Calea, Adevărul și Viața / Semnificația pregătirii pentru Împărtășanie

În multe Biserici Ortodoxe s-a dezvoltat și se acceptă unanim astăzi învățătura prin care Sfânta Împărtășanie nu este posibilă pentru cei laici fără Taina Spovedaniei și a dezlegării. Chiar dacă cineva dorește să primească Sfânta Împărtășanie mai des, el trebuie de fiecare dată să se spovedească sau cel puțin să primească dezlegarea. Timpul a mărturisit că, indiferent de motivele variate și uneori profunde ce au născut această învățătură și această practică, acestea nu numai că nu au nicio bază în Sfânta Tradiție ci, de fapt, conduc la distorsiuni alarmante în învățătura ortodoxă a Bisericii, a Sfintei Împărtășanii și a Tainei Spovedaniei (Pocăinței) însăși.

În practica noastră actuală, modelată în multe chipuri de practica împărtășirii „ocazionale”, pregătirea pentru aceasta înseamnă, întâi de toate, împlinirea anumitor rânduieli și reguli disciplinare și duhovnicești de către cei care doresc să se împărtășească: abstinența de la fapte și activități altfel permise, citirea anumitor canoane și rugăciuni (Rânduiala Sfintei Împărtășiri, ce se află în cărțile noastre), abținerea de la mâncare în dimineața dinaintea împărtășirii etc...

Însă, înainte de a ajunge la această pregătire, trebuie să încercăm să regăsim ideea pregătirii în sensul său mai larg și adânc. Practic, aceasta pregătire constă, întâi de toate, în conștientizarea nu numai a „principiilor creștine” în general, ci tocmai a Împărtășaniei însăși, ca un lucru care mă face părtaș la Trupul și Sângele lui Hristos, cât și ceea ce voi primi, în viață, sfințenia și în lumina ce se apropie, a căror vreme în sine, împreună cu toate detaliile vieții mele, capătă o importanță, o duhovnicească semnificație, care, dintr-un punct de vedere pur și simplu omenesc și „secular” nu le-ar fi avut.

Un preot spunea, când a fost întrebat cum se poate duce o viață creștină în lume, că aceasta se poate duce „pur și simplu prin amintirea neîncetată că mâine (sau poimâine, sau în câteva zile) voi primi Sfânta Împărtășanie...”. Unul din cele mai simple moduri de a genera începutul acelei conștientizări este de a include rugăciuni înainte și după Împărtășanie în rânduiala noastră zilnică de rugăciune. De obicei, citim rugăciunile de pregătire chiar înaintea Împărtășaniei și rugăciunile de mulțumire exact după primirea Împărtășaniei, iar, după ce le citim, ne întoarcem la viață noastră „profană”. Însă, ce ne împiedică să citim una sau mai multe rugăciuni de mulțumire în primele zile ale săptămânii după Împărtășania de Duminică, iar rugăciunile de pregătire în cea de-a doua parte a săptămânii, introducând astfel, conștientizarea Tainei în viața noastră cotidiană, raportând întreagă noastră viață la Sfintele Daruri primite sau pe punctul de a fi primite?

Cel de-al doilea stadiu al pregătirii este așezat pe cercetarea de sine, de care vorbește Sf. Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar” (I Cor. 11,28). Scopul acestei pregătiri care constă în post și rugăciuni speciale (Rânduiala Sfintei Împărtășiri), starea de veghe duhovnicească, pace etc. nu este pentru a se considera omul „vrednic”, ci de a-l face conștient tocmai de nevrednicia sa și să-l călăuzească spre adevărată pocăință.

Ca un al treilea nivel al pregătirii, noi trebuie să ajungem a dori să primim Împărtășania pur și simplu pentru că îl iubim pe Hristos și ne dorim mult să fim uniți cu El, Care „cu dor a dorit” să fie unit cu noi. Potrivit celor spuse anterior, noi avem nevoie de redescoperirea adevăratului sens al pregătirii ca centru al vieții noastre duhovnicești, ca acel efort duhovnicesc ce ne descoperă întotdeauna nevrednicia noastră și ne determină, deci, să dorim Sfânta Taină a tămăduirii și a iertării și care, prin descoperirea necuprinsei iubiri a lui Hristos către noi, ne face să-L iubim și să ne dorim unirea în har cu El. Iar dacă „redescoperim” acestea, vom descoperi și faptul că întreaga viață a Bisericii, de fapt, a fost întotdeauna acea pregătire: că toate rânduielile ei (liturgice și duhovnicești, de pocăință și disciplinare) nu au alt scop decât acela de a ne ajuta să transformăm viața noastră proprie într-o permanentă pregătire nu numai pentru Sfânta Împărtășanie, ci mai ales pentru dobândirea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu.