Calea, Adevărul şi Viaţa. Vremea luptelor duhovnicești

Cele patru posturi de peste an sunt un fel de anotimpuri duhovnicești, rânduite înaintea unor mari evenimente din viața Bisericii, pentru a ne pregăti și înnoi sufletele.
Între acestea însă, Postul Mare deține un loc cu totul deosebit. Presimțim acest lucru din pregătirea cu care acest post este întâmpinat de tradiția creștinească, din grija cu care Bise­rica ni-l vestește cu trei săptămâni înainte, ceea ce nu se întâmplă cu nici unul din celelalte posturi mari de peste an.
Numirile pe care imnografia Bisericii le dă Postului Mare, precum „Ușa pocăinței”, „Calea mântuirii”, „Maica curăției”, „Vremea luptelor duhovnicești”, ne spun mai precis rostul său deosebit. Întotdeauna postul este legat de pocăință, acum însă el este arătat ca o „cale”, ca o „metodă de pocăință”. O perioadă mare de timp este rânduită anume pentru pocăință, ni se dau îndrumări amănunțite cum să o facem, cum să le aplicăm practic, zi de zi, în viața de rugăciune a Bisericii, la sfintele slujbe, cu metanii, post aspru, veghe­re și citire duhovnicească. Este însăși pocăința în lucrare, sub îndrumarea și cu ajutorul Bisericii.
Această lucrare cuprinde două aspecte: pe de o parte disciplinarea, punerea în rânduială a vieții noastre sufletești, lupta cu răul din noi; pe de altă parte, lupta cu răul din afară, cu puterile întunericului, care ne asaltează mai mult în vremea postului, după cum s-a putut vedea din viața Mântuitorului Hristos. Este războiul cel nevăzut, care trebuie dus „după Lege”, precum zice Apostolul, pentru a putea ieși biruitori. Rânduiala Postului Mare aceasta urmă­rește: să ne învețe legea și strategia războiului, să ne arate armele de luptă.
Icoana acestei înnoiri ne este sugerată de însăși vremea de peste an, când este rânduit Postul Mare: începe în iarnă și se sfârșește primă­vara, când întreaga fire reînvie, după amorțeala din timpul iernii. Iarna este chipul vieții noastre de păcat, primăvara – chipul învierii noastre. Apoi, se încheie cu moartea și Învierea Domnului, care sunt arvună a morții și învierii noastre, pe care și noi trebuie să le înfăptuim.
De aici atenția deosebită cu care este întâmpinat acest post. Cele trei săp­tămâni premergătoare ne pregă­tesc anume pentru ostenelile postului, ca ele să se desfășoare după rân­duială, pentru a ajunge la ținta urmărită.
Însă, moartea și învierea noastră duhovnicească nu sunt niște lucruri care trebuiesc realizate numai în Postul Mare, ci ele constituie însăși scopul vieții noastre pământești. Acum noi le avem ca o arvună și le trăim la Paștile din fiecare an, căci învierea noastră nu se face dintr-o dată, ci treptat, ca o creștere organică, din putere în putere, până la învierea deplină, cea de la urmă.
Astfel, metoda arătată de Postul Mare capătă o valoare generală despre viață, este calea rânduită de Biserică, pe care trebuie să călătorim de-a lungul vieții pământești, pentru a intra în Împărăția cerească.