Calea, Adevărul și Viața / SfântaLiturghie - participare la realitatea pe care o reprezintă

Sfânta Liturghie înseamnă în grecește slujire comună, lucrarea poporului. Ea îi adună pe oameni într-o slujire comună adusă lui Dumnezeu Cel în Treime, lui Dumnezeu al comuniunii. Ea este deci și cea mai mare putere creatoare de comunitate. Ea îi adună pe toți tot mai mult în Împărăția dragostei nesecate a Sfintei Treimi.

Sfânta Liturghie poate  fi socotită și ca un mijloc de transcendere a oamenilor de la viața închisă în egoism și în lume la viața de comunicare în Dumnezeu, ca Împărăție a Lui. Rugăciunile și cântările indică o astfel de transcendere sau o ieșire a omului închis în egoism, spre Dumnezeul Cel în Treime, sau al iubirii, chiar și atunci când se cer în rugăciuni bunuri necesare vieții pământești, drept condiții de pregătire pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Săvârșirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea Darurilor în dumnezeiescul Trup și Sânge, iar ca scop sfințirea credincioșilor, care, prin acestea, dobândesc iertarea păcatelor și moștenirea Împărăției cerurilor; mijloacele, care pregătesc și înlesnesc împlinirea acelui efect și acelui scop, sunt rugăciunile, cântările, citirile din Sfânta Scriptură și, în general, toate cele ce se săvârșesc și se rostesc, cu sfântă rânduială, înainte și după sfințirea Darurilor.

Pentru aceasta  se cuvine ca la primirea Sfintelor Taine să ne înfățișăm pregătiți și cu vrednicie. De aceea, există în slujba Sfintei Liturghii mijloacele de pregătire (rugăciunile, cântările și tot ceea ce se săvârșește sau se rostește) întrucât acestea ne sfințesc și ne fac în stare, pe de o parte ca să primim cu vrednicie sfințirea, iar pe de altă parte să o putem păstra și să rămânem cu ea. Astfel, ele ne sfințesc într-un îndoit chip.

În primul rând ne sfințesc prin însăși puterea pe care o au rugăciunile, cântările și citirile. Rugăciunile ne întorc gândul către Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea păcatelor; cântările Îl fac să se milostivească și să se îndure de noi, după cum ne spune Psalmistul: ,,Înalță lui Dumnezeu jertfă de laudă (cântare)…și te voi izbăvi și Mă vei preamări”, iar citirile din Sfânta Scriptură, care ne învață atât bunătatea cât și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cât și dreptatea și judecata Lui, sădesc și aprind în sufletele noastre nu numai iubirea ci și teama față de El, făcându-ne astfel mai serioși întru păzirea poruncilor Sale. Toate acestea la un loc îmbunătățesc sufletul și aproprie de Dumnezeu atât pe  preot cât și pe popor, făcând și pe unul și pe celălalt destoinici pentru primirea și păstrarea Cinstitelor Daruri, care este scopul Sfintei Liturghii.

În al doilea rând, rugăciunile, cântările și toate cele ce se săvârșesc în sfânta slujbă, ne sfințesc prin aceea că în ele noi actualizăm lucrarea izbăvitoare a lui Hristos pentru noi, întrucât sfințirea Darurilor – adică Jertfa însăși – amintește și actualizează moartea, Învierea și Înălțarea Domnului Hristos, deoarece Cinstitele Daruri se transformă în însuși dumnezeiescul Trup, cu care El a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la cer. Cele dinainte de jertfă închipuiesc cele petrecute înainte de moartea Mântuitorului, adică Întruparea, ieșirea la propovăduire și arătarea cea deplină în lume, iar cele de după Jertfă arată făgăduința Tatălui (Luca 24, 49 și F. Ap. 1, 4), adică Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli și întoarcerea neamurilor la Dumnezeu și părtășia lor cu El, printr-înșii.

Întreaga slujbă este ca un curs unitar de istorie sfântă ce păstrează de la început până la sfârșit armonia și întregimea, încât fiecare din cele ce se săvârșesc sau se rostesc aduce partea sa de împlinire la întregul slujbei.Putem afirma că Liturghia nu este o simplă comemorare presărată cu preînchipuiri. Toate acțiunile ce se săvârșesc la Liturghie participă la realitatea pe care o reprezintă.

Pr. Cristian Ștefan