Calea, Adevărul şi Viaţa / Sfântul Grigorie Palama – mare apărător al rugăciunii inimii

Cea de a doua Duminică din Sfântul și Marele Post este dedicată unui mare apărător al adevărului revelat, Sfântul Grigorie Palama. El  este prăznuit de două ori pe an: pe 14 noiembrie și în Duminica a doua din Postul Mare. S-a născut la Constantinopol, în toamna anului 1296. La vârsta de 20 de ani, tânărul Grigorie
s-a călugărit la Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos. Aici a viețuit sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Nico­dim (prăznuit la 11 iulie). Ajunge la Mă­năs­tirea Sfântului Atanasie Athonitul și după trei ani se va stabili la Schitul Glossia.
Din cauza incursiunilor turcilor din anul 1326, se va muta la Tesalonic, împreună cu 12 monahi isihaști, unde va fi hirotonit preot. Își va continua viața de asceză, împreună cu cei 12 călugări, într-un schit de pe muntele de lângă Veria, unde cinci zile pe săptămână petrecea în rugăciune și post, fără să se întâlnească cu nimeni, iar sâmbăta și duminica cobora în mijlocul fraților și al credin­cio­șilor, slujind Sfânta Liturghie și predicând.
Din cauza atacurilor venite din partea sârbilor, s-a întors la Athos și s-a așezat în Schitul „Sfântul Sava”, de lângă Ma­rea Lavra. În anul 1347, Părintele Gri­gorie Palama a fost numit Arhie­piscop al Tesalonicului.
Sfântul Grigorie Palama vorbește de po­sibilitatea cunoașterii și a unirii cu Dumnezeu. El afirmă că nu există natură (ființă) nelucrătoare, care să nu se manifeste în afară prin energii. Numai inexis­tența este nelucrătoare și neenergetică. Orice persoană care are natură proprie poate fi cunoscută prin manifestările ei. Sfântul Grigorie Palama vede în lucrările lui Dumnezeu relațiile lui cu altceva, deci relațiile cu lumea creată. Natura dumnezeiască nu este însă relație, fiind așezată peste toate.
Nu lucrarea se cunoaște din ființă, zice Palama, ci ființa se cunoaște din lucrare. Fiinţa rămâne dincolo de orice relație, de orice împărtășire, ascunsă în transce­n­­dența absolută. Toate numirile ce le dăm lui Dumnezeu nu se referă la ființa Lui, care e mai presus de înțelesul oricărui nume, ci la lucrările Lui care vin în lume: numirile „viață”, „lumină”, „în­țelep­ciu­ne”, „Dumnezeu”, „ființă dum­ne­zeiască” nu exprimă ascunsul ființei, ci puterile și lucrările de „viață născă­toare”, „de ființă făcătoare”, și „de înțe­lepciune dătătoare”, „îndumnezeitoare”, care coboară la noi.

Sfântul Grigorie Palama a apărut în disputele teologice ca apărător al monahilor isihaști. Acești monahi, îndeletnicindu-se cu lucrarea trezviei și a rugăciunii neîn­­cetate: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcă­tosul!”, vedeau lumina necrea­tă a lui Dum­nezeu. Adversarii isihaștilor negau posibi­litatea vederii lui Dumne­zeu, spunând că Dumnezeu nu poate fi văzut de către om, respingând distincția dintre ființă și energii în Dumnezeu, și astfel excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama a răspuns că isihaștii nu văd Ființa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Ființa Lui.
El a trecut la cele veșnice la 14 noiembrie 1359. Potrivit tradiției, înainte de a face trecerea spre lumea veșnică, i s-a arătat Sfântul Ioan Gură de Aur, care i-a adresat cuvintele: „Spre Înălțimi! Spre Înălțimi!”
A fost canonizat la nouă ani de la moartea sa, iar moaștele Sfântului Grigorie Palama se păstrează la Tesalonic.