Calea, Adevărul şi Viaţa / „Să-mi urmeze Mie”

Acestea sunt cuvintele ce urmează după altele, pe care le-am amintit săptămâna trecută: „Să-și ia crucea sa”. Nici aceste cuvinte nu sunt ușor de înțeles. Cum adică să urmăm Mântuitorului? El nu mai este acum printre noi. Când le spunea celor care îl ascultau, era simplu: „Urmați-Mi Mie”, veniți după Mine, ascultați cuvintele Mele, ascultați învățăturile Mele, vedeți minunile pe care le fac.
Dar nouă, ce ne spun aceste cuvinte, nouă creștinilor de azi? Putem și noi urma pe Hristos?
Putem. Mântuitorul este prezent pretutindeni, este prezent în Biserică, este prezent în Sfintele Taine, este prezent în lucrarea ierarhiei pe care El a instituit-o și i-a dat anumite prerogative, transmițând episcopilor, preoților și diaconilor din prerogativele Sale, fiecăruia cele specifice harului treptei respective, precum acelea de a sluji, a ierta sau a ține păcatele, a învăța, a sfinți, a păstra vie amintirea Sa, și a păstra firul legăturii cu Dumnezeu, mereu în stare de comunicare în dublu sens.
Însuși Mântuitorul a zis: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). Dar unde este El acum? Atunci era printre oameni și putea spune o asemenea vorbă. Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea că „în afara Bisericii, nu este mântuire”. Aceste cuvinte sunt egale cu cele spuse de Hristos despre urmarea Sa. El a transmis Bisericii puterea Sa, prezența Sa. Hristos este în Biserică. Toți care urmează Biserica, cei care urmează poruncile Bisericii, cei care se împăr­tășesc cu Sfintele Taine, aceia Îl urmează acum pe Iisus Hristos.
El a spus cuvintele acestea și pentru atunci, și pentru acum, și pentru vecii vecilor. A urma pe Hristos în­seamnă, deci, acum, în chip văzut a fi credincios Bisericii, înseamnă a-L urma în jertfirea pentru El și Evan­ghelia Sa, căci numai așa ne putem proba credința în El și în mesajul Său, adică în dumnezeirea Sa.
În vremea lui Hristos urmarea Sa era totuși mai grea decât cea din vremea noastră. Apostolii L-au urmat lăsând totul în urma lor. Nouă ni se cere să urmăm învățătura, rămânând la casele noastre, făcându-ne datoria față de familie și societate, fiindu-I fideli în buna alcătuire a sufletului nostru, în voința noastră orientată numai spre bine.

Urmarea lui Hristos este posibilă însă în orice stare și în orice loc ne-am afla. El este în noi. Drumul spre El este spre interiorul nostru. Spre noi înșine. Întâlnirea este acolo. Și de acolo strălucește prin noi în afară. Atunci se realizează Împărăția lui Dumnezeu, când fiecare întâlnește în ce­lă­lalt pe Hristos. Hristos privește pe Hristos. Și atunci se realizează o vo­ință, o iubire, o simțire. Atunci Hris­­tos devine totul în toți (I Cor. 12,6).

Urmarea Lui nu este în spre afară, ci spre înlăuntru. Tot acolo Îl caută și cei care merg la biserică. Pe aceste drumuri este mai ușor de întâlnit, căci facem drumul împreună cu El, precum Luca și Cleopa spre Emaus, iar la capătul drumului ni se desco­peră.