Calea, Adevărul şi Viaţa. Sf. Grigorie Palama: „Toți creștinii ar trebui să se roage neîncetat”

În vremea Postului Mare, cea de-a doua Duminică este de­di­cată Sfântului Grigorie Palama, trăitor la sfârșitul secolului al XIII-lea și prima jumătate a se­co­lului al XIV-lea, el fiind cel care și-a adus o contribuție majoră la clarificarea rugăciunii neîncetate, rugăciunea inimii.
Faptul că toți creștinii, inclusiv cei ce trăiesc în lume, ar trebui să se roage neîncetat pe cât este cu putință, ne este arătat prin intermediul unui incident pe care Sfântul Filotei Kokkinos îl povestește în biografia Sfântului Grigorie.
Pe vremea când Sfântul trăia într-o asceză severă în Verroia, el se închidea în chilia sa pe parcursul zilelor săptămânii, cu ex­cepția Sâmbetei și a Duminicii pentru a săvârși Sfânta Liturghie și pentru a-și sfătui frații de credință. Într-o astfel de ocazie el le vorbea creștinilor, sfă­tuindu-i să se roage neîncetat. Citând îndemnul Sfântului Apostol Pavel făcut către întreaga Biserică „de a se ruga neîncetat”, cuvintele Proorocului și împăratului David: „Așe­zatu-L-am pe Domnul pururea dinaintea ochilor mei”, precum și cuvintele Sfântului Grigorie Teologul: „Domnul ar trebui pomenit mai des decât facem noi respirația”, el însuși sfătuia practicarea rugăciunii neîncetate: „orice creștin, indiferent de poziția lui socială, ar trebui să se roage neîncetat”. În același timp, el spunea că noi trebuie să-i învățăm pe toți această rugă­ciune și în toate felurile să-i îndrumăm spre folosirea ei „nu numai pe cei ce au părăsit lumea și trăiesc în singurătate, dar și pe bărbați, femei și copii, atât pe cei ins­truiți cât și pe cei simpli, și pe toți laolaltă”.
Printre cei prezenți, atunci când dădea aceste învățături, se afla un bătrân monah pe nume Iov. El era râvnitor spre cele sfinte prin felul său de viață, simplu în purtări și strălucitor în virtute, drept în toate cele ale vieții și în toate simplu și cinstit. El îl iubea pe Sfântul Grigorie foarte mult și adesea venea ca să discute cu el. Dar atunci când l-a auzit predicând rugăciunea neîncetată și faptul că toți trebuie să o practice, a început să aducă obiecții, spunând că aceste învățături pot fi puse în aplicare doar de către monahi și de către cei retrași din lume, iar nu de către cei mulți care trăiesc în lume. Sfântul Grigorie a început să adauge și alte învăță­turi despre aceste lucruri, dar, întrucât bătrânul ascet nu se lăsa convins, el puse punct discuției, dorind mai presus de orice să evite pălăvrăgeala și cearta.
Însă, atunci când monahul acela merse la chilie și se afla la rugăciune, Dumnezeu îi trimise un înger de lumină care îi spuse: „în niciun caz să nu te îndoiești de Sfântul Grigorie în legătură cu tocmai ceea ce s-a discutat între voi”. După ce a avut aceas­tă revelație, bătrânul se duse direct la Sfântul Grigorie pentru a-i relata revelația avută și pentru a-i cere iertare pentru neascultare și încăpățânare.
Într-adevăr, când după puțină vreme a sosit ceasul ca monahul Iov să părăsească această lume, dându-și ultima răsuflare, el I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru a-l fi învrednicit să fie prieten și partener de conversație cu Gri­gorie și pentru a fi câștigat atât de mult pe plan duhovnicesc din învățăturile și prietenia sa.
Așadar, rugăciunea ca mijloc de curățire a inimii omului și de iluminare a minții sale, poate fi practicată de către toți creștinii. Nu este doar o îndatorire a mo­nahilor, ci un dar oferit tuturor celor ce doresc să atingă îndumnezeirea prin Har, un dar care trebuie fructificat, mai ales atunci când parcurgem vremuri grele pentru noi și pentru toată omenirea.