Calea, adevărul și viața. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului

Întâmpinarea Domnului este prăz­nuită la 40 de zile de la Nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu din Ierusalim de Fecioara Maria și dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu în a 40- a zi de la naștere, în amintirea pruncilor israeliți salvați de la moarte, prin sângele mielului pascal (Ieșirea 11 și 13).
În acest moment se făcea și curățirea mamei, prin aducere de jertfă a unui miel ca ardere-de-tot și a unui porumbel ca jertfă pentru păcat, în cazul familiilor bogate sau a doi porumbei - unul pentru ardere-de-tot și altul jertfă pentru păcat, în cazul celor săraci. Amintim că, timp de 40 de zile după naștere, femeia era considerată a fi necurată. Numai după șase săptămâni de la naș­tere, ea putea intra în templu cu noul născut. Deși Fecioara Maria se învrednicise să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, ea nu avea nevoie de purificarea rituală. Dar din smerenie, se supune acestor rânduieli, după cum o va face și Hristos.
În Templu au fost întâmpinați de bătrânul Simeon și de prorocița Ana. De ce Simeon și Ana? Pentru că, după tradiția bisericească, Simeon făcea parte din cele 70 de persoane care au tradus Septuaginta, din limba ebraică în greacă, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia 7,14), traduce cuvântul „Fecioara” prin „femeie”, căci era de neînțeles ca o fecioară să nască. Pentru această neîn­țe­legere, Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioara Maria. Este prezentă și prorocița Ana, pentru că ea era o prorociță cultică, avea menirea să adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu.
De aceea, Dreptul Simeon Îl ia în brațe pe Mântuitorul și ros­tește rugăciunea: „Acum, slobo­zește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Această rugăciune este citită de fiecare dată la slujba Vecerniei.
O dimensiune a praznicului Întâmpinării Domnului este cea a îmbrățișării omului de către Dumnezeu și a lui Dumnezeu de către om. Privegherea dreptului Simeon în negura veacurilor este paradigma așteptării întregii istorii, iar îmbrățișarea Pruncului Iisus de către bătrân este momentul în care umanitatea devine primitoare de Dumnezeu. Sărbătoarea este, așadar, și o consacrare a umanității Fiului în iubirea lui Dumnezeu.
Ținând seama că în Biserica Ortodoxă accentul acestei sărbători cade pe Hristos, sărbătoarea este numită Întâmpinarea Domnului, în vreme ce la catolici pe primul plan stă Fecioara Maria, iar sărbătoarea poartă denumirea de Curățirea Sfintei Marii.