Calea, Adevărul şi Viaţa / Rolul femeii în familie şi în educaţia copiilor

De ce s-au înmulţit conflictele familiale, certurile şi divorţurile ? De ce ne întoarcem uneori acasă cu apăsătorul sentiment al unei obligaţii, iar celălalt nu ne vine în întâmpinare, stăpânit de o stare asemănătoare? De ce locul cel mai cald, mai primitor pentru omul dintotdeauna, căminul, devine pentru tot mai mulţi câmpul de luptă pentru întâietate şi putere ?...

Iată câteva din mulţimea de întrebări pe care le ridică starea familiei zilelor noastre, de al căror răspuns depinde, poate, fericirea a nenumăratelor familii şi, desigur, a tuturor copiilor cărora acestea le-au dat viaţă.

Factorul determinant în buna înţelegere din familie este omul însuşi, lăuntrul lui, iar bătălia cea mare se dă înlăuntru. Dacă realizăm acest lucru, atunci nu ne este greu să înţelegem că criza familiei din zilele noastre este de fapt o criză a persoanei. Cu toate că a acordat o atenţie deosebită familiei, Mântuitorul Iisus Hristos este mai preocupat de persoana umană, mai mult decât orice instituţie, decât orice asociaţie, decât orice fundaţie, pe care o cheamă să se aşeze onest în faţa lui Dumnezeu şi în faţa celorlalţi, deoarece o aşezare sănătoasă şi corectă în faţa lui Dumnezeu şi a celorlalţi îl transformă pe om într-o persoană conştientă de sine şi responsabilă.

Un rol de seamă care poate genera o familie sănătoasă, îl are, în primul rând, femeia care devine şi mamă.

Se cunoaşte faptul că omul creşte şi se maturizează sufleteşte prin dragoste. Însă, nu ajunge să iubească cineva pe altcineva, ci trebuie să-l iubească pe celălalt mai mult decât pe sine. Cel mai des ajunge la această dragoste o mamă, pentru că ea îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Ea este în stare să rabde foame pentru a-şi hrăni copiii, simţind în aceasta o mare bucurie. Astfel copiii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Copiii rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama, cu bucuria sufletească.

Câte mame nu se roagă cu lacrimi pentru copiii lor, fie pentru binele lor, fie atunci când aceştia rătăcesc pe căi neplăcute lui Dumnezeu ? Pe un tată nu-l vei vedea făcând des acest lucru. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său. De aceea, cea care conduce din punct de vedere spiritual educaţia copiilor este femeia, nu bărbatul. Bărbatul este cel care trebuie să asigure existenţa, ocrotirea, fiind considerat stăpânul casei, dar cu respect şi stimă, neimpunându-se prin spaimă şi teroare.

De aceea, astăzi avem nevoie mai mult decât oricând de mame bune, deoarece mamele bune au salvat neamul nostru românesc, care a fost greu încercat de-a lungul vremurilor, şi numai ele ne vor putea salva de la orice intenţii potrivnice care sunt îndreptate spre noi.