Calea, Adevărul şi Viaţa. Vindecarea sufletească prin spovedanie

Cel puțin două pot fi motivele abordării acestui subiect: în pri­mul rând faptul că ne aflăm în perioada Postului Crăciunului, când suntem chemați pentru primeni­rea sufletească, și în al doilea rând, faptul că aceste rânduri le scriu tocmai în ziua de pomenire (2 decembrie) a Sfântului Porfirie Kavsokalyvitul, unul dintre sfinții noștri contemporani, iar ceea ce doresc să transmit nu sunt altceva decât cuvinte de folos sufletesc luate din experiența sa duhovni­cească.
După cum bine știm, nu numai omul este de vină pentru greșelile sale. Cei din jurul lui pot să aibă partea lor de vină. Greșelile, pă­ca­tele și patimile nu sunt doar trăirile și experiențele personale ale celui ce se spovedește. De pil­dă, fiecare om poartă în sine și trăirile și experiențele părinților, mai ales ale mamei, adică felul în care mama a trăit în perioada prenatală (dacă se întrista, dacă sistemul nervos era obosit, dacă era cuprinsă de bucurie etc.). Întregul ei sistem nervos a influen­țat sistemul nervos al embri- ­o­nului. Astfel că, după ce copilul se va naște și va crește, păstrează în sine și trăirile mamei, adică ale unei alte persoane, creându-se în sufletul omului, din pricina părin­ților, o stare pe care o va purta cu sine toată viața, care va lăsa ur­me, iar multe lucruri care se vor petrece de-a lungul vieții sale vor fi urmarea acestei stări. Așa încât, copilul crește, se formează, dar nu se îndreaptă, ceea ce înseamnă că aici se află o mare parte din răspunderea pentru starea duhov­nicească a omului.
Totuși, există un mod prin care omul poate scăpa de acest rău. Acesta este spovedania generală, care se face prin harul lui Dumnezeu. Se poate, cu alte cuvinte, să-ți spună duhovnicul:
- Cât de mult mi-aș fi dorit să fi fost într-un loc liniștit, să nu fi avut nimic de făcut și să-mi fi vorbit despre viața ta de la început, de atunci de când ai simțit pentru prima dată că ești con­știent de sine; toate evenimentele pe care ți le amintești și felul în care te-ai raportat la ele, nu doar cele neplăcute, ci și cele plăcute, nu doar păcatele, ci și virtuțile. Și izbânzile, și nereu­și­tele. Toate. Toate câte alcătuiesc viața ta!
Sfântul Porfirie spune că în clipa în care îi vorbești părintelui du­hovnic, vine harul dumnezeiesc și te eliberează de toate trăirile urâte, de răni, de traumele sufle­tești, de vinovății; întrucât, în momentul mărturisirii lor, părintele duhovnic se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea ta. Pentru că în pre­otul duhovnic există har, iar când acesta se roagă pentru penitent, în momentul spovedaniei, atunci vine harul și îi vindecă ră­nile sufletești, care îl chinuie de ani de zile, fără să știe cauzele lor.
De aceea, este bine să îi vorbești părintelui duhovnic cum simți, pentru ca el să poată privi în sufletul tău, să vadă cum ești, ca apoi, rugându-se, să îți transmită harul lui Dumnezeu în vederea ușurării și vindecării sufletești.
 Acestea fac parte din categoria lucrurilor duhovnicești, specifice religiei noastre, și care, în realitate este „psihanaliză dumneze­iască”.