor, fiind una care a împrumutat din confortul și utilitățile regăsite doar la edificiile aduse și implementate de către comitat sau plasa Vișeu. Casa Bilașcu din Petrova a fost printre primele care avea podele (dușumea) de lemn de brad, tavanele din grinzi și ștucători (scândură mai groasă); are o dimensiune uriașă pentru acea vreme, cu cinci încăperi la interior, iar acoperișul (trei pătrimi din toată înălțimea casei) este prevăzut cu două luminătoare (ochi), pentru lumină naturală și aerație.

Așadar, este o casă găzdească, bogotănească, nemeșească - cum se spune prin părțile locului, care a aparținut unei singure familii, transmise din tată în fiu, care dărâmă anumite clișee cu care am fost manipulați, de-a lungul regimului comunist, anume acelea că, aici la noi, în Maramureș, românii ar fi fost exclusiv iobagi, precum și faptul că noi, românii, am fi fost doar obidiți și exploatați de către vechile orânduiri burghezo-moșierești.

Apreciind monumentalitatea construcției care păstrează stilul autentic, dar cu inovațiile binevenite, casa a fost una revoluționară pentru vremea sa, atrăgând privirea și admirația contemporanilor; aș mai sublinia un detaliu fascinant, anume acela al gradului de uzură, a cât de mult este „roasă” talpa casei de la intrare de la șatră, invitându-vă la un exercițiu de imaginație și să ne închipuim, astfel, câte milioane de pași, câți genunchi și câte piepturi de copii mici s-au volomocit (rostogolit) peste ea, câte sute de mii de tălpi desculțe, groase, cu pielea bătătorită, câte de opincă au călcat-o, până a ajuns la starea în care o vedem noi astăzi!?

Această nobilă familie, proprietară de munți, care a avut slugi, mai mult sau mai puțin devotate, a înțeles, de-a lungul timpului, că doar în casă sacralitatea este totală, perindându-se rânduri-rânduri de oameni, generație după generație, în ritmul lumii, cu crezământ familial, dintr-un sentiment ritualic îndătinat, împlinind destine umane proprii.

Casa Bilașcu este un model al economiei autarhice.

La muzeu toate casele se predau unui al doilea destin, rămânând doar prin povestea lor, deoarece se știe că satele-s pline de povești, iar casele de păcate, într-o logică abia intuită, sădită sau desprinsă din straturile ancestralității umane, păstrate, în primul rând, în casa ca stătut, ca obârșie, prin forțele nevăzute ale firii.

Casa a fost identificată în teren în anul 1971, de către muzeograful arhetipal Sabin Șainelic; în anul următor, a fost achiziționată, dimpreună cu bucătăria de vară a gospodăriei, iar în anul 1974 a fost strămutată în muzeu și ridicată sub supravegherea muzeografilor Sabin Șainelic și Janeta Ciocan, precum și a restauratorului vrednic de pomenire, Gheorghe Dâmb.

Casa are dimensiuni impresionante (14/9 m), cu cinci încăperi: două camere de locuit (dintre care una de sărbătoare), o tindă și două încăperi-cămară, cu șătrii (prispă) pe trei laturi. Sunt de remarcat cei 18 stâlpi ai prispei, numiți local brânci, care sunt ornamentați în stil maramureșean; înălțimea butei casei fiind de trei metri, precum și cununa casei, ornamentată de-a lungul fațadei și a celor două laterale. Fundația casei a fost din piatră de carieră adusă din Paltin, peste care au fost așezate tălpile cioplite din lemn de stejar, iar apoi pereții din bârne de brad, fasonate doar pe partea din interior, îmbinate la chiotori în coadă de rândunică și așezate, după metoda clasică blokbau. De asemenea, pe cele trei laturi sunt șase ferestre generoase, cu zăbrele (grilaj), fiind o casă „vederoasă” (luminată natural).

Casa Bilașcu de Petrova este un monument de arhitectură populară care te răpește sentimental, te îmbie să o iubești și să o asumi ca pe un odor, ca pe un dat al ființării noastre; o magie din care nu te mai poți desprinde, odată ce i-ai deslușit povestea.