Calea, Adevărul şi Viaţa. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

Considerat cel mai de seamă mi­tropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, Sfântul Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipo­graf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, mitropolitul de origine georgiană s-a dovedit în acelaşi timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic şi aplecare spre nevoile credin­cio­şilor pe care i-a păstorit. Meritele lui sunt cu atât mai mari, cu cât el n-a fost român.
Majoritatea tipăriturilor semnate de Antim indică limpede faptul că autorul era din Iviria, denumirea veche a Georgiei. Însuşi Antim se numeşte pe majoritatea cărţilor tipărite sau traduse Antim Ivirea­nul. El a fost socotit până la moar­te ca unul care aparţinea acestei ţări din mijlocul Caucazului.
Începuturile vieţii lui ne sunt puţin cunoscute. Născut în jurul anului 1650, din părinţii Ioan şi Maria, tânărul Andrei (numele primit la botez), a căzut rob la turci. Eliberat din robie, a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, unde a deprins de tânăr sculptura, pictura, caligrafia şi limbile greacă, arabă şi turcă. În jurul anului 1690, domnitorul Constantin Brânco­veanu l-a adus în Ţara Româ­nească, aceasta devenind a doua sa patrie. Aici a găsit un spaţiu cultural propice, unde se întâlneau şi activau, sub patronajul domnitorului brâncovean, stră­luciţi oameni de cultură italieni şi greci, alături de renumiţi cărturari şi ierarhi români ortodocşi. În rândul acestora se număra şi cărturarul Antim Ivireanul.
În decursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit sau a su­pravegheat tipărirea a 63 de cărţi, dintre care 39 au fost lucrate de el însuşi. După limba în care au apărut, 30 erau în greceşte, 22 în româneşte, una în slavoneşte, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. După locul de apariţie, aceste lucrări pot fi clasificate în felul următor: 21 la Bucureşti, 15 la Snagov, 9 la Râmnic şi 18 la Târgovişte. Tipăriturile prezintă o mare diversitate: cărţi de slujbă, cărţi biblice, cărţi de doctrină teologică ortodoxă, cuvântări bisericeşti, cărţi de învăţătură pentru preoţi, lucrări de filosofie etc. Dintre numeroasele lucrări tipărite putem menţiona: Mărtu­risirea ortodoxă a lui Petru Mo­vilă (1699), Învăţături creştineşti (1700), Floarea darurilor (1701), Noul Testament (1703), Tomul bucuriei (1705), Pilde filosofeşti (1713), Sfătuiri creştine-politice către domnitorul Ştefan Cantacuzino (1714-1716).
Pentru credincioşii Patriarhiei Antiohiei a tipărit un Liturghier greco-arab (1701) şi un Ceaslov greco-arab (1702), fiind primele cărţi tipărite în arabă. Prin activitatea sa tipografică, el a sprijinit şi pe credincioşii de limbă greacă şi georgiană, Ortodoxia româ­nească ridicându-se astfel la un prestigiu deosebit în rândul popoarelor ortodoxe.
Aşadar, mitropolitul Antim Ivi­reanul şi-a pus toate cunoştinţele, râvna şi priceperea în slujba Bi­sericii şi a credincioşilor români, care-l primiseră cu atâta dragoste. Tipograf, autor de lucrări originale, traducător al cărţilor de slujbă în româneşte, predicator şi păstor de suflete, artist, ctitor de lăcaşuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei şi al românilor transil­văneni, Antim Ivireanul este una din figurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii si al ţării noastre, putând fi considerat un răspuns al întregii Ortodoxii la avântul Reformei protestante şi a Contrareformei catolice din Apus.
Activitatea sa culturală și viața sa duhovnicească, încununate de moartea sa martirică au constituit motivele evidente pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20 iunie 1992, a hotărât ca marele ierarh Antim să fie trecut în rândul sfinţilor, iar prăznuirea lui să se facă în fiecare an în ziua de 27 septembrie.