Calea, Adevărul şi Viaţa. Respectarea valorilor creștine – garanția salvării noastre

Între evaluările posibile  asupra trecutului și viitorului țării noastre un loc aparte trebuie să îl aibă analiza impor­tanței creștinismului, ca sursă de repere și valori, pentru dinamica societății noastre românești. Un asemenea demers  nu poate fi realizat printr-un simplu edi­torial. Și totuși, ne putem propune să actualizăm un mesaj rostit acum aproape 100 de ani de un tânăr care avea să devină una dintre cele mai importante personalități ale culturii românești. Este vorba de un text scurt scris de Mircea Vulcănescu, în anul 1924, intitulat „Aspirație la creștinism”.
Într-o Românie măcinată de probleme, imediat după Primul Război Mondial, când societatea era în criză, Mircea Vulcănescu propunea tinerei generații un exercițiu de evaluare și o soluție: aspirația la creștinism. O asemenea propunere probabil că a fost primită cu rezerve atunci și , cu siguranță, că inspiră neîncredere și astăzi.
Însă, cine dorește să afle cine a fost Mircea Vulcănescu se poate convinge că el nu a livrat o simplă idee, ci a prezentat un mesaj pe care l-a pus în practică până la capăt. El este unul dintre marii oameni ai României, care a murit ca martir în închisorile comuniste. Mulți spun că avem în el un model al omului total, poate singurul din cultura românească (cum aprecia cândva Constantin Noica). Era omul care nu știa ce înseamnă distanța dintre teorie și practică, care nu putea admite un dezacord între credință și rațiune. Pentru el, credința creștină a însemnat să fie un profesionist de primă mână, un om de caracter, responsabil, capabil de jertfă.
În debutul textului său, Mircea Vulcă­nescu subliniază existența unei rupturi la nivelul experienței românului între nevoile sale sufletești și cele ale vieții de zi cu zi. De asemenea, el re­marcă faptul că în state mai dezvoltate se recunoaște importanța factorului religios pentru dinamica societății, iar pentru România aspirația la creștinism ar putea însemna o renaștere. Unui om aflat în criză, căutări și zbateri, care are nevoie de un ideal care să dea direcție vieții personale și comunitare, Mircea Vulcănescu îi aduce în atenție idealul creștin al vieții, singurul care poate sa­tisface cele trei mari nevoi ale sufletului: nevoia de certitudine, nevoia de exprimare și de a ieși din sine și nevoia de a rezolva conflictele, contradicțiile interioare ale sufletului.
Aspirația la creștinism este soluția care poate împlini aceste cerințe și oferă omului șansa unei vieți de calitate. Pentru fiecare dintre aceste nevoi, Vulcă­nescu menționează punctual și răspunsul pe care îl oferă creștinismul: pentru foamea de certitudine avem credința în Dumnezeu; pentru nevoia de a ieși din sine există iubirea aproa­pelui; iar pentru zbuciumul de a ieși din ceea ce este rău și contradictoriu există nădejdea mântuirii.

Actualizarea acestei propuneri pentru generația tânără de astăzi reprezintă o adevărată provocare. Pe de o parte, pentru că societatea românească este în plin proces de secularizare, iar moște­nirea perioadei comuniste și acelei de tranziție nu par să încurajeze tinerii să caute soluții la întrebările și frămân­tările lor în creștinism. Pe de altă parte, prezentul și viitorul îi solicită spre coordonate cum ar fi competența, per­formanța și spiritul pragmatic, zone puțin încurajate de spiritualitatea creștină autohtonă. În pofida acestei posibile discrepanțe dintre idealul creștin și solicitările unei lumi dina­mice și complexe, considerăm că solu­ția propusă de  Mircea Vulcănescu nu este nicidecum iluzorie, întrucât putem observa că performanța, compe­tența și spiritul pragmatic nu a lipsit nicidecum oamenilor credinței, iar identitatea creștină a făcut față onorabil celor mai importante probleme ale umanității în ultimele două milenii.