Calea, Adevărul şi Viaţa / Sfântul Andrei - Apostolul românilor

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu ştim cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este însem­nată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul a fost proclamat „Ocrotitorul României”. În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua de 30 noiembrie să fie de­clarată sărbătoare bisericească naţională.
Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Andrei a fost văzător al minunilor făcute de Hristos, al patimilor şi răstignirii Sale, morţii, învierii, apoi înălţării Lui la cer. Apostolul Andrei i-a urmat lui Hristos înaintea celorlalţi apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”, el fiind încredinţat că acesta era Hristos, cel pe care proorocii L-au proorocit mai înainte şi L-au pro­povăduit.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. El a murit ca martir, pe o cruce în formă de X, dar nu se ştie cu precizie data martirizării sale. Unii istorici spun că ar fi avut loc în timpul persecuţiei împăratului Nero, prin anii ’64-’67, alţii în vremea persecuţiilor iniţiate de Domiţian (81-96). Din simplu pescar, Sfântul Andrei a devenit apostol, fiind îmbrăcat cu putere de sus după chiar făgăduinţa făcută de Dumnezeu: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni.
Tradiţia că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciţi a fost reluată mai târziu şi de alţi scriitori bisericeşti. De pildă, călugărul Epifanie, în secolul VIII, în Viaţa Sfântului Apostol Andrei scria că între popoarele evanghelizate de el se numărau şi sciţii. În aşa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza că acest apostol „a predicat în Pont, Tracia şi Sciţia”. În ace­laşi Sinaxar se află o altă ştire, potrivit căreia, Sfântul Andrei ar fi hirotonit ca epis­cop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, în Bulgaria), pe un ucenic al său cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 31 octombrie. Mult mai târziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria că Sfântul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capa­do­cia, Galatia şi Bitinia) „în pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie în Sciţia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Sciţia Mică sau Dacia Pontică, locuită de greci, romani şi geto-daci. De altfel, istoricii bisericeşti ruşi socotesc că Sfântul Apostol Andrei a predicat şi în nordul Mării Negre.

Sfântul Apostol Andrei se bucură de o cins­tire deosebită în Bisericile rusă, greacă şi română, datorită faptului că a predicat în teritorii care aparţin azi Rusiei, Greciei şi României. Patriarhia ecumenică din Cons­tantinopol îl socoteşte chiar ca „întemeie­tor” al acestui „scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxă Română să-l cinstească şi mai mult şi să-l considere nu numai ca „cel dintâi chemat la apostolie”, ci şi ca pe cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri, ca pe un „apostol” al neamului nostru, al Ortodoxiei româneşti! Iar creştinismul românesc trebuie să fie considerat ca fiind de origine apostolică.