Calea, Adevărul şi Viaţa. Sfinții Părinți și reclamele

Pe lângă marele dar al vieții, Dumnezeu ne-a oferit nenu­mărate alte daruri. Între aceste daruri, fără îndoială, sunt și darurile de a citi și de a scrie. Și, după modul în care Dumnezeu își scrie lucrarea în lume, așa și omul își scrie gândurile în cărți.
Cuvintele sunt vehicule ale rațiu­nii omenești, precum lumea este purtătoare a pecetei Rațiunii Dumnezeiești, iar importanța scrisului este atât de mare încât Biserica a fost, încă din zilele apostolice, păstrătoare și generatoare a cărților atât bisericești, cât și laice.
Însă, există un aspect al folosirii cuvintelor care este extrem de dăunător, oricât ar părea de ciudat la prima vedere. În mijlocul ora­șelor, trăim astăzi o avalanșă a literelor și a cuvintelor care ne fug zilnic în fața ochilor, trans­mițându-se la suflet și produ­cându-ne o periculoasă îm­prăș­tiere a minții.
În primul rând, se observă cu ușurință că omul s-a obișnuit să își țină mintea preocupată de tot felul de lucruri diverse, fără consistență și care nu adaugă vreo valoare pozitivă gândirii sale. De aceea avem astăzi, peste tot în jurul nostru, bucăți scurte de text care se perindă prin fața noastră. Fie că este vorba de acele benzi de text care se scurg la infinit pe televizor de la dreapta la stânga, fie că vorbim de mesajele publicitare pe care le găsim peste tot - pe blocuri, în metrou, pe hainele oamenilor, pe plasele lor, etc. - acestea se constituie într-o rețea de texte neimportante, absolut trecătoare, dar extrem de agresive.
Mai mult decât atât, înșiși oamenii nu mai pot să-și oprească reflexul de a parcurge texte, iar în întâmpinarea acestei patimi s-a răspândit cu viteza fulgerului așa-numitul „smartphone”. Iar pentru cei care nu au sau nu doresc să citească nimicuri pe telefon, ei au la dispoziție ziare care se distribuie gratis, pline de urâciuni mondene.
Firește, oamenii rar se opresc să se gândească la această „nevoie” a lor, prinși fiind în mrejele acestei „Fete Morgana”, care le dă iluzia preocupării, furându-le de fapt timpul și, odată cu acesta, și sufletul. Dar, pentru cel care dorește să își păzească mintea neîmprăștiată, această încren­gătură reprezintă în fapt un real bombardament, o adev[rată agresiune continuă. Este agresiunea literelor și a cuvintelor care se doresc citite și cu care lumea își împovărează forul interior.
În zilele noastre, adorația oamenilor trece de la persoane la lucruri. Iar liturghiile acestor ado­rații sunt constituite din șu­voaiele neîntrerupte și fără sfârșit ale literelor și ale cuvintelor fără noimă, curgând prin rău-denumitele „mijloace de comunicare” moderne.

Ascunse însă de acest zgomot permanent și infernal se află cuvintele lui Hristos, cele de-viață-făcătoare, care ne comunică în­­țe­lep­ciunea dumnezeiască a unei vieți de dincolo de lume, care nu este efemeră. Și, astfel, vedem că literele pot căpăta veșnicie, convergând către Dumnezeu-Cuvântul, Care este însuși Adevărul. Cuvintele vieții veș­nice alungă efemeritatea literelor, trec dincolo de ele și, umplute fiind de Duh, se așază în suflet tămăduindu-l și liniștindu-i mintea cea obosită de zgomotul lumii.